Azi, la birou, colegii mei au înnebunit.
Nu mai știu de unde s-a "aprins scânteia", cert e ca au inceput să povestească, pe foc automat și tir încrucișat despre ce credeți?
Despre alegeri? Care bat tare la ușă. Nu.
Despre vreme? Care e foarte capricioasă în ultimele zile? Nici asta, n-ați ghicit.
Despre miniștri, guvern, bani? Lucruri normale ținând cont de conjunctura în care se află țara pe moment. Nici macar!
Pur și simplu au început să povestească tot felul de aventuri din armată. De când au făcut ei armata.
"Stați să vă povestesc de ăla care avea 1,60 m și 100 de kg. Să vedeți și voi cum..."
"Dar de chestia aia îți mai aduci aminte?"
"Dar aia voi ați făcut?"
"De ZVITA vă amintiți?" "Ce dracu e ZVITA?" întreabă unul. "Cum, bă, voi n-aveați ziua de verificare și întreținere tehnică a armamentului din dotare? Asta era prescurtarea la noi."
"Eeee, he, he...râde altul. Păi aia la noi era in fiecare zi."
"Măi, să vă povestesc de unu', care cred că era cam nebun. Părinții ăstuia erau judecători și ce credeti că făceau? Veneau săptămânal de la celălalt capăt al țării, la Cluj, ca să-i aducă ăstuia un geamantan plin cu de toate și să-i aranjeze ăstuia pe acolo, să-i facă ordine. Nici ei săracii n-aveau toate țiglele pe casă."...
Așa am aflat și noutăți: unul din colegi a făcut armata la vânători de munte, altul la lunetiști, altul la infanterie...de parcă mă și interesa. Unul n-a făcut-o că n-a vrut și stă cam ca mine, mirându-se ce poți găsi atât de grozav la asemenea amintiri. Și cum te poti înflăcăra așa povestind niște banalități, în fond. Activități pe care orice bărbat care a făcut armata le-a făcut.Ori poate că nu pricep eu ce glorioasă etapă a vieții a fost armata.
După vreo oră și jumătate de astfel de discuții, am în cap numai permisie, uniformă, TAB, pistol mitralieră, dormitor, recul, MLVM (am aflat că sunt mașini de luptă vânători de munte - un fel de blindat pentru zone accidentate), lunetă, tunsoare zero, amintiri, locaș de tragere, poligon, decopertare, iarbă...din nou permisie...unitate militară. Nu mai poooot!!
Bine că sună telefonul! Sper, din suflet, să fie cine cred eu. Da, așa este și e minunat fiindcă nu mai puteam cu atâta militărie. S-a spart gașca :))
Să vă mai spun că nu agreez tot ceea ce înseamnă uniformă, uniformizare, înregimentare, aliniere?
18.05.2012
Eu nu pot sa suport uniforma de la scoala nici nu ma gandesc la cea din armata ;))
ReplyDeleteInseamna ca impartasim aceeasi "pasiune" pentru uniforme :)
DeleteAsta nu inseamna ca nu vad rostul uniformelor. Nu de scoala ci asa, in general. Ca eu n-am fost facuta pentru uniforma asta e alta poveste :)
Tatal meu a fost locotenent-colonel MApN, facea instructie cu mine mai mult decat cu bietii soldati. Tot in sarcina mea cadea si ingrijirea uniformei si lustruirea pantofilor. Baietii din blocul(am scris prima data blogul :)) ) meu nu povesteau altceva decat de armata.
ReplyDeleteInfiorator, nu vreau sa mai aud!!! :((
Te cred ca esti satula de "instructie". Si nu stiu de ce, din primul moment am avut impresia ca ai ceva legatura cu uniforma :) Am, asa, un al saselea simt.
DeletePana azi auzisem glume, bancuri despre cei ce nu mai termina povestind despre viata lor din armata dar nu am trait pe pielea mea. Am inteles ca un sindrom asemanator dezvolta cei care au facut razboiul sau au fost in zone de lupta, cum ar fi, de exemplu, Afganistan... :)
Tot din cauza asta am fost unul dintre putinii parinti care s-au opus cand s-a hotarat sa imbracam copiii in uniforme la liceul unde invata baiatul meu. Nu am reusit, dar oricum el are o camasa pe care o cara in ghiozdan si pe care o imbraca doar la orele de dirigentie.
DeleteMi se pare corect ca te-ai opus. Inteleg ca opozitia ta nu s-a bucurat si de sprijinul altor parinti, dar ceea ce conteaza este ca ti-ai exprimat-o. Imi place de fiul tau. Daca asculta rock, e clar ca iti seamana :)
DeleteHop si eu! :)
ReplyDeletenici eu nu nutresc vreun respect pt uniforme, nu pt cele din prezentul acesta cel putin....
e clar un "domeniu" cu care nu am nici cele mai mici afinitati, nu vreau sa arunc cu pietre pe nedrept...Pur si simplu am vazut multe fapte de vitejie ale uniformelor (sunt sarcastica acum..)care m-au scarbit! poate sunt eu prea dura, dar asta simt acum!
:)) Buna seara!
DeleteNu e vorba ca nu am respect. Pur si simplu am o problema cu uniformizarea, la modul general. Si nimic nu este mai "uniform" ca in armata. Din pacate se pare ca chestia asta isi pune amprenta si pe gandirea celor ce au contact cu acest domeniu. Vezi ce spuneam despre colegii mei, care se simt cumva "frati" intru "ceva", ceva, despre care daca ii iei la bani marunti, recunosc ei insisi ca era un loc unde majoritatea simteau ca devin idioti, sau ca erau tratati asa... Lucru care e peste puterea mea de intelegere... :)
ha,ha,ha...norocul tau ca s-a inventat telefonul ! :))
ReplyDeleteImi pare rau pentru colegii tai... nu ai aflat tot !!! :)))))
La telefon era managerul general! ;)
DeleteSi nu pe mine ma căuta, din fericire, ci chiar pe unul dintre ei. Când sună, şi sună de 2-4 ori pe zi, se termină cu toată distracţia :))
Nici nu ţineam să mai aflu ceva, fiindcă mi-a fost de ajuns :))
fiecare etapa si perioada a vietii are rolul ei ,nu?pt mn e zero armatacaci nu stiu cu ce se mananca dar sunt sigura ca nu si pentru ce-i ce au facut-o
ReplyDelete