Wednesday, September 19, 2012

"Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns" (Romulus Vulpescu)


În școala generală eram o copiliță căreia îi plăceau cărțile. Printre cărțile găsite printre rafturile bibliotecii s-a aflat, la un moment dat, și o editie relativ veche din Gargantua, de François Rabelais, povești universale pentru copii universali de orice vârstă.  Pe lângă că este o bijuterie a literaturii universale, această carte fusese cioplită și mai frumos încă și transformată într-o adevarată ediție erudită. Încercând s-o citesc la o vârstă destul de fragedă, nu pot să spun că am înțeles-o prea bine. Simțeam, pe atunci, că este ceva peste puterile mele, avea atâtea note de subsol că semăna cu un fel de mică enciclopedie. Recunosc, am citit din ea pe sărite. Recunosc, devenind cititor de cărți, deși îmi spusesem că poate când voi fi mai mare aș putea-o pricepe mai bine și ar fi bine să revin...nu s-a mai întâmplat.

Gargantua, de François Rabelais, ediția în limba română, apărută în 1962, devenise ceea ce am scris mai sus grație lui Romulus Vulpescu, care a tradus-o magistral.
Născut în anul 1933, la 5 aprilie, despre Romulus Vulpescu, începând de ieri, 18 septembrie 2012, vom vorbi la trecut. Pentru ca a pășit în neființă. De azi, peisajul literaturii române este mai sărac.
Poet, traducător de geniu, scriitor, editor și publicist român, Romulus Vulpescu a fost căsătorit cu scriitoarea Ileana Vulpescu, autoarea celebrului roman Arta conversației.
Printre volume de poezie și altele, remarcabile rămân traducerile unor opere clasice: François Villon - Opurile magistrului (1958), Dante Alighieri - Vita Nuova (1971), François Villon (și anonimi) - Deocheatele (2005).

Căutând acum, rapid, ceva pe internet, am găsit două lucruri remarcabile. Mai întâi un foarte bun interviu cu Romulus Vulpescu, o discuție despre limba română, realizat în martie 2011 de către Claudia Dăboveanu.
Apoi, un fragment din filmul  "Ileana & Romulus Vulpescu - Confesiuni" de Fabian Anton. Fragmentul merită văzut, are doar 04:32 minute. In clip, Romulus Vulpescu povestește câteva amintiri despre binecunoscutul eseist și filosof Petre Țuțea.


Testament (1956)

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală

Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii

Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.


11 comments:

  1. Cu adevarat mai saraca. E greu cand auzi ca ne-a mai parasit cineva, sa nu mai zic cand acel cineva era cineva de seama, dar asta e viata nu? Toti ne indreptam spre ceva mai bun ... sa rau :)) nu stiu. Oricum, eu parca aud in ultima vreme tot mai des de aceast ultim drum, sau am inceput sa bag mai mult in seama. Nu stiu cum e, dar tot nu-mi place.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai se intampla fiindca multi dintre cei ce conteaza pentru literatura, stiinta sau arte, in general, sunt oameni de o anumita varsta. Bine, despre domnul Vulpescu s-ar mai fi putut spune mai multe dar deja articolul era mare... Si asa, destul de putina lume mai stie despre asemenea oameni si e mare pacat.

      Delete
  2. Romulus Vulpescu, ca si sotia lui, ileana Vulpescu, o duceau greu si rau de multa vreme. Batrani, loviti de boli, ne(mai)bagati in seama, traind in saracie... Acum vreo trei o fosta colega de-a mea realizase un reportaj la ei acasa si se ingrozise de starea lor si a lucrurilor care ii inconjura. Pe Romulus l-a rapus moartea fiicei lor. R.I.P.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu, Dana. Dar n-am vrut sa las aici acea imagine. In fapt, mai era un reportaj, poate chiar mai interesant, din care reiesea (oricum stiam situatia) cat de greu o duceau. Si, da stiu ca l-a rapus suferinta cauzata de moartea fiicei lor, la doar 41 de ani, acum doar putin mai mult de o luna, pe 12 august... Dureros.
      Odihneasca-se in pace!

      Delete
  3. Aşa este, Elly! Şi eu am luat de la biblioteca şcolii mele, acum 50 de ani, "Gargantua", ediţia pentru copii care avea reprezentat pe copertă pe grăsunul personaj cu degeţelele lui grăsuţe care atingeau (ca să sune!) clopotele smulse de la Notre-Dame.
    Idem, nici eu nu am reuşit să citesc toată cartea de la A la Z.Abia "După douăzeci de ani" am studiat-o în franceza medievală...Romulus Vulpescu a dat traduceri unice, geniale, din literatura franceză renascentistă în limba română şi a dovedit o admirabilă artă de a potrivi cuvintele arhaice franceze la realităţile limbii române contemporane.Poemele lui Fr.Villon sunt măiestrit redate de marele om de cultură pe care îl regretăm profund!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Credeam ca numai eu nu m-am simtit apta sa pot termina a asa lucrare. M-am linistit. Probabil azi as intelege-o altfel, atunci eram si mica, cred ca nu aveam mai mult de 12 ani... :)
      Da, a realizat traduceri excelente.

      Delete
  4. Dumnezeu sa il odihneasca... Inca o valoare pierduta....:(

    ReplyDelete
    Replies
    1. Printre atatea pitipoance si pitiponci...oameni de talia lui Romulus Vulpescu sau Ileana Vulpescu...nu-si mai gaseau locul.
      Dumnezeu sa-l odihneasca!

      Delete
  5. pierdem oameni valorosi aproape in fiecare zi! e trist...
    zi faina sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Geanina. Si realizam ca e tragic pentru cultura noastra abia dupa ce se intampla...
      Multumesc. Numai bine!

      Delete
  6. Mai dureros decat moartea lui mi se pare faptul ca ne amintim de valorile noastre abia dupa ce nu mai este nimic de facut. Dureros este si faptul ca tot mai putini tineri sunt in stare sa spuna doua, trei nume de oameni care s-au ridicat deasupra celorlalti si au lasat ceva in urma.

    ReplyDelete