Thursday, June 28, 2012

Amintire cu parfum de crin imperial

Nu stiu cum se face dar cand incep sa-mi amintesc anumite lucruri, gandurile fac ciudate conexiuni si ma duc la alte si alte amintiri. Ca intr-o cascada.
Asa cum deja am mai spus intr-o alta postare, anul acesta primavara si mai ales vara, au venit cu o bogatie rar intalnita de flori. Lucru care se intampla si in gradina mea de flori.
Crin imperial (Lilium regale)  
Am foarte multe flori: incepand cu ghioceii si zambilele si terminand cu crizantemele.

Printre toate minunatiile care ma farmeca si uneori ma tenteaza sa-mi doresc sa dorm in gradina de flori se afla si doua varietati de crin: crin alb si crin imperial sau regal.
Daca varietatea de crin alb o am in gradina aproape de cand ma stiu, mama aducand cativa bulbi de la o prietena de familie, care ii era si colega de serviciu pe vremea aceea, cu crinul imperial e o intreaga poveste. 
Lui i-a fost ceva mai greu sa ajunga la noi. 

Ca pe lume existau si alt fel de crini decat cei albi am descoperit cand aveam vreo 6-7 ani. 
O familie de pe strada noastra avea in fata casei o frumoasa gradinita de flori, in care, printre altele, am observat unele mai deosebite, care pareau a semana cu crinii si nu prea, pentru ca aveau niste lujere incredibil de subtiri pentru o cupa
disproportionata, foarte mare. Nu erau multe astfel de flori, aproximativ o duzina sau poate doar ceva mai multe. In plus, imprastiau un parfum nemaintalnit.
Timp de cativa ani, poate vreo trei la numar (deja ma dusesem la scoala), in drumul meu spre si de la scoala, exact in perioada cand scoala se pregatea sa-si inchida portile si ne pregateam de vacanta, eu ma pierdeam in admiratie privind splendidele flori ce semanau a crin, ale acelei familii.
Ii tot povesteam mamei cat de mult imi plac si o intrebam de ce nu avem si noi, macar doua-trei fire. Trebuie spus ca nu numai aspectul lor deosebit ma vrajea ci si parfumul aristocratic, bogat, care in acelasi timp imprastia sensibilitate si romantism. Nu stiu de ce, mama ramanea parca surda si oarba la intrebarile mele, caci mereu imi distragea atentia de la subiect.

Intr-o duminica de toamna, eram deja prin clasa a treia, mama s-a trezit cu un musafir neasteptat la poarta. Era doamna care locuia la acea casa, stapana florilor dupa care tanjeam. Mama a invitat-o in curte. Era o vizita pe care mama nu si-o explica. Mi-a spus ulterior ca s-a gandit ca poate eu sau sora-mea am facut vreo boroboata.
Mare i-a fost mamei mirarea cand a constatat ca doamna adusese intr-o punga de hartie maronie, cum erau pe vremea aceea, trei bulbi solzosi, alungiti. Si a spus ca sunt bulbi de crin imperial. Frumos nume avea! Pe masura frumusetii sale.
Mama a multumit, a fost incantata, dar surpriza si mai mare a avut-o cand a aflat ca stapana crinilor avusese in vara o discutie cu mine, fetita vrajita de crinii sai. Din discutie femeia intelesese fascinatia pe care o aveam pentru acea floare si se gandise sa-mi faca o surpriza. 
Ca azi imi amintesc cum eram fastacita toata. Vizita era ceva exceptional, de aceea era mama atat de mirata. 
Doamna M. era dintr-o familie candva foarte avuta si avea relatii limitate cu cei de pe strada. Din toate atitudinea sa, din felul de a a vorbi, din gesturi, abia tarziu am inteles ca doamna M. nu se potrivea cu vremurile, cu oamenii. Traise si traia inca intr-o alta lume. Ca prin vis imi vin imagini din trecut si o vad pe mama, care desi era mai emotionata decat mine, a servit-o cu dulceata de visine si cu cafea. Din acea zi s-a legat o delicata amicitie intre ele.
De atunci, in gradina noastra de flori, crinul imperial este floarea cea mai ingrijita si cea mai asteptata sa infloreasca. Acum si eu am deja aproape douazeci de fire de astfel de crin, pe care le pazesc ca o leoaica de cel mai mare dusman al lor, micul gandac rosu al crinului. Gandac care cred ca si el stie ce este mai bun, pentru ca dintre crinul alb si crinul imperial, il alege cu predilectie doar pe acesta din urma. (Am pregatit in postarea anterioara o galerie cu florile de crin imperial din faza de boboc pana la cea de maxima inflorire.)

Copil fiind, despre doamna M. imi amintesc ca mi se parea foarte batrana pe atunci desi azi, facand un mic calcul, imi dau seama ca nu avea mai mult de 65 de ani. Stapana crinilor imperiali, caci asa va ramane totdeauna pentru mine, nu mai este de mult printre noi. De peste cincisprezece ani...

28.06.2012

22 comments:

  1. O povestire foarte frumoasa, cu parfum de copilarie... Si de crini :)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am mai avut o postare in care am amintit putin despre crini. Si amintirea provenientei lor in gradina mea a revenit, mai vie ca niciodata. Mi-am zis ca ar fi frumos sa o impartasesc. Pentru ca fost o intamplare deosebita...
      Multumesc pentru apreciere. Florile le-ai vazut? Te invit sa vezi si galeria de flori. Postarea urmatoare :)

      Delete
  2. Povestirea este pe jumatatea frmusetii fotografiei... culori, lumini si umbre, spatializare, decor...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa care va sa zica :)
      Si aici nu e decat o fotografie cu crinii astia. Postarea cu toate fazele infloririi inseamna ca n-ai vazut-o...

      Delete
  3. Frumos:D frumosi crinii astia!!!!!! o zi frumoasa:X

    ReplyDelete
  4. Frumoasa postare! Si mie imi plac mult si le-am facut poze de cate ori am avut ocazia:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci, Robert! Am o intreaga postare doar cu ei. Anterioara.

      Delete
  5. Ah, ce poveste frumoasa ! Inseamna, ca iubesti mult florile si ele te vor rasplati mereu ... O zi frumoasa, Elly !

    ReplyDelete
    Replies
    1. E doar o amintire draga sufletului meu pe care am gasit ocazia de a o impartasi.
      Florile sunt cel mai frumos lucru de pe lume. Dupa parerea mea. Multumesc. La fel sa ai!

      Delete
  6. Dragut gestul doamnei. Iar tu l-ai ridicat in rang, povestind atat de emotionant despre el.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Gestul a fost neasteptat, asta a fost cea mai tare chestie. Mama nu indraznea de fapt sa se duca sa-i ceara bulbi. De aceea, de cate ori o intrebam de ce nu avem sau nu facem cumva sa avem si noi crini imperiali, ocolea cu eleganta un raspuns direct :))
      Doamna M. chiar era o doamna. Avusesera averi foarte mari, le pierdusera la nationalizare.
      Multumesc!

      Delete
  7. Frumoasa descrierea .... dar pe mine nu ma atrag deloc florile ... habar nu am de ce .... :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stii? Te inteleg. Nici pe mine nu ma atrage sportul :)) Dar deloc!
      Multumesc! O zi minunata sa ai!

      Delete
  8. Cele mai frumoase amintiri sunt cele cu parfum, care pleacă de la parfum, care se nasc dintr-un parfum! N-am inventat-o eu, dar subscriu întru totul. Minunate rânduri, am citit cu drag! WE cu bucurie!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Probabil ca da...Oricum, amintirile au parfumul lor. Special.
      Cred ca pentru fiecare om ar trebui inventat un parfum. Parfumul amintirilor sale. Ar fi ceva unic. Dar nu cred ca se gaseasca un parfumier care sa poata realiza asa ceva :)
      Multumesc!

      Delete
  9. minunate amintiri!
    Dintre cele cinci simturi, mirosul este cel mai intim legat de sfera emotionala. La nivel cerebral, centrul mirosului este situat în zona limbica, sfera vietii instinctive si sediul memoriei. Un parfum care ne place evoca întotdeauna în mod inconstient momente agreabile din viata, în aceeasi masura în care o miasma evoca o experienta neplacuta.
    Sa ai un weekend minunat!
    Postarea mea in seria initiata de tine Happy Weekend:http://vis-si-realitate-2.blogspot.de/2012/06/heraldica.html Te rog înscrie-ma tu. Multumesc :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna, Carmen!
      Ai dreptate.
      Din pacate, mai exista in viata si cazul, mai rar, in care parfumuri minunate amintesc de intamplari extrem de nefericite.
      Imi face mare placere ca te-ai alaturat si tu jocului nostru de weekend.
      Te-am inscris tabel. Eu iti multumesc!
      Happy Weekend!

      Delete
  10. Frumoasa povestire, si crinul este foarte in largul lui, pot spune...imi plac culorile de fundal si chiar foarte bine potrivit crinul in locul acela!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc pentru apreciere. Mai sunt fotografii de crini, mult mai multe, in postarea mea anterioara.
      O zi buna!

      Delete
  11. Cati dintre noi putem lasa in urma o povestire de viata, atat de delicata?
    Felicitari inca o data!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu putem sti. Poate mai multi decat credem. Unii nu poseda "instrumentele" necesare spre a o putea lasa.
      Multumesc din suflet pentru apreciere :)

      Delete