Friday, May 18, 2012

Cronică de ţară extraordinară


Eu sunt fascinată în ce ţară extraordinară trăiesc. Tot ceea ce se întâmplă mă face să nu încetez să mă minunez. Zilnic.
În ultima săptamână s-au petrecut destule. Câteva ar fi de remarcat. 

La început de lună mai s-a întâmplat că s-a schimbat guvernul. S-a întâmplat bine, zic mulţi. (Aproape) toată lumea a fost fericită. O zi, două. Mai puţin B1 şi PDL-ul. Şi nici ăla tot, pentru că zilnic au loc trădări în rândul portocaliilor verzilor. În rest, observ că mai toţi au tăcut. Tăcerea, o fi ea de aur, dar nu întotdeauna și acum e cam ca batista pe ţambal. La umbra mică a batistei se pot  întâmpla chestii.

Bâlbâiala numirii ministrului de la Educaţie e una dintre ele. Bâlbă dublă deja și motive de cârcoteală pentru cei ajunşi acum în opoziţie, zile întregi, la orice oră, pe toate televiziunile. Cei puternici de ieri, uitând complet că fostul lor de la Educaţie, imbatabilul specialist în traiectoriile corpurilor și-n pixelul albastru, nici până azi nu ne-a arătat dacă are măcar bacalaureatul, au reuşit să determine îndepărtarea rectorului Corina Dumitrescu exact pe baza unor acuzaţii privitoare la nişte studii care n-ar prea exista. Şi următorului desemnat şi numit la Educaţie, Ioan Mang, i s-au găsit bube-n cap: nişte plagiaturi de articole ştiinţifice.
S-a numit o comisie care să analizeze plagiatul, dar, între timp, Ministrul Educaţiei, Mang, şi-a reevaluat poziţia. N-a mai aşteptat rezultatul cercetărilor în privinţa plagiatului. Cică n-a vrut să umbrească activitatea guvernului. Şi şi-a dat demisia. Şi uite cum, Mang, deşi n-a zăbovit prea mult pe la minister, măcar s-a ales cu o poreclă grozavă: "ministrul copy-paste".

După nici 24 de ore, comisia Academiei pentru cercetarea plagiatului s-a dizolvat, declarându-se următoarele:  "Comisia n-a apucat să lucreze, fiindcă s-a rezolvat problema de la sine...Problema s-a încheiat, omul a demisionat, a recunoscut prin demisie că este vinovat şi cu asta salutare, gata. O astfel de demisie ce credeţi că înseamnă? O demisie nu înseamnă că eşti vinovat?". Declaraţie dată de Dan Berindei... dar poziția mi s-a părut ciudată. Ori comisia n-a avut chef sa-l facă de râs pe  fostul ministru Mang, ori fostul și-a dat demisia de teama rezultatelor analizei plagiatului. Oricum, tot aia este. Mai bine nu se deranjează reciproc, nu? Și toată lumea e mulțumită.

Şi ca distracţia să fie completă, Emil Boc, cel care a făcut tot ce a putut pentru a compromite funcţia de prim-ministru în România, a declarat că demisia lui Mang reprezintă "simbolul incompetenţei şi amatorismului Guvernului Ponta". Şi a mai declarat că: "În acest moment, cel care trebuie să-şi asume răspunderea este primul ministru, pentru că a generat poate cea mai gravă criză din educaţie din ultimii 20 de ani". Mie mi se pare că Emil Boc are umor. Păcat că doar din acela involuntar.

Cică se dau înapoi banii pensionarilor şi ai bugetarilor. E de bine. Oamenii de abia aşteaptă. Mă gândesc însă de unde bani. Că nu ştiu dacă chiar şi sunt banii necesari. Creşterea economică din acest an este mai mică decât s-a prognozat, specialiştii au anunţat acum două zile că reintrăm în recesiune. Şi în vara şi toamna aceasta mari minuni în agricultură, deşi avem ministru nou-nouţ, nu cred că se mai pot întâmpla, cum s-au întâmplat anul trecut. Pur şi simplu pentru că avem un an agricol care se vede de pe acum că e prost, că va avea rezultate mai mult decât modeste.

Tot zilele acestea guvernul Ponta ia împrumut un miliard de euro de la Banca Mondiala, un împrumut nou-nouț. Că tot suntem din nou în recesiune. Miliardul o fi pentru reîntregirile promise pensionarilor şi bugetarilor?

Fraţii Cămătaru, Sile şi Nuţu fugind de Coana Justiţie au ajuns tocmai în Germania. Cel puţin Sile, pe care saracu', de fapt mama lui îl timisese pe la o farmacie din Germania, ca să-i cumpere şi ei nişte medicamente pentru diabet. Femeia a auzit la televizor ce şi cum se vorbeşte despre feciorii ei şi, fiindcă nu mai voia ca Sile al ei să stea "substras", Cămătareasa, deşi conştientă că rămâne fără medicamente, l-a sfătuit să se predea, la ora 2,00 noaptea, pe o autostradă nemţească. Ce ţi-e si cu dragostea de mamă! Învinge tot, până şi distanţele.

Echipa Romaniei - foto Stefan Micsik
Ca să închei în notă mai optimistă, trebuie să amintesc de gimnastele noastre. Când nimeni nu mai aştepta mare lucru de la gimanastica românească, fiindcă mulţi deja o îngropaseră nu numai din vorbe ci, în ultimii ani "au pus chiar umărul", iată că nişte fete delicate, aparent fragile, au demonstrat că se pot întâmpla şi minuni. Totuşi, cred că nu s-ar fi întâmplat ceva atât de bun la aceste campionate de la Bruxelles daca lotul nu ar fi fost dat din nou pe mâna antrenorilor-magicieni:  Octavian Bellu şi Mariana Bitang. Felicitări!  
Aşteptam "ceva bun" de la gimanstica noastră şi la Londra. Am merita şi noi, după atâtea nerealizări, să ne bucurăm sincer şi să ne mândrim cu o reușită, cu ceva românesc. Că de scandalurile din fotbal ne-am cam săturat.

18.05.2012

10 comments:

  1. Bellu si Bitang au facut intr-adevar minuni cu gimnastele, dar romanii nu sunt educati sa aprecieze asa ceva.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adevarate minuni mai ales ca gimnastica romaneasca era intr-un vizibil si regretabil regres.
      Pe langa ceea ce au facut zanele-gimnaste, toata viermuiala din politica si mass media mi se pare o insulta.

      Delete
  2. sunt de acord cu tine in ce spui dar nu pot spune ca e de bine fiindca s-a schimbat guvernul (parere proprie, subiectiva).

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am zis eu, personal, ca-i de bine. Nu-i nici de bine, nici de rau...deocamdata. Dupa doua saptamani ce poti sa spui? Insa amendez, dupa cum vezi, balbaielile, amendez faptul ca deja promit bani pe care nici ei nu stiu de pe unde sa-i ia, ca se imprumuta din nou bani...
      Si-am spus clar ca tacerea nu-i buna.
      In fine, daca trebuia sa injur ca sa fiu mai credibila, o s-o fac data viitoare ;) :)

      Delete
  3. Bellu si Bitang sunt doi monstrii ai sportului romanesc.La polul opus avem doi monstrii ai raului din politica romaneasca Boc si Udrea.Bai,au astia un tupeu fantastic...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Oamenii astia, Bellu si Bitang, sunt de aur. Pacat ca sunt doar doi. Si-n alte sporturi ar fi necesari asemenea oameni.
      Cat despre cei dn politica, tupeul e principala calitate ca sa te afli "acolo"...se stie.

      Delete
  4. Deci asta s-a intamplat cat am lipsit! :) un rezumat perfect al acestei saptamani, asa ca multumeeeesc! :)
    cat despre comentarii...ma straduiesc sa fiu zen..si sa nu urasc pe nimeni..dar politicienii nostri apartin unei alte specii..ceva mai apropiata de regnul animal!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact astea sunt cele mai importante intamplari :)
      Unele mai "frumoase" ca altele ;) :))
      Nu stiu de ce, mi-a venit ideea de a face o mica sinteza, usor critica. Pentru ca nu sunt chiar lucruri bune.
      In afara de succesul minunat de la gimnastica. Succes ce sper(am) sa se repete, chiar si la scara mai mica, la J.O. de la Londra :)

      Delete
  5. Imi place recenzia ! Ha,ha,ha..."valsezi" frumos de la politica la interlopi !
    Felicitari si succes fetelor si antrenorilor!
    Un weekend linistit!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am fost putin malitioasa in micul meu rezumat. Multumesc pentru termenul "valsezi" :) Dar adevarul e ca a fost o saptamana interesanta. N-am vrut s-o ratez.
      Multumesc pentru urare. La fel!

      Delete