Popa Iordache

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/09/popa-iordache.html

Alexandru Ciucurencu - Batoza

Preotul satului nu prea era omul Domnului. Mai degrabă al Satanei, ar fi spus mulți dintre săteni, care nu-l prea aveau la inimă. Popa State, taică-su, fusese tot preot, dar ce om!
Ăi bătrâni și-l aminteau încă pe popa State. Agonisea și pentru el, că de-aia era popă, știau ei, oamenii. Da' cînd venea vorba de un mic ajutor, de-o vorbă bună, popa State îi înțelegea pe oamenii lui din sat. Poate de-aia nu se îmbogățise, așa, ca alții, deși nu se chema că era sărac.
Popa State se prapădise de mult, să tot fi fost vreo douăzeci de ani și în locul lui venise feciorul, Iordache. Răposatul mai avusese un băiat, care-i murise de copil, la vreo cincisprezece ani, de plămâni, și popa mult îl mai plânsese. Ionică îi semănase și deși, niciodată nu spusese, pe el îl iubise mai mult.
Iordache, feciorul cel mare, se izbise în neamul preotesei, fată de popă, o femeie aprigă și cam afurisită, cu care nu era bine să-ți cauți gâlceavă. Și popa State își cam găsise de
multe ori cu dânsa. 

Popa Iordache, ca demn urmaș al mamei sale, era om ce rar rămânea dator. Deși, învățătura Domnului, pe care o predica, alta spunea. Mai preocupat decât de ale preoției, era de avere. Și de când se reîntorsese în sat se tot preocupase. Așa că averea îi crescuse an de an. Avea o casă de se învârtea după soare, înaltă și albă, cum văzuse el pe la oraș. Cu meșteri de la oraș o și ridicase, lucru nemaivăzut în satul de câmpie.

Avea pamânt, care se înmulțise cu al nevestei, învățătoare la școala din sat. De mai mulți ani adunase două batoze și două tractoare. I-ar mai fi trebuit și altele dar se cam supărase pe unul dintre tractoare. Un băiat de-al lui fusese călcat de unul dintre ele pe piciorul stâng și rămăsese cam beteag. Când mergea, trăgea urât de piciorul ăla.  

Ei...toate astea mi le povestește, când și când, mama. Printre amintiri tandre despre bunicii mei, despre frații ei, astăzi cu toții dispăruți, despre satul în care s-a născut și a crescut. Sat pe care-l știu și eu de când mergeam la bunici, când încă trăiau. De cand bunicii nu mai sunt,  am mai mers în satul mamei doar la evenimente "mondene": botezuri, nunți, înmormântări.

...Și mama își amintește, printre altele, că popa Iordache le preda religia la școală. Și că era atât de afurisit că toți copiii îl "îndrăgeau". Afurisenia i se citea pe fața roșie, rotundă și-n sprâncenele groase și stufoase.
Într-o zi, când venise timpul orei de religie, ce-i dă prin cap unuia dintre băieți, unul mai năzdrăvan, al cărui tată era chiar cântărețul la biserică? A luat un băț zdravăn, ca un fel de baston și l-a proptit în ușa clasei, ca o contră. Pe dinăuntru, bineințeles. Și-au plănuit cu toții să nu scoată niciun zgomot, să nu se audă nicio suflare. Așa au făcut.

A venit popa, a zgâlțâit ușa de două, de trei ori, poate chiar de patru...și a renunțat. Săptămâna următoare, deși toți erau înghețați de spaimă, știindu-se vinovați, mama își amintește că popa Iordache nici măcar nu i-a mai certat.  Luat cu problemele lui personale, cu mult mai însemnate, probabil că uitase. Ori a preda religia era și pe atunci ceva la fel de "important" ca și astăzi.

Mai e o altă întâmplare care îl ține viu în amintirea mamei pe popa Iordache. Pe vremea copilăriei mamei mele, în lumea satului, puțini copii făceau mai mult de patru clase, unii nici atât. Pentru munca pământului și pentru gospodărie era prea destul.
Pe mama și pe o verișoară de-o seamă, ce locuia tot în sat, părinții horărâseră să le trimită din sat la școala din comună. Era păcat să nu învețe carte mai multă, învățătoarea din sat așa îi sfătuise.

Și cum mergeau ele într-o zi către școala din comună, două fetițe sărăcuțe de aproape doisprezece ani, se pomenesc cu popa Iordache, care trecea în sens opus pe lângă ele:

- Ce, v-ați făcut și voi doamne?!?  

Cu un rânjet rău, un dispreț și o ironie teribile și sfidătoare, care mamei nici până azi nu i-au pierit din amintire. De la înălțimea bunăstării sale, popa își arăta parcă ciuda că și alții încearcă să se ridice. Copiii din sat erau considerați prea săraci și neînsemnați ca să aspire să se facă și ei "doamne"...

În ciuda popii Iordache, mama și verișoara ei chiar s-au făcut "doamne". Au învățat și au ajuns învățătoare.