Peștele sarat

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/11/pestele-sarat.html

[1. Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt]

Am mai povestit o intamplare de la gradinita, loc unde am facut multe, nefiind un copil prea cuminte. Mai degraba o rebelă. O baiețoaică. Cine ma citeste frecvent poate ca stie ca ma bateam cu baietii, mai bine-zis ca bateam baietii... Mai batandu-i eu, mai tragandu-ma ei de codite, caci aveam codite impletite dintr-un par lung pana peste mijlocul spatelui, printre plansete si rasete, ma apropiam de terminarea gradinitei. Nici macar o zi nu am lipsit de la ore, incepand de la 3 ani, si mi-a placut enorm. N-am lipsit nici macar cand eram bolnava.

Era inca o zi obisnuita la gradinita de copii unde si mama era educatoare. Erau alte vremuri... Inainte de 1989. Anumite lucruri se gaseau rar. Sau foarte rar. La gradinita se apropia incheierea unei noi zile. O mamică a venit putin mai devreme sa-si ia copilul si a spus mamei ca a luat pește sarat și afumat de la Alimentara. Era pește mare, frumos, se găsea rar. 

S-a terminat ultima ora si mama mi-a dat bani si m-a trimis sa vad daca mai gasesc si eu acolo pește, pana ce termina ea ceea ce mai avea de facut la gradinita, fiindca intotdeauna educatoarele stateau
aproximativ o ora in plus, sa-si faca ordine si sa pregateasca ziua urmatoare. 

Am plecat. Magazinul nu era foarte departe de gradinita. La vreo 6-7 minute. Am ajuns acolo si am intrebat iar dezamagirea a fost imensa cand am aflat ca doar ce se terminase pestele. Am iesit din magazin si stateam in cumpana. Nu stiam ce sa fac. Sa ma intorc fara? Mama ma trimisese sa iau peste si eu stiam ca aia trebuia sa fac.

Mintea mea a lucrat rapid. Pe vremea aceea, aceeasi marfa se aducea la toate magazinele de profil. In drumul meu spre gradinita, mai exista un magazin alimentar. Cu alte 8-9 minute in urma. N-am mai stat pe ganduri, constienta fiind ca orice clipa era pretioasa. Am ajuns acolo si fie se bagase marfa mai tarziu, fie cei de acolo fusesera mai putin interesati, cert e ca am gasit pește. Am cumparat de banii care mi se dadusera si am plecat inapoi victorioasa. Ma simteam cea mai desteapta si mai cuminte fiindca respectasem dorinta mamei.

Cand am ajuns la gradinita, mama era deja putin cam ingrijorata. Magazinul unde ma trimisese fiind aproape se astepta sa ma intorc in cel mult 20 de minute. Dar trecusera peste 40. Ii umblasera prin cap tot felul de ganduri. Cand m-a vazut ca eram vesela si cu pestele in mana s-a inveselit si toate gandurile ingrijorate s-au spulberat. M-a intrebat de ce am intarziat atat. „- Era coada?” m-a intrebat. I-am spus ce si cum am facut si a ramas aproape fara cuvinte. A spus ca ei nu i-ar fi dat prin gand asa ceva.

Si azi mama isi aminteste de mica mea victorie, de inspiratia pe care am avut-o, de faptul ca am facut si pe dracu-n patru ca sa aduc peste.

Cred ca e prima intamplare care mi-a aratat ca nu trebuie sa te dai batut niciodata și ca trebuie sa acorzi multa incredere. Mama a inteles ca se poate baza pe mine orice ar fi. Stiam si ca avea impresia ca nu sunt un copil foarte descurcaret caci simtisem asta din doua-trei remarci aproape intamplatoare, care ma durusera. Desi nu aveam decat sase ani si nu avusesem mari ocazii de a demonstra asa ceva. 

Acel moment a schimbat insa definitiv parerea mamei despre mine in una extraordinara. Am priceput de atunci ca un angajament cat de mic, e o promisiune. Si trebuie respectata la fel cum trebuie respectata persoana fata de care iti iei acel angajament.