Timpul, ca un dușman ...

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/11/timpul-ca-un-dusman.html

Nu stia cum sa le mai impace pe toate. Viata ii era mult complicata de job-ul stresant si care-i ocupa aproape tot timpul. Parțial si timpul pe care ar fi trebuit sa-l aiba doar pentru ea. Visa un alt job, mai putin solicitant. Era plătita bine si o noua cautare, o noua situatie necunoscuta in care sa "aterizeze" o nelinistea putin, de aceea inca nu facea pasul. Dar o tenta o schimbare, oricat de mult ii placea ceea ca facea acum. 

Saptamana asta fusese de cosmar. Zilele de vineri si sambata pusesera capac. Atat de aglomerate incat ieri ajunsese acasa foarte tarziu si atat de obosita ca nici sa manance nu mai fusese in stare. Facuse baie, daduse drumul la televizor, mancase o ciocolata...si se trezise pe la patru dimineata cu televizorul vorbind peretilor. Îl inchisese si căzuse din nou ca in somn de moarte iar azi de abia reusise sa se trezeasca. Pe la pranz. 

Se gandise sa anuleze dar nu mai avea cum. Era prea tarziu si nu mergea asa, cu un simplu telefon. Deja isi confirmase

de ieri prezența, când fusese sunată.

Programarea era facuta de mult, pentru ora 18,00, asa ca n-a avut de ales si s-a mobilizat. Cel mai mult s-a gandit cum sa se imbrace. Nu s-a hotarat prea usor ce sa poarte, cum nu se hotara niciodata. Dar trebuia sa ajunga. Promisese și își promisese...

Conducea atent prin seara destul de rece.  Ura sa conducă pe timp de noapte cum, de fapt, ura să conduca prin Bucurestiul atat de aglomerat, mai ales seara.

I se ceruse sa ajunga cu 15-20 minute mai inainte de ora stablita dar deja credea ca va ajunge cam tarziu. Si chiar era tarziu, ceasul de bord asa-i arata si, in plus, numai de la locul de parcare pana acolo si tot mai pierdea cateva minute bune. In parcare, grabita si cam zapacita, ajunse simultan cu inca cineva si, daca era sa mai enumere inca un aspect pentru care ura sa conduca, era felul cum se parca. Aproape ca sterse cealalta masina al carei sofer, venit din sens opus, era parca la fel de grabit ca si ea sa parcheze. Omul se uitase prin parbriz cam urât la ea desi avea si nu avea dreptate. Adevarul era ca amandoi parca pierdeau o cursă care n-avea sa mai vina curand, asa de grabiti erau. A coborat geamul portierei si barbatul, ca la un semn, a facut și el la fel. Un tip destul de tanar, mai tanar decat i se paruse prin parbriz si semintuneric. Si-au cerut scuze reciproc, i-a zambit un pic cam stramb dar totusi amabil si aproape fermecator, a ridicat geamul si a parcat. Si-a luat poșeta si a fugit. Nu s-a mai uitat in urma.

A ajuns la ușă exact in ultimele doua minute pana la ora fixata. Si-a cerut scuze, probabil toata lumea ajunsese deja. A primit ecusonul si, ajunsă sus, a constatat ca asa si era, aproape toate mesele erau ocupate. A primit numarul 11, ultimul, desigur. A fugit pana la toaleta, avea nevoie sa se priveasca, macar si pentru o clipa, intr-o oglinda. A respirat usurata, totul parea OK, agitatia ultimelor minute ii adusese sangele in obraji si se simtea si vedea draguta desi resimtea inca oboseala ultimelor zile. Si-a asezat o suvita putin rebela si si-a zis: "Ce-o fi, o fi!"

Primise foaia cu tabelul, ascultase atenta explicatiile desi, in mare parte stia cum trebuie sa fie. Privea in jur. Credea ca toate cele prezente erau mai tinere ca ea. Sau poate doar așa pareau...așa i se pareau. Intr-un fel, reprezentau concurența. Desi nu chiar. Sunetul clopotelului o aduse la realitate. Etajul fusese inundat de posibilii parteneri. 

Era acolo si inca nu-i venea a crede ca era la un speed dating. In urma cu ani de zile, cand viata parea a fi altfel, nu ar fi gandit ca ea, atragatoare, inteligenta, o fire destul de sociabila, realizata profesional, umblata destul prin lume, avea sa ajunga la aproape 35 de ani sa fie singura. Singura. Nu suferea neaparat din acest motiv insa simtea ca era timpul sa aiba o familie. Avea de toate, mai puțin timp. Timpul era dusmanul ei. 

N-o parasise inca gandul fugar cand se trezi cu primul barbat asezat la masa ei. Si care, probabil dorind sa foloseasca din plin cele 7 minute, pornise un fel de tir al intrebarilor. Din prima clipa o enervă siguranta si zambetul, parca tâmp, de pe chipul lui. Era de nota 1. Nici nu mai conta cum arăta.

Nu a reusit s-o atraga nici figura de poet neînteles a urmatorului si frazele cu cuvinte prea cautate pe care le debita, nici chelia prea lustruita a celui de-al treilea. N-au impresionat-o deloc nici cei doi care s-au asezat in ordine la masa ei. Nu-i placeau barbatii cu gusa si abdomenul proeminent. Chiar daca unul avea o voce frumoasa, ca de Teleenciclopedia. I-a placut chipul luminos si sincer al celui de-al cincilea insa era foarte scund. La fel i-au placut ochii verzi ca iarba de primavara ai celui de-al șaselea. Dar nu era suficient. Nu putea sa le dea mai mult de nota 2.

CERUTTI 1881 Homme

Dupa pauza de zece minute, in care a fugit din nou la toaleta, sa se mai vada o data, sa se asigure ca e totul in ordine, au urmat inca patru dezamagiri mai mici sau mai mari. Cea mai mare avea cam doi metri inaltime, parea foarte inteligent, aveau ce vorbi insa avea o dantura ingrozitoare. Trebuia sa admita ca venise degeaba, nu-si facuse, oricum, mari iluzii, era doar o incercare care se putea sa fie insa si cu noroc. Dar poate ca nu azi... 

Era cu ochii in foaia de pe masă...cand simți in nări o adiere fină de aer proaspăt de molid, lamaie, levantica, mosc alb si putin patchouli. CERUTTI 1881 Homme, nu se insela. Nu auzise clopotelul dar realiză ca in fața ei trebuia sa fie ultimul tip din acea seara. Ridică ochii incet, cu teama de a nu vedea înca un chip față de care sa simta o respingere aproape viscerala, cum deja se intamplase de zece ori. 

Senzatia de déjà vu era mai puternica decat orice. Chiar si decat aroma masculina de vetiver, bergamota, lemn de cedru si coacaze care venea dinspre ochii caprui, cu gene dese din fata ei. Instantaneu si instinctiv se simti prinsa ca intr-o cursa.

Clipele treceau si nici unul, nici altul nu-si gaseau cuvintele. Un geam de la portiera coborat in graba... o încruntare...un zambet usor stramb dar amabil... Asta era!

Parcarea... Era tipul din parcare. 

Timpul se dilata... De fapt trecusera doar cateva secunde dar amândoi realizau că acolo era singurul loc din lume in care trebuia să se afle in acea clipa.

Pe fereastra incepusera sa se vadă, luminați feeric, într-o joaca de-a v-ati ascunselea, diafani si minunati in lumina artificiala din fața ferestrei, primii fulgi de zapada din acea toamna tarzie...

Această poveste despre Parfumul primilor fulgi de nea, a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:

Mirela, Silving,  Carmen, Simona, Gandvis, Vienela, KARMAPOLICE, Gabi, Pandhora, Lili,  Lolita, Minnie,  Diana,   Diana, Sara,  Lolita, Vero,