Sunday, January 13, 2013

Poveste neterminată...


Gara Predeal
Stabiliseră de comun acord deși ei îi era aproape indiferent locul. Putea fi foarte bine altul. Oricare altul. Nu mai văzuse Predealul de câțiva ani buni. Acesta era singurul motiv pentru care i se părea relativ interesantă revederea cu stațiunea.
Călătoria cu rapidul nu trebuia să fie prea lungă. Deși încă avea nedumerirea de ce el nu închiriase totuși un autoturism din București. Erau o mulțime de firme. Chiar și pe el îl încercase același regret, exprimat cam cu jumătate de gură, dupa călătoria care adusese în compartiment o defilare de cam multe persoane pentru relativ scurta durată a drumului. 
Într-un final ajunseseră...

Gara din Predeal, cu clădirea ei foarte modernă, ce părea chiar avangardistă pentru epoca cealaltă, îi aștepta. Erau cazați la Orizont. Hotelul a cam dezămagit-o. Oricum, ideea nu era să stea doar în cameră.
Așa că s-au cazat și au plecat imediat să vadă locurile. Până în vârf. Pentru că au ajuns până la Cioplea, unde au baut niște racoritoare. Pe jos. Lui nu-i era foarte ușor, nu mai era atât de tânăr dar îl simțea cum făcea tot posibilul să țină pasul cu ea. O amuza puțin situația. Observaseră că stațiunea era în plina dezvoltare și expansiune.
Restaurantele din Predeal erau bune. Au mâncat de prânz aproape pe seară iar de seară aproape de miezul nopții. Au plecat de la terasa draguță abia după ora 1...Noaptea...sau dimineața. Vremea era superbă. Totul era aproape perfect.
A doua zi au planificat să viziteze pâna în prânz partea dinspre Azuga a stațiunii. Sa vadă ce mai era și pe acolo.
Cand au ajuns în dreptul gării s-au oprit puțin în bazarul care se întindea prin zonă. Au cumpărat câteva nimicuri. De fapt el i le-a cumpărat. Ea doar se uita amuzată la mulțimea de suveniruri și de lucrușoare handmade, mai mari sau mai mici. Multe utile, e drept. Chiar lângă gară era o pizzerie...unde cândva mâncase o pizza destul de bună. O pizza ca pentru anul '89... simplă, fără pretenții, fără prea multe ingrediente dar cu un blat bun, crocant, pe care nu l-a mai regăsit apoi, în nebunia anilor ce au urmat.

Cinematograful... Pe dreapta se găsea cinematograful Patria. Părea în părăsire. Poate chiar era. Nu a vrut să afle, nu voia sa afle. Doar l-a rugat pe el sa se opreasca putin, sa priveasca in jur. Timp de cateva secunde prin fata ochilor i-au trecut imagini pe care de mult le credea uitate complet. 
Mișu Fotino
Tabăra studențească internațională din anul acela...atmosfera de libertate fără pic de griji de dinaintea startului ei in viață. Discoteca din penultima seară unde îl cunoscuse pe Mircea. Pizza pe care o mâncaseră amândoi a doua zi... Plimbarea care se prelungise într-atât încât nu mai ajunseseră la masa de prânz. Apoi hotarâseară să meargă la film. Nu mai știa cum se numise filmul, un film rusesc, un musical. Dar își amintea și acum mâna fină și caldă cu care tot timpul filmului Mircea îi strânsese sau îi mângâiase mâna. Sau îi mângâiase chipul, din timp în timp. Nimic nu uitase. Nici parfumul lui care nu era bărbătesc neapărat dar era al lui. Fresh, cu note de citrice dar și marine. Nu știa cu ce era parfumat. Nici nu l-a întrebat deși o curiozitate avusese. Semăna puțin cu faimosul Farmec 16 al vremii și totuși nu era. Nu uitase nici aerul cam călduț din sala de cinema, atmosfera ușor prăfoasă și zumzetul aproape continuu. Nici zâmbetele sau râsetele reținute care se auzeau aproape permanent. Intraseră în sală când filmul începuse deja de vreo cinci minute și de abia își găsiseră locurile. Sala era plină. Abia la sfârșit a înțeles ce fusese cu acel zumzet. Spectatorii erau în covârșitoare majoritate perechi de studenți. Ca și ei... 
De aceea nu voia să afle ce se întâmplase cu cinematograful. Voia să-l aibă în amintire exact așa: plin de zumzet ca de stup, în nări cu parfumul acela citric-marin amestecat cu praf, cu mângâieri aproape caste, răspândind acea moleșeală plăcută accentuată de aerul cald, de după-amiază de vară...parfum de cinematograf de vacanță dintr-o vreme care niciodată n-avea să se mai întoarcă... Parfum de cinematograf de epocă pe veci apusă...

Loulou - Cacharel (1987)
A tresărit când a fost întrebată, pe un ton parcă ușor iritat: "Ce faci? Mai stai aici mult? Hai, că nu mai mergem mai departe. Nu prea mai e nimic. Trebuie să mergem la gară. Castelul Bran ne așteaptă."
Au fost și la Bran...au fost peste tot pe unde se putea. În stațiune până și pe Mișu Fotino l-au întâlnit. Pe o stradă foarte inclinată, unde se pare că avea o vilă, o casă de vacanță...

Acum avea în fața ochilor pachetul cu cadouri. Le privea cu o oarecare curiozitate. Nu credea că le merita. Nici nu avea nevoie de ele. Poate pe multe alte femei le-ar fi bucurat, chiar încântat. Pe ea nu prea... Dintre toate obiectele răvășite pe masă a ales o cutiuță frumoasă, multicoloră, ce ascundea un parfum. Nu-l cunoștea. LouLou de la Cacharel. Alexandru era cu ochii pe ea. Aștepta verdictul...

A desfăcut ambalajul cutiei...a scos interesanta sticluță de formă relativ hexagonală, în culoare albastru deschis cu puțin roșu intens, perfect opacă.
Flori de tiare
A pulverizat puțin pe încheietura mâinii. Floarea de tiare, combinată cu mimosa, iasomia, violetele si scorțișoara au copleșit-o. Au lovit-o în moalele capului parcă. Parfumul era foarte puternic. Apoi a simțit floarea de portocal și chiparoasa...precum și mirosul pregnant de ylang-ylang. Pe piele însă a rămas mirosul dulceag de vanilie echilibrat de mirosul fin de tămâie și notele calde ale lemnului de santal și moscului alb... Un parfum cu semnătură unică, pentru o femeie puternică, curajoasă. Care să știe cum să-l poarte și mai ales, să aibă ocazii în care să-l poarte...
Dintre toate cadourile a păstrat doar parfumul...fără să dea vreo explicație.
Își amintea că a persistat până a doua zi...deși spălase bine locul respectiv...

Unsprezece ani trecuseră de atunci... Sticluța de parfum era încă aproape plină... O deschise. Mirosea la fel de puternic, de intens. A poveste neterminată... 
Despre Alexandru nu mai știa absolut nimic. Nici dacă mai trăia...acolo, în țara lui fără vocale...



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de cinema a fost propusă de Mirela.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, VaniaVienela,  Carmen,  NinaLiliPandhora,  Daurel,  Silving,  DianaMinnie, Diana,  Lolita, KARMAPOLICE,  Gandvis,    Lolita,   Vero,  Anca,             




51 comments:

  1. frumoasă poveste... cu iz de epocă demult apusă...

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Multumesc, Anastasia!
      Da...o epoca care, pe masura ce va trece timpul, va deveni tot mai interesanta... Cel putin asa cred acum :)

      Delete
  2. Imprevizibile sunt destinele poveștilor tale, Elly! Și surprinzătoare... Începusem să mă întreb dacă Mișu Fotino o fi având vreo sală de proiecție prin zonă, dar m-am liniștit: avea numai o casă de vacanță!
    Cinematograful celor doi e nostalgic și pur: oare mai există așa ceva azi?! Despre pizza acelor vremuri nu știu nimic, clujenii mei au auzit de pizza numai după revoluție.
    Dar floarea de Tiare îmi place mult și sunt impresionată de modul în care ai descris parfumul, îl simt. Ai talent!
    Și da, și eu tot parfumul l-aș fi apreciat dintr-un cadou, indiscutabil.
    Ciudat...tren, tabără, cinematograf, film rusesc...nostalgic, frumos și nostalgic!
    M-am delectat, acum te las, noapte bună și o săptămână mai frumoasă să urmeze! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa zicem ca si mie imi place sa va surprind dar si ca, de fapt, asa e viata. Mereu surprinzatoare. :)
      Multumesc, Mirela! Ma bucur ca ti-a placut.

      Delete
  3. ce parfum fain are povestea ta...
    parfumul tare al amintirilor frumoase,parfumul trecator al intamplarilor care nu lasa urme...
    ai scris cu nostalgie despre un timp care a trecut dar, ca si flaconul parfumului tau,reinvie doar la o simpla atingere...
    o noapte de poveste iti doresc draga Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu stiu? Cred totusi ca orice intamplari lasa urme. Nu trebuie ca acele urme sa fie traume. Pot fi urme care sa trezeasca doar nostalgii, pure nostalgii si intrebari la modul "ce-ar fi fost daca?" :)
      Parfumul are un rol foarte important in aceasta ultima poveste a mea. Nu declanseaza povestea dar o stimuleaza...
      Multumesc, Pandhora!

      Delete
  4. Poate povestile neterminate sunt mai romantice...
    Am simtit parfumul nostalgiei...
    Noapte buna , Elly !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cu siguranta :) Am si scris mai sus, in raspunsul dat Pandhorei. Acel "ce-ar fi fost daca?" :)
      Multumesc, Nicole!

      Delete
    2. Elly, eu imi scriu comentariul si apoi citesc comentariile celorlalti...sa nu ma las influentata !!! :))... deci scuze daca uneori mai comentez- "bis"...rar citesc comentariile si apoi scriu si eu... :)...

      Delete
    3. :) E o mica neintelegere, Nicole. Mentionam ce respunsesem mai sus ca pe o completare, ca sa nu mai scriu inca o data. Nu fiindca tu te-ai fi repetat pentru ca nu a fost deloc asa. Ai avut unul dintre cele mai inspirate si originale comentarii. In plus...daca te uiti mai bine, eu am reusit sa raspund peste exact 24 de ore :) Deci nu se pune problema. Multumesc inca o data :)

      Delete
  5. Te invidiez, eşti bogată, Elly:
    ai multe amintiri...
    Weekend plăcut, cât mai e din el!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu ai de ce :) Sunt si nu sunt amintiri. Sunt bucati dintr-un puzzle... Putine dintre povestile scrise sunt din viata mea. Cred ca am sute de povesti in cap. Le pastrez. Le vine randul...atunci cand trebuie... Rxact cand probabil trebuie.
      Multumesc pentru ..."invidie". E una frumoasa :)

      Delete
  6. Nu ştiu...am citit şi am rămas aşa...ca prostu'. Ştiu că n-a fost intenţia ta (sau poate o fi fost), dar m-ai trimis foarte rapid într-o introspecţie. Am început să caut propriile mele amintiri din acei ani. Nu eram decât copil în anii '80, dar mi-i aduc foarte bine aminte. Iar dintre amintiri, cele legate de cinematograf sunt îndeajuns de vii, încât să pot spune că am gustat cu nesaţ din povestirea ta. Îmi aduc aminte şi de "Farmec 16", dar mai bine îmi aduc aminte de parfumul cinematografului anilor '80. Cu scaunele alea rabatabile simple, cu huse tocite şi mânere din imitaţie de piele, cu luminile verzi ale lămpilor pe care scria "EXIT", amplasate în stânga şi în dreapta ecranului, cu pardoseala de mozaic în holul de la intrare şi casa de bilete cu fantă micuţă...cu multe alte detalii de neuitat...
    M-ai trimis acolo...în lumea lui Mircea şi a lui Alexandru...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am vrut sa va povestesc ceva fara vreun sfarsit evident, dar subinteles...
      Cinematograful de atunci...cam asa era. Eu asa mi-l amintesc: fara sonerii de telefoane mobile, fara glume fara perdea, fara pungi de popcorn si pahare de suc...fara prea mult confort dar cu placerea de a vedea un film, de a trai acea magie pe care numai cinematograful o poate oferi.
      Lumea e mai ales a ei...cu toate nostalgiile si poate unele foarte marunte regrete...
      Iti multumesc! :)

      Delete
  7. Un parfum prea-plin de amintiri... Si o poveste, ca intotdeauna, nu doar fictiune :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adevarat :) Si din nou adevarat ;) Nu doar. Anumite elemente sunt reale. Cele de la care am pornit.
      Multumesc, Dana!

      Delete
  8. "Deși încă avea nedumerirea de ce el nu închiriase totuși un autoturism din București. Erau o mulțime de firme. " - dacă ar fi luat o maşină, s-ar fi pierdut toată vacanţa pe DN 1 :D
    Foarte frumoasă povestea şi m-a trimis şi pe mine cu gândul la cinematografele din copilărie, la cât de magică părea atunci sala şi marele ecran alb ce se umplea de imagini.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiau ei de ce...si se circula mai bine pe DN1 in urma cu mai multi ani :)
      Ma bucura ca ti-a placut. Sala de cinema era ca o vraja si pentru mine. N-as fi dat-o pe nimic altceva.
      Multumesc mult, Andreia!

      Delete
  9. nici gara din Predeal nu s-a schimbat...:) arata la fel !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am fost acum cativa ani acolo, vreo cinci. Ai dreptate. Nu s-a prea schimbat gara dar statiunea da, s-a schimbat mult. Adica s-a construit foarte mult. :)

      Delete
  10. Mi-a placut mult felul in care ai legat povestile, trecerea in trecut, cu senzatii si amintiri clare. Apoi revenirea in prezent, incarcata in parfumuri deisebite! Imi place mult stilul pe care l-ai abordat saptanana aceasta! Felicitari, Elly draga! Sa-ti fie saptamana vesela si parfumata! ☆

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma incanta ca ti-a placut. Depinde de cum se leaga povestea. Felul cum o structurez depinde de multe aspecte. Multumesc, Carmen :)

      Delete
  11. Stii?citesc aceasta povestire iar in fundal am...Dragostea incepe vineri...e o combinatie perfecta!
    chiar mi-e dor de perioada de dinainte de 89...multumesc pentru povestire.sunt in trecut si ma simt bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Tocmai azi m-am intalnit cu acest film...pe un blog prieten. Nu-l vazusem. Sper sa reusesc sa-l vad.
      De perioada aceea, cei care am prins-o cat de cat, tot ne e dor de ea. Macar putin. Multumesc si eu! :)

      Delete
  12. Povestea cinematografului pentru tinerii anilor de atunci... Acum are alte arome.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, ai dreptate... Insa n-am mai fost de vreo 3 ani intr-un cinematograf...

      Delete
  13. simplyuniqueword@wordpress.comMon Jan 14, 06:32:00 PM 2013

    Foarte frumoasa poveste. Usor trista, dar pastreaza misterul… ceea ce ne da voie sa ne imaginam ce s-a intamplat pe parcurs. Este un final trist… :(
    Mi-a placut muuuuuuult!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Trist...mai mult sau mai putin. Fara vreun final, mai degraba :) Poate ca mai trist era daca se intampla altfel.
      Multumesc mult, Luiza. Ma bucur!

      Delete
  14. Frumos Elly! Deja ma vad la sfarsitul anilor optzeci, cand mergeam la film si parca vad si acum "Lantul amintirilor". Era sala plina ochi si stateam pe pervaz ca sa vedem filmul. Eram copil atunci, dar inca mai pastrez in memorie mirosul specific al salii de cinema. ( Nu era LouLou de la Cacharel :)) Poate o sa scriu su eu pt. club...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am Lantul amintirilor salvat si in laptop. Dar n-am mai ajuns sa-l vad :)
      Daca vrei sa scrii, trimite-mi un mesaj pe FB. Si mai vorbim acolo. :)

      Delete
  15. ce calatorie in timp! si chiar a meritat! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca ti-a placut, este tot cea ce mi-am dorit. Multumesc, Mona! :)

      Delete
  16. Am citit povestea deoarece m-a captivat.Mi-a placut foarte mult.Frumoasa postarea ta, plina de sensibilitate, felicitari !!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Nici nu stii cat ma bucur ca ai citit-o. Ma bucur pentru ca stiu ca tie iti plac povestile mele parfumate si daca si aceasta ti-a placut e grozav.
      Multumesc mult!

      Delete
  17. Asa nu-mi plac povestile cu final in... coada de peste! :) Mereu pot exista surprize, in viitor. Raman intrebari precum “ce-ar fi fost daca...?” “de ce am...? sau “de ce n-am...?”
    Iaca! Si eu, ca marmota: invelesc ciocolata in staniol! De parca un final clar al unei povesti nu s-ar putea... schimba in viitor, adica, sa nu fie vreodata un final sau, mai corect, finalul unei povesti poate fi limita vietii omului care o traieste.
    Vai! Ma opresc! O dau in filosofie de balta si-ar trebui sa ma trimiti la pescuit! Dar tu esti “vinovata”! :) Dada, tutu! Mereu imi dai sa citesc povesti... duble! Mereu mai e cineva acolo, undeva... formand un fel de... triunghi...
    Hmmmm... E frumos la Predeal! :) E frumoasa povestea!
    Sa fii iubita!

    P.S. Te-am pacalit! Povestile fara final clar determinat de autor au un farmec sporit (si le ador): lasa loc imaginatiei cititorului dar ofera si loc unei continuari – unei “parti a doua”. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Acum imi dau seama ca am scris despre locuri care iti sunt foarte familiare. Sa stii ca nu ma gandisem atunci cand am scris-o. Mie chiar imi plac acele intrebari. Si povestile in coada de peste. Si ai dreptate, e un fel de poveste dubla. De cate ori nu este astfel in viata? Eu cred ca de cele mai mute ori. Apropos de finaluri deschise...mi-a ramas in minte o poveste a ta, cea cu Asul...Foarte buna si frumoasa :)

      Delete
  18. Cred ca ai trezit multe nostalgii printre cititorii tai cu aceasta poveste parfumata. Cei mai multi dintre noi, si nici eu nu fac exceptie, am trecut prin acele locuri, au petrecut acolo vacante de neuitat. Predealul, gara, hotelul Orizont, Cioplea...toate ne sunt atat de familiare. :)
    Toate cunoscute, mai putin aromele prezentate de tine, eu nu am testat prea multe parfumuri scumpe... Sunt prea puternice.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cam asa am observat si eu ca s-a intamplat. Nu a fost acesta scopul. Dar e bine :) Ma bucur. Nu e nevoie sa incerci parfumuri foarte scumpe. De regula, e suficient sa folosesti pe acelea care iti plac.
      Am incercat multe relativ scumpe, chiar si am cateva insa de folosit curent folosesc nu unul atat de scump. Cu acela ma simt cel mai bine. De fapt nici nu e potrivit sa se foloseasca parfumuri scumpe in viata de zi de zi. Sunt prea puternice sau dau impresia ca suntem prea sofisticate. Multi nici nu stiu sa le aprecieze :)

      Delete
  19. o minunata poveste cu parfum, pe stradutele dn Predeal. O intoarcere in timp, cu nostalgie si o unda de regret. Alte vremuri! O seara placuta sa ai, Elly!

    ReplyDelete
  20. Pentru ca ai pus acea fotografie a garii din Predeal mi mi-ai adus parfumul tineretii...... aproape ca nu era "sfarsit de saptamana" ptr ca pe vremea aceea "weeken-ul" era doar în filmele americane, în care sa nu mergem pe munte!
    Foarte misterios acest parfum al povestii tale... :)))
    Te pup Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am pus special poza garii. E emblematica si oricine a trecut macar o data pe acolo o recunoaste. Ma bucur ca si tie ti-a trezit niste nostalgii povestea mea :)
      Multumesc, Minnie!

      Delete
  21. Interesanta poveste, a ramas doar parfumul...
    Gara vestita din Predeal, punct de intalnire si punct de plecare...
    Si cand nu se termina povestea... ori sunt doua linii paralele precum sinele de tren, ce nu se vor mai intalni niciodata,ori vreodata cand se intalnesc intr-un punct,nod, intr-un anumit moment?!
    Ne-ai lasat in suspans :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Povestea e neterminata in sensul ca n-a avut o finalitate. Au ramas vieti paralele, asa cum frumos spui si tu.
      Imi place suspansul si incerc sa va obisnuiesc cu aacest gen de povesti :)
      Multumesc, Anca!

      Delete
  22. Nu vreau să cobesc, dar ştii că nu pot să tac. Cumva, după articolul tău cu "salutul" ţi s-a micşorat numărul de comentarii pe poveştile parfumate?! Mie unul aşa mi se pare...şi n-ar fi departe de ceea ce credeam eu că o să se întâmple. Doar trăim în România...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Numarul de comentarii e aproximativ acelasi. Nu m-ar fi suparat insa sa fie mai multe. Multi cititori citesc si pleaca, fara a lasa un cuvant. Nu stiu de ce, fiindca eu unde ma duc sa citesc, las intotdeauna o vorba, o apreciere, o parere. Altfel de unde ar sti ca articolul chiar a fost citit?
      Mai sunt cititori care cred ca nu trebuie sa-si dea cu parerea fiindca povestea este scrisa pentru Club. Din care ei nu fac parte si probabil avand parerea ca clubul e ceva cu circuit inchis... ;)
      Sunt chiar colegi de club care nu comenteaza habar n-am de ce... fiindca eu am intotdeauna o parere relativ la cele scrise de ei...
      Nu conteaza. Eu voi continua sa scriu. Lucruri dragute, pe cat posibil :)

      Delete
    2. Iar daca tu vei reusi sa schimbi in bine fie si o singura opinie sau un singur comportament, atunci nu doar vei scrie lucruri dragute, ci vei fi (daca nu esti deja) o formatoare de opinie. Dar tare ma indoiesc de lucrul asta. Romanul este mai degraba indaratnic, tinzand sa faca fix impotriva cand i se aduc acuze intemeiate (acuze de bun simt si moralitate). Ti-am zis...mie-mi sare capsa destul de rapid in fata injustetii si incorectitudinii, asa ca am preferat sa stau in afara acestor cluburi...

      Delete
  23. Am citit pe nerasuflate si cu o foarte mare placere povestea ta. Ma alatur cititorilor care au devenit nostalgici citind acest fragment. Marturisesc ca-mi plac foarte tare povestile cu final ambiguu, iar a ta a fost exact asa. Felicitari si o saptamana colorata sa ai! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Bine ai venit pe blog, Andera!
      Ma bucura ca ti-a placut povestea mea atat de mult. Daca iti plac astfel de povesti, la mine vei mai gasi si altele asemanatoare. :)
      Multumesc pentru urare. La fel iti doresc!

      Delete
  24. Atat de frumos si atat de trist totusi.. ma asteptam sa fie vorba despre doi batranei.. inca indragostit..mergand mana in mana prin Predeal..si impreuna si azi...

    ReplyDelete
  25. Povestea ta este povestea multor fete, care acum, mature fiind, se intreaba ce ar fi fost daca...
    Mi-am serbat majoratul in Predeal mancand pizza si band bere, alaturi de o prietena si de sora mea. Intr-adevar, era pe langa gara un local unde gaseai pizza foarte buna. Sau asa ni se parea, pentru ca nu gaseam in alta parte. :))

    ReplyDelete