“N-am avut, când eram mic, nicio jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul
ca părinţii să le dea copiilor jucării. Singurul răsfăț de care am avut
parte se întâmpla dimineața, când tata își apropia obrazul de obrazul
meu… ceeea ce mă făcea fericit".
 |
| Mici jucării personale |
Îmi place mult această mărturisire a lui Octavian Paler. Pentru că din ea răzbate un mare și extrem de simplu adevăr. Părinții își pot iubi copiii astfel. Copiii pot simți astfel că sunt iubiți. Astfel, adică simplu, fără artificii, fără nimic intermediar.
Părinții mei au avut o copilărie exact ca aceea a lui O. Paler. Mama își
amintește și azi, cu drag, cum și-a făcut, la câțiva anișori, un
simulacru de papușică, dintr-un crecan ca de praștie și un alt băț pe post de brațe, niște petece de pânză, un cocoloș
de cârpe legat cu rol de căpșor și păr atașat din mătase de porumb. Și a
fost atât de fericită! Își mai amintește, cum frații ei își făceau
mingi din păr de bou cu care jucau oina, căci a fost o singură
fată între patru băieți. Oricât ar părea de ciudat, copiii de atunci erau fericiți. Fără păpuși și mingi, fără
mașinuțe și roboți transformers, fără păpuși Barbie cu casuța de
rigoare, fără calculatoare. Dar cu puișori de găină, purceluși, miei și
iezi, boboci de rață și de gâscă și peste toate, cu multă dragoste.
Atâta câtă puteau dărui niște părinți, chiar obosiți fiind de munca
câmpului și de treburile gospodărești ce la sat niciodată nu păreau a
lua sfârșit. |
| Schiță proprie |
În copilărie, nici eu, nici sora mea nu am fost beneficiarele prea multor jucării.
A ne îngriji și educa, a se preocupa să nu ne lipsească, pe cât posibil nimic, era o îndatorire pe care părinții noștri și-au dus-o cu sfințenie la îndeplinire. Fără a ne răsfăța prea mult. Nu am avut multe păpuși și nici alte feluri de jucării. Prima papușă o am și azi. Nu e cine știe ce, o papușă simplă, din cauciuc rozaliu ce-a devenit ușor pământiu între timp, de aproape 25 de cm, cu mânuțe și picioare ce se răsucesc în articulații, dar de vreme ce și azi "trăiește", ea a însemnat mult pentru mine, cu toată făptura ei modestă.
Am mai avut un ursuleț de pluș, pe care însă l-am distrus complet în alianță cu soră-mea. Din păcate, pe vremea aceea, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase nu făceau încă operații de transplant de năsturei la ursuleți, că poate îi mai salvam ochișorii. De un Crăciun, știu că am primit o primă păpușă mare, pe care din prea multă curiozitate de a vedea cum se închid-deschid ochii am stricat-o, decapitând-o și mama s-a cam supărat. Apoi, după un an-doi, supărarea mamei s-a mai estompat și ne-au mai dăruit, în doi ani succesiv, două păpuși Arădeanca. Una blondă, alta brunetă. Foarte frumoase, pe care înca le a(ve)m. Nu pot să spun că nu îmi plăceau sau nu-mi plac jucăriile, dar nu exagerat. După cum se vede în fotografie, am chiar și azi jucării în casă. Cu toate acestea știu că nu mi-am dorit niciodată o anume jucărie. Preferam să primesc cărți sau să desenez.
Între timp, din anii '20-'30, când se
petrecea copilăria lui O. Paler, s-au mai schimbat lucrurile. Foarte mult iar dintr-un anumit punct de vedere, aș putea spune că dramatic. Iubirea părintească și
reflexia ei în oglindă, dragostea copiilor pentru părinți, au devenit
altceva. Mai ales în ultimii 20 de ani.
Dar...iubirea
părintească se poate manifesta și altfel. Nu prin grămezi de jucării,
dulciuri și o mulțime de alte nimicuri care nu cred că fac viața
copiilor de azi mai frumoasă, mai plină de dragoste, poate nici mai
ușoară. Nici pe departe. De multe ori, acele valuri de jucării și alte
accesorii nu fac decât să se interpună meschin între iubirea aceea
sinceră pe care o nutresc părinții față de copii și pe care s-ar
presupune că o simt și copiii față de părinți. De multe ori, acele prea
multe cadouri ascund o incapacitate de a iubi sau o lipsă de timp pe
care părinții se simt obligați a le compensa prin ceva. Cel mai la îndemână prin cadouri-jucării.
Mai zilele trecute m-au impresionat, în mod deloc plăcut, imagini filmate de către reporteri TV prin magazinele cu rechizite unde părinți și copii forfoteau după ghiozdane super sofisticate sau penare decorate cu imagini "rupte" din filmele SF. Un ghiozdan avea prețul de câteva sute de lei (!!) iar un penar câteva zeci bune de lei. Lei noi, desigur. Se găseau si din acelea mai modeste ca preț însă nu pe acelea le alegeau copiii. M-au înspăimântat acele filmări. Știu că la fel se petrece și de sărbătorile de iarnă, când se cumpără, de regulă, jucării fără niciun rol sau rost educativ, singura calitate fiind aceea că reproduc niște personaje de benzi desenate sau filme.
Sunt într-o mare dilemă. Oare ce e bine să dăruim copiilor noștri? O mulțime de jucării, care mai de care mai grozave sau mai multă dragoste și educație? Sau poate din toate câte ceva, păstrând însă un echilibru...?
Oricat de spectaculoase si sofisticate ar fi jucariile de la mall, copiii sunt mult mai incantati de jucariile facute de mana lor.Eu le-as da copiilor Lego, Puzzle si alte chestii de asamblat.Eu am avut jucarii dar nu le foloseam, nu prea imi placea sa ma joc sau daca o faceam preferam in loc de papusi, decupaje din reviste.Numa eu stiu ce bataie am luat pentru asta..
ReplyDeleteEu ma jucam cel mai mult cu papusa micuta careia ii confectionam tot felul de hainute. Mi-am exersat pe ea toate talentele in materie de croitorie :) De papusile acelea mari mi-era mila.
DeleteSa stii ca nu erai singura, si eu mai stricam reviste. De care mi pare rau azi.
Sunt de acord cu tine, cred ca sunt de preferat jucariile care stimuleaza fantezia si inventivitatea.
evident ca din toate cu masura...
ReplyDeletede fapt,cred ca ar trebui sa ne intrebam ce anume isi doresc copiii sa primeasca...
pentru cei mai multi e important sa aibe ceea ce au colegii si prietenii lor...
e greu sa ai alte preferinte decat cele ale majoritatii in ziua de azi...
am senzatia ca in prezent e mai e greu sa fii copil decat era "pe vremea noastra" din acest punct de vedere...
ca sa concluzionez, pentru ca am senzatia ca am batut campii :D cred ca e important sa tinem cont atunci cand daruim ceva copiilor de ceea ce le este necesar dar le si place,ii stimuleaza si ii aseaza pe picior de egalitate cu colegii si prietenii lor :)
Daca intrebam copiii...nu prea avem sanse sa ajungem nicaieri :) Ei vor totul.
DeleteDe fapt, poate copiii ar trebui educati in sensul ca nu e nevoie si nici nu trebuie sa ai toate jucariile pe care le are si celalalt. Eu cred ca pentru dezvoltarea unei personalitati cat mai puternice diversitatea e mai importanta. Poate sunt eu mai ciudata, asa, dar nu am agreat niciodata a fi la fel cu altul.
Exista cazuri cand parintii au posibilitati foarte limitate. Sau cand, deodata, parintii raman fara serviciu si totul se naruieste, ca un castel din carti de joc... Asta e cea mai mare problema. Eu imi pun intrebarea ce se intampla atunci? Automat se va renunta la rasfat. Copilul va intelege oare? De aceea ma gandesc ca se exagereaza. Oricum, cu cat mai multe jucarii, cu atat mai putin sunt iubite de copii, care doresc altele si altele...fara numar. Mai ales cand sunt daruite cu multa generozitate. Care nu-i intotdeauna un lucru bun.
E buna o masura, ai dreptate. Dar trebuie sa stie si copilul ca exista limite. Eu am vazut copii tavalindu-se pe jos si plangand daca nu li s-a cumparat jucaria dorita, parintii neavand asta ca prioritate...
eu asa fac! o intreb ce isi doreste. cand era mica ii scriam lui mos craciun spre exemplu si asa aflam ce vrea. acum, pentru ca a aflat intre timp ca mosul sunt eu :)) nu ii mai scriem, insa o intreb. imi aduc aminte ca anul trecut de ziua ei, intrebata fiind ce-si doreste a zis ca vrea iphon. intrebarea mea imediat urmatoare a fost: si altceva?? avand in vedere pretul telefonului :)). a mai inceput ea sa insiruie oarece chestii, dar nu cu acelasi entuziasm. am analizat problema din punctul de vedre al meritelor si am ajuns la concluzia ca merita, cum altfel :)). si-a primit cadoul dorit, cu mentiunea ca eu nu am :). im povestea zilele trecute ca niste copii din grupul de prieteni, vazand-o cu telefonul i-au zis: eee, asta e bogata, uite ce telefon are! desi doar eu stiu ce eforturi am facut. asta apropo de ce zice pandhora, egalitate cu colegii si prietenii. vine acasa si imi spune, ca x are nu stiu ce, ca x sta afara pana la 8, ca x se machiaza. inchid scurt discutia: x, nu e copilul meu, deci nu ma intereseaza. ea deja cunoaste replica :). in concluzie am un copil bun si merita de toate, dar ea nu trebuie sa stie :))). te pooop!
DeleteLasa ca secretul e in perfecta siguranta cu mine ;) N-am sa-i spun nimic :)
DeleteSunt convinsa ca e un copil bun. Te pup si eu, Geanina!
In ziua de azi, copii pun pret pe lucruri materiale, cu cat mai scumpe cu atat mai bine. Eu unul nu sunt chiar asa, adica pe mine nu m-a atras idea de a-mi serbatori ziua de nastere(doar cand eram mai micut), sa chem prietenii, sa fac petreceri sau sa primesc mereu cadouri de ziua mea sau de craciun. Dar asta nu inseamna ca parintii nu mi-au cumparat mai nimic, cand simt nevoia de ceva o spun si in cele mai multe cazuri primesc ceea ce imi doresc, dar nu fac "abuz" de lucrul asta.
ReplyDeleteTu esti un copil bun si nu doar fiindca mai comentezi la mine pe blog ;) Spun asta pentru ca, uite, tu te gandesti la cadouri doar de ziua ta sau de Craciun. Sunt copii care doresc cadouri oricand, fara vreun motiv anume si nu-i doar vina lor :)
DeleteCred ca ai citit gresit, eu nu ma gandesc la cadouri de craciun si de ziua mea, adica pentru mine ziua mea e ca o zi obisnuita, nu astept nimic special. De mult nu am mai numit un lucru primit de la parinti "cadou", adica pentru mine e ceva asa, am nevoie cer si primesc, dar nu am facut din asta un obicei, si nu cer niciodata chestii foarte scumpe(gen iphone5, galaxy s3, sau chestii d'astea care au aceleasi functii ca si un telefon la 200-300euro, sau ma rog aproape aceleasi).
DeleteAm inteles ce-ai spus, nu am citit gresit :) Voiam sa subliniez ca esti echilibrat, cu capul pe umeri, nimic altceva. Si am inteles si ca nu iti pui parintii pe foc ca vrei neaparat aia sau aia...tot felul de gadget-uri la moda.
DeleteSa stii ca nici pentru mine ziua mea nu-i vreun eveniment deosebit. E o zi ca oricare alta care chiar imi provoaca tristete fiindca mai adaug un an si parca n-as dori... :)
Atunci am interpretat eu gresit, off, azi a fost o zi aiurea ...
DeleteEu nu am avut mai nimic in comparatie cu alti copii si mai ales nimic din tot ce se ofera azi unui copil si nu m-a afectat.
ReplyDeleteParerea mea este ca tot rasfatul va dauna. Rasfatul de la o varsta mult prea mica sa poate intelege valorea...
Nici eu n-am avut mare lucru, crede-ma. In afara de ceea ce am amintit, cateva maruntisuri si vreo 2 jocuri din acelea cu cartonase, de cultura generala si un sah si-o moara (țintar). Ma jucam doar cu țintarul fiindca sah n-a avut cine sa ma invete dar nici nu cred ca mi-ar fi placut prea mult. Insa la fel gandesc, ca rasfatul nu e prea bun. Nici macar daca parintii isi permit financiar. Mi-am amintit ca am si un Scrabble dar cu el e o poveste...Una intreaga pe care cred ca am s-o povestesc pe blog intr-o zi :)
Deleteevident ca din toate pe masura....teoretic insa practic....am avut si eu ceva probleme :)
ReplyDeletemuncind si muncind, obosita fiind, nu mai aveam chef de nimic. preferam sa-i cumpar jucarii de toate felurile, sub toate formele si sa se joace, numai sa ma lase in pace. cu regret zic asta, insa asa au stat lucrurile.
eu am avut jucarii dar tin minte ca ma jucam la bucinci cu papusi din porumb. le desenam ochi nas, le faceam hainute. aveam papusi insa mama, era tot timpul cu gura pe mine sa am grija, sa nu le murtdaresc, sa nu le scot afara, sa nu le las pe jos, sa nu le dezbrac....adica imi strica tot cheful de joaca. ma intorceam la bebelusii din covatica de plastic :))) aia mici, mici...
Te inteleg, Geanina, fiindca stiu ca aceste situatii chiar se intampla. Luati cu grijile, cu lipsa de timp, parintii mai exagereaza cu jucariile. Important e sa se constientizeze acest lucru.
DeleteSa stii ca si papusile acelea mari, ale noastre, sunt aproape neatinse. Vorba vine, dar si noi am avut mare grija de ele, mai ales dupa ce o decapitasem si ii scosesem ochii aceleia de care am povestit :)
Am avut insa papusa cea micuta, care a fost perfecta. Cred ca daca te jucai in voie cu papusile acelea frumoase nu aveai ce sa-ti aduci aminte azi :)
Nu stiu cum e acolo, dar aici era groaznic cu reclamele la televizor si cataloagele gratis de la magazinele de jucarii cand copii erau mici. Norocul meu a fost ca doar baiatul cel mic mai era tentat de una sau alta dar ceilalti nu asa rau.Nici nepotelul meu nu are munti de jucarii. Le rotim jucariile foarte des si asa tot timpul are ceva nou. Am sa scriu si eu o postare pe seama jucariilor. Ghici cine are si acum papusi? .... :))))
ReplyDeleteTe cred. Si aici e multa reclama, prea multa. Abia s-a terminat un fel de targ-expozitie cu jucarii pentru bebelusi si copii. Atata m-au enervat cu reclama facuta, nu-ti faci idee.
DeleteE bine ca nu exagerati cu jucariile. Asa cred ca e corect.
Astept sa o scrii sa o citesc.
Pai tot ce a scapat, la jucarii ma refer, inca le am, nu le-am aruncat.
Nu e nicio rusine ca iti pastrezi papusile din copilarie :)
un lucru l-am invatat pe pielea mea de mamica.Copiii au nevoie de jucarii cu care sa se joace,nu jucarii care se joaca singure(cele cu baterii):)
ReplyDeleteTrebuie pastrat un echilibru intre daruri,dragoste si educatie.
Si eu am avut o singura papusa,o Aradeanca brunete,mare si frumoasa,pe care si azi o am acasa la mami.In schimb ne jucam mult cu mingea,coarda sau piatra(sotron),sau ne transformam cat erau vacantele de mari in personajele cartilor pe care le citem.Am fost de la Tarzan pana la Capitanul Nemo tot soiul de alte personaje.:)
O, despre jucariile cu baterii nici nu vreau sa aud :)) Sunt o iluzie doar.
DeleteSi eu fac parte din generatia care s-a mai jucat sotron, a sarit coarda, a alergat dupa fluturi, mai putin cu mingea fiindca nu mi-a placut mie dar asta nu inseamna ca prietenii mei copii nu se jucau. :) Si-am citit mii de carti...Se pare ca am avut copilarii foarte frumoase, nu-i asa? :)
Ma crezi sau nu, baiatul meu a vrut mereu sa fie altfel decat colegii, sa nu fie inclus in turma de tantalai care vor doar ceea ce este nou pe piata. Niciodata nu mi-a cerut chestii scumpe sau abia aparute, decat daca ii erau strict necesare. Deci nu ma refer la telefoane sau jucarii.
ReplyDeleteNoua nu ne cumpara mama jucarii. Strangeam si ne cumparam singure, din banii de buzunar.
Ba te cred si sunt sigura ca asa este. Cred ca iti seamana, are personalitate puternica.
DeletePropriu-zis nici noua. Jucariile despre care vorbeam, cele cateva, au fost primite de Craciun. Toate. In rest, nici macar de zilele de nastere nu ne luau jucarii. Nici de Mos Nicolae, sau de Pasti sau de 1 iunie. Acum orice sarbatoare, cat de mica, e transformata intr-o mare ocazie de aruncat cu banii pe geam.
mi-a povestit mama ca avea o papusa de carpa. ea si sora ei. pana s-au certat pe ea, si au tras de biata papusa, una ramanad cu capul, alta cu corpul, si ca sa aibe papusa impreuna, se jucau amandoua.
ReplyDeleteasta e viata la tara...
eu am avut jucarii de mis.
cred ca peste mia de jucarii... masinute, papusele nu zic cate, si acum am casa plina de papusi de nu mai am loc de el.
am mai si dat dintre ele, dar restul au valoare sentimentala.
le pastrez pentru copiii nostri...
Asa este, asa era viata la tara. Eu zic ca mama ta si sora au fost totusi norocoase :)
DeleteDa' si tu ai avut prea multe :)))
Ai avut papusi? Ce fel?
Cred ca rechizitele foarte scumpe din ziua de azi nu au calitatea celor de demult. Capitalism de jungla...
ReplyDeletePoti fi destul de sigur. Putine dintre ele sunt realizate si cu simt de raspundere. Nu putem face nimic. Decat o oarecare critica :))
DeleteMi-a plăcut tare mult articolul! Foarte bine ai subliniat ideea lui O.Paler despre dragostea părinţilor. Cât de mult însemna gestul tatălui, apropierea caldă, plină de dragoste, mai nepreţuită decât toate cadourile. Din păcate, părinţii "moderni" au uitat în bună măsură gesturile părinteşti, dragostea exprimată simplu, dar profund şi înlocuiesc sentimentele cu...daruri scumpe. Niciodată un obiect, oricât de scump, de valoros, nu va suplini dragostea sinceră, de care copilul are atâta nevoie. Am văzut copii care primiseră daruri scumpe, extrem de costisitoare, dar care nu puneau niciun preţ pe ele şi chiar le stricau cu uşurinţă. Pentru că erau ...doar nişte obiecte. Care pot di înlocuite oricând cu alte obiecte. Dragostea adevărată nu are preţ şi nu se compară cu nimic!
ReplyDeleteFoarte adeavrat ... imi aduc si eu aminte de figurinele sculptate in lutul gasit prin mormanul de carbuni, masinute din cutii de chibrit sau niste chestii cu doua roti pentur impins facute din sarma ...
ReplyDeleteAcum este o inflatie de jucarii.
This comment has been removed by the author.
ReplyDeleteRevin cu un comentariu scurt: desi am nepoti de la fiica cea mare, nu pot sa ma laud ca as reusi echilibrarea dintre sentimente si lucruri; mai ales ca nu duc lipsa de lucruri...
ReplyDelete