Șotronul

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/11/sotronul.html

[3. Prima înfrângere sau distilarea prin ridicarea frunţii]

Copil cuminte si considerata de catre unii chiar tocilară, am ajuns in clasa a șaptea. Din apucaturile mele baietesti nu mai ramasese mare lucru decat curajul raspunderii si placerea de a ma juca anumite lucruri cu pasiune. Putine, e drept.

Fiindca nu am fost chiar un copil obișnuit, printre putinele jocuri ale copilariei mele a fost șotronul. Ma refer la jocuri care mi-au placut. Nici nu-i prea ziceam șotron, desi știam ca, oficial,  asa i se spunea. Noi spuneam ca „jucăm clasă”.  De regulă din aceea cu opt căsuțe. Si jucam clasă cu o piatră mare, sănătoasă, de granit, din care se aflau pe vremea aceea in pavajul strazilor. Mai ieseau pietre din pavaje si eram extrem de fericite cand cate una dintre noi sau vreun frate de-al nostru gasea o asemenea piatra. Era ideală. 

Dar nu despre jocul respectiv as vrea sa povestesc ci despre altceva.

Ajunsesem deci in clasa a șaptea si era ultimul trimestru. Faceam ore dupa-amiaza. Încinsesem un joc (clasă) in pauza mare si urma ora de geografie. Era cam spre sfarsit de trimestru. Cand ne-am intors in sala de clasă din pauză, dupa vreo 4-5 minute a venit zvonul ca profesoara de geografie nu mai ajunge la ora. 

N-am stat prea mult sa ne gandim, am fugit afara, baietii la un fotbal, fetele la o clasă.  Si ne-am pierdut in jocurile respective. Asa ca peste vreo 20-25 de minute am înlemnit cand profesoara noastra de geografie a aparut, foc si para, in curtea scolii si ne-a zburatacit ca pe puii de gaina. In sala de clasă, bineinteles! Eu eram rusinată, stiam ca trebuia sa asteptam in clasa, cuminti, sau macar sa stam acolo. 

Furioasa, profesoara a inceput sa ne asculte. M-a ascultat si pe mine. Probabil fiindca de mine fusese cea mai dezamagita. Eram sefa clasei si nu se facea, trebuia sa dau exemplu. Unul pozitiv. A avut o alta surpriza neplacuta. Nu eram chiar pregatită, am mai incurcat cate ceva. Adevarul era ca aveam note si invatasem cam superficial. Neagră de suparare, mi-a trantit un 7. In afara de cate un foarte rar 9, niciodata nu mai luasem o asemenea nota. Stiu ca meritam un opt insa s-a adaugat si amendarea atitudinii gresite. 

Am perceput acel 7 ca pe cea mai mare înfrangere a mea ca elev. Nu din vina profesoarei ci din propria mea vină.

Trebuie sa spun ca nu am avut nimic a reproșa profesoarei. Și-a facut datoria de padagog dandu-ne si dandu-mi o lectie extraordinara al carei mesaj eu l-am inteles. L-am inteles perfect.

Din acea clipă, pentru mine a juca clasă (șotron) a devenit ceva prohibit. Eu insami mi-am interzis a mai juca vreodata. Nici n-as mai fi putut. A trebuit să fac asta ca sa mă autopedepsesc. Altfel simțeam că nu mai puteam ține fruntea sus.