Voia să-și facă un ceai. De tei. Constată însă că în cutie nu mai erau flori. Plecă să caute în cămara casei printre cutiile și pungile cu plante pentru ceaiuri. Căuta pe cea cu flori de tei, culese în vară chiar de el din teiul argintiu din curte. Miresmele amestecate, din cămară, îi răscoleau toate simțurile. Plantele păstrate în pungi își revărsau aromele uscate dar la fel de intense. În nări îi pătrunse, puternică și dulceag-înţepătoare, o adiere parfumată plăcută, densă, de busuioc. Hmm...Curios...Nu-l simțise pe bunicul intrând...
- Bunicule...uite punga cu busuioc. Iau cîteva fire? întrebă fără a întoarce capul. Încă mai căuta teiul.
Nu-i răspunse nimeni... Se uită peste umăr. Se simți prost pentru o clipă. Nu-i venea să creadă că doar i se păruse. Bunicul nu era acolo... Doar parfumul de busuioc ce-l însoțea, aproape permanent, pe bunicul era prezent. Poate de la punga cu flori de busuioc...
Găsi, în sfârșit, teiul și ieși. Plecă să-și facă ceai. Vremea era geroasă, se pricopsise în gât cu o ușoară
usturime și un ceai fierbinte era tocmai bun.
usturime și un ceai fierbinte era tocmai bun.
Îi trecură fugitiv prin fața ochilor întâmplări din copilărie. El, micuț de vreo trei anișori, cam neastâmpărat, pe lângă bunicul care nu știa cum să-l mai răsfețe. Cum îi povestea el bunicului despre desenele animate cu Pikachu și cu alți pokemoni! Și cum bunicul nu înțelegea mare lucru din ce povestea el acolo și parcă-i era puțin necaz și-i povestea iar și iar povestea... Bunicul avea treabă: tăia de zor niște scânduri cu un fierastrău, le potrivea, ciocănea, bătea niște cuie, cuișoare... Bunicul meșterea un dulăpior din scîndură și-l ținea pe lângă el, poate se lipea ceva meșteșug și de nepoțelul lui. Nepoțelul lui...Tare mândru mai era bunicul! Era singurul nepoțel, băiețel, de la cele două fiice. Chiar dacă n-avea să-i poarte numele, era foarte fericit că, după mult timp, se născuse și un băiețel în familie.
Nu se grozăvea degeaba bunicul cu el. Când bunicul a plecat la spital, să-și pună "inimă nouă", cine a rămas acasă să aibă grijă de bunica și de mami? Nu el? N-avea decât patru ani dar a simțit atunci toată responsabilitatea unui șef de familie. Zâmbea acum, dar chiar așa fusese. Cele aproape trei săptămâni de lipsă a bunicului le trăise intens și chiar încercase să facă ce putuse el ca bunica să simtă ca avea un bărbat în casă.... Chiar de bărbatul avea doar patru anișori...
Nu știa ce-l apucase... Alte intâmplări și imagini îi veneau, ca pe bandă, în minte.
De pildă cum stătea, când era mai mic, lângă bunicul care se bărbierea în fața ferestrei, la soare. Și cum îl ruga pe bunicul să-i dea și lui cu pămătuful plin de spumă pe fețișoara dulce de copil... Și cum bunicul chiar așa făcea. Apoi se prefăcea că-l și bărbierește puțin. Doar și el era bărbat, nu? Apoi, la final, îi cerea bunicului și after shave. Și bunicul îi dădea și cu o picătură de after shave pe obrăjiori. Mirosea așa de frumos, de proaspăt și răcoritor, ca o briză răcoroasă. Cool Breeze, de la Mennen. Numai așa ceva folosea bunicul.
Apa pentru ceai dăduse în clocot. Aproape uitase de ea. Puse florile și capacul peste ceainic. Aștepta...
...Bunicul citea...citea și el. Bunicul făcea calcule. Și el voia să facă. Mergeau amândoi în oraș sau la biserică la marile sărbători... Bunicul pleca prin grădină cu treburi, și el după bunicul. Bunicul îi povestea multe din copilăria sa, despre lipsurile și greutățile de necrezut de atunci. Îi povestea mereu. Și el rămânea cu gurița căscată când era micuț. Cum să te duci la școală cu încălțări din carton și lână?!? Fără palton...și să mai și traversezi aproape tot orașul, iarna... Iar despre bani sau pachețel de mâncare...nici vorbă! Era incredibil! Și în ciuda a tot, bunicul învățase carte și încă foarte bine. Fuseseră patru frați și el, cel mai mare, avea doar 16 ani când rămăseseră orfani de tată.
Doamne! Ce vremuri grele! Nu ceea ce i se părea lui acum când
rămânea câteva ore fără internet sau când, naiba mai știe ce nimicuri i
se întâmplau. I se defectau poate niște căști de la player sau nu găsea nu
știu ce film pe internet. Nimicuri...înțelegea perfect acum care era
diferența dintre copilăria pe care o avusese el și copilăria plină de
lipsuri de pe vremea bunicului.
...Și povestea atât de frumos bunicul... Din sipetul lui cu amintiri se revărsau povești minunate dar și triste încât lui îi dădeau lacrimile. Uneori. Ca și acum...
Mai povestea bunicul cum mergea la cinema și cum filmele rulau continuu, parcă fără un program, și el cu alți copii rămâneau în sală și vedeau mai multe filme într-o zi... Dragostea pentru film de la bunicul o moștenise.
Îl amuza încă, cum în urmă cu destul de mulți ani, la vreo șase anișori ai lui, îi
explicase bunicului cum să folosească telefonul mobil. El înțelesese de la mami în
vreo 2-3 minute și după câteva priviri pe furiș. Bunicului i-au trebuit aproape două zile de "lecții".
În ultimii ani mai greu găseau subiecte comune. El crescuse și avea preocupaări cam mult diferite de ceea ce putea înțelege bunicul. Deși încercau amândoi să găsească un limbaj comun. Doar erau singurii bărbați din casă.
Luă cana, puse ceaiul fierbinte. Apoi zahărul. Amestecând își aminti că ar trebui să adune într-un singur fișier fotografiile cu familia din calculator. Tot își spunea asta de ceva vreme. Într-un fel, îi plăcea să nu le țină
la un loc. Emoția căutării era mereu nouă...îi dădea sentimente de
bucurie când îi regăsea pe toți pe ici, pe colo. Mai ales pe bunicul sau bunica.
Mai puse puțin zahăr, amestecând. În afară de parfumul pregnant de tei, emanat de ceai, din nou îl atinse, precum o pană pufoasă în zbor, un fin miros de busuioc mixat cu miros de lemn de santal, tonka, patchouli. Simțea și adieri de portocale, lămâie, bergamotă, lavandă. Numai Tuscany Per Uomo de la Aramis, apa de toaletă a bunicului, pe care mami i-o făcuse cadou cândva, mirosea așa. Tuscany Per Uomo pentru mirosul proaspăt de busuioc, pe care bunicul îl iubea ca pe niciun alt miros pe lume. În fiecare an semăna în grădină un strat de busuioc.
Îi plăcea și lui Tuscany Per Uomo, dar îi plăcea mai ales pentru că așa mirosea bunicul... A parfum regal, de busuioc...
Bunicul... Amuzant, tandru, copilăros, bun, de-o bunătate
rară și iertător. Uneori trist...parcă fără motiv dar mereu cu un zâmbet timid pe chip...
Acum aproape doi ani, într-un miez de zi, cu parfum puternic de ger, visul bunicului că avea să-l
vadă om mare, realizat, se frânsese brusc. După vreo două luni de evoluție oscilantă. Timp suficient ca toți cei din casă să inteleaga
ca bunicul era gata să plece. Perioada aceea îl obișnuise cu gândul... Nimeni din viata lui nu mai plecase. Bunicul era primul călător spre statutul de înger în ziua aia geroasă
pe care n-are s-o uite niciodată. De atunci, deși acum avea aproape nouăsprezece ani, credea că îngerii miros a ger și a busuioc...
Nu era prea religios dar voia sa creadă că bunicul-înger îl vede și-l veghează de
undeva... Ca azi, când îl simțise atât de aproape...
Când i se făcea dor de bunicul...căuta în calculator pozele. Sau mirosea flacoanele de after shave Cool Breeze și de Tuscany Per Uomo.
Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfumul îngerilor a fost propusă de KARMAPOLICE.
Au mai scris pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Silving, Vienela, Sara, Gabi, Carmen, Minnie, Pandhora, Larisa Oana, Poclid Roxana, Lolita, KARMAPOLICE, Diana, Gandvis, Lolita, Vero, Anca, 
O incantare sa citesc la tine povesti parfumate - cu niscaiva stropi de melancolie
ReplyDeleteMultumesc, Hapi. Ma bucura enorm sa stiu ca-ti plac povestile mele. :)
Deletedelicata si plina de nostalgii povestea inceputa in jurul ceaiului de tei... Ore de ce se duc bunicii atat de devreme în Orasul Ingerilor?!
ReplyDeletefrumoasa impletire de amintiri si senzatii si arome... Felicitari, Elly! mi-a placut mult povestea ta parfumata!
O seara minunata, vesela si parfumata, iti doresc, Elly draga!
Oare exista orasul bunicilor îngeri? Tare mi-ar place sa stiu ca bunicii mei locuiesc în el! Nu stiu de oras dar de îngeri stiu, ma atins unul!
ReplyDeleteO seara frumoasa Elly draga, povestirile tale parfumate îmi fac duminica frumoasa!
Ai un talent deosebit! Minunată structură... şi modul în care faci trecerile din prezent în trecut şi invers... Introducerea suavă, încheierea perfectă (cam abrupt cu aftershave-ul, dar...)
ReplyDeleteM-a încântat povestirea. Dacă ai timp, scrie mai mult. Apoi refă textul, sau structura, sau anumite cuvinte... după cum crezi că e nevoie; lucrează pe text!
Poate strângi un număr oarecare de mici nuvele şi le publici.
O seară cât mai frumoasă, draga Elly, cu miros de ger şi busuioc!
Parfumul povestii tale este cel al iubirii... Cei plecati ne vegheaza si ne protejeaza sunt convinsa, asa cum o faceau si cand erau langa noi...
ReplyDeleteO saptamana cu parfum de ingeri, draga Elly!
ingerii miros ca bunicii sau bunicii nostri sint nistre ingeri deghizati in batrini? eu cred ca ingerii cind vor sa se incarneze intra in bunicii nostri iubiti si ne pacalesc facindu-ne sa credem ca sint umani..of mi-e dor de bunica mea
ReplyDeleteAi mare dreptate!Pmeu inger,avea miros de bunica.Inger a fost si cat a trait,inger e si ecum cand ma gandesc la ea,iar cand imi vine un dor,mangai cartile din biblioteca ,carti pe care le citea atunci cand se odihnea din treburile casei.Bunica avea miros de viorele si carti...
ReplyDeleteDoamne cate amintiri ai trezit in mintea si in sufletul meu cu aceasta minunata poveste parfumata...
Frumoase ganduri prinse-ntr-o poveste!
bunicii sunt ingeri pe pamant pentru nepoti...asa si trebuie sa fie...
ReplyDeletecaldura ceaiului de tei imbinata cu aroma busuiocului din amintiri...
frumoasa,frumoasa poveste Elly...
parfumata sa-ti fie noaptea si ingerii aproape!
M-ai răscolit profund cu articolul ăsta. O să-mi fac curaj să scriu totuşi câte ceva...
ReplyDeleteÎn primul rând, eu nu prea cred în coincidenţe. Şi totuşi, când apar, încerc să le încadrez în altă categorie, pentru că pur şi simplu nu pot înţelege existenţa coincidenţelor. Una dintre ele fiind "pozele în fişier". Părinţii mei au în jur de 800 de poze atât de vechi încât unele dintre ele datează de prin anii 50' - cu bunicii mei. Însă de prin anii 60, când erau deja tineri, au loturi întregi de poze...cu sutele. Cam 150-200 din fiecare decadă. Şi cum de mult timp mă tot conving că trebuie să le scanez, tocmai în urmă cu 5 zile mi-a sosit un scanner comandat pe net, iar în noaptea asta am reuşit să termin de scanat totul şi să împart în fişiere. 450Mega de poze... O să scriu cât de curând un articol în legătură cu arborele meu genealogic, familia, rudele etc., în care o să postez şi multe poze. Asta ar fi o primă coincidenţă.
A 2-a şi cea mai profund afectivă este legată de bunicul. Ca un făcut, călătoria bunicului, a fost şi pentru mine prima care m-a afectat cu adevărat. Mai călătoriseră câteva rude, însă bunicul din partea mamei a fost singurul om pe care l-am iubit şi care ...călătorea...
Ştii de ce cred că scrii atât de frumos? Pentru că "poveştile" tale sunt emanaţia unui suflet trist. Cel puţin aşa observ eu, pentru că mă am pe mine drept cobai. De câte ori sunt zglobiu şi vesel-tâmp, ceea ce scriu are un iz infantil, de genul Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Tot ce am scris cât de cât interesant, a fost scris în stări apăsătoare, joase, albastre rău... Cred că şi tu eşti la fel. Dacă e să mă folosesc şi eu de tematica povestirii, pot să spun că "te miros" şi cred că eşti foarte asemănătoare, în realitate, cu ceea ce mi se pare mie că văd, lucru ce mă face să cred că nu-s departe de adevăr.
Şi totuşi tânărul nepot ar trebui să lase tristeţea oarecum deoparte, pentru că bunicul i-a lăsat o sarcina importantă. Trebuie să aibe grijă de fata bunicului, mama lui...aşa cum a avut grijă în cele aproape 3 săptămâni, când avea 4 anişori. Acum e bărbat în toată regula şi trebuie să fie bucuros că a moştenit de la mama lui finul simţ olfactiv, cel care-i permite să-l "intalenasca" pe bunicul ori de câte ori se află prin preajma busuiocului.
M-a melancolizat de tot povestea ta parfumata... Rezoneaza cu o poveste din sufletul meu, nu atat de plina de miresme, si nu cu bunicul, ci cu bunica :)
ReplyDeleteBunicul din povestea ta era îngerul care își anunța prezența cu adieri de busuioc, întocmai așa cum mirosea și bunica mea! Să fie busuiocul parfumul bunicilor-îngeri, care ne-au lăsat amintiri de neșters și care încă ne veghează?! Eu îmi amintesc că bunica, încărcată cu un coș imens cu legume culese chiar atunci, se oprea să-și parfumuze tâmplele cu busuiocul crescut lângă casă. De fapt, ca să alunge oboseala...Și aroma de busuioc o însoțea peste tot, era ca un balsam.
ReplyDeleteCât de frumos se derulează, pe secvențe care te fac tot mai curios, povestea nepotului care-și amintește cu drag de minunatul bunic, venit din lumea îngerilor cu adieri atât de cunoscute! Elegant bunic, cu Aramis, un bunic bun și foarte atent la aceste detalii, ce fac din fiecare om care știe să se respecte respectându-i și pe cei din jur, o personalitate distinctă, un om demn de admirație.
”Bunicul era primul călător spre statutul de înger în ziua aia geroasă pe care n-are s-o uite niciodată. De atunci, deși acum avea aproape nouăsprezece ani, credea că îngerii miros a ger și a busuioc...”
Așa pleacă bunicii, atunci când începem să credem că sunt veșnici...Și chiar sunt, prin noi în mare măsură. Orice lucru, cât de mic, îmi amintește de bunica.
Ai scris frumos, dar aseară aveam musafiri veniți de la zăpadă și abia acum am reușit să mă delectez cu o lectură de calitate, așa cum știu că găsesc mereu la tine. Mulțumesc Elly, să ai o săptămână frumoasă! :)
cu mare drag am citit povestea ta parfumata. si ce parfum!! :)
ReplyDeletete pop!
poveste cu aroma de trecut.
ReplyDeleteCeai de tei :D Ador mirosul ala :)
ReplyDeleteO poveste minunată și mi-e necaz că ai creat-o numai pentru ca să scrii numele unor parfumuri... Îmi amintește de advertorialele care îți povestesc o întâmplare din viață ca să încheie printr-un link spre un e-magazin cu jucării pentru copii sau cu lenjerie de damă...
ReplyDeleteM-a rascolit articolul tau.....:( Acum cinci ani a plecat bunul meu bunic, inca nu pot vorbi despre el fara sa nu plang....:( il stii pe bunicul din "Heidi, fetita muntilor"? asa era si el...nu avea barba, insa mereu m-a facut sa ma gandesc la asta!....
ReplyDeleteUn bunic pe care l-ar iubi orice nepot, un bunic ale carui povesti le-am asculta cu drag si de la care avem atatea de invatat!Un bunic inger!
ReplyDeleteBunicilor le place ceaiul de tei!
Sa ai o seara linistita!
Elly, cu riscul de a te supara, as prefera sa nu scriu mai mult decat am scris (voi scrie)... Imi place aceasta poveste, foarte-foarte... E minunata!
ReplyDeleteZile fericite iti doresc!
Cu drag!
Eu nu am cunoscut nici unul dintre cei doi bunici, dar tot am fost impresionata de povestea baiatului, de ceea ce simtea, de aducerile aminte legate de bunicul care a devenit inger si il vegheaza. Esti o buna povestitoare, Elly!
ReplyDelete