Friday, November 2, 2012

Am momente de nebunie, ca orice om normal


Mereu am fost ceea ce se cheama "prea serioasa" desi am si momentele mele de "nebunie", ca orice om normal. Nu radeti, asa este. Nu esti normal daca n-ai clipe de nebunie frumoasa.
Fiind prea serioasa, trebuie sa spun ca n-am fost niciodata pasionata jocuri. De niciun fel. Mai ales daca e vorba despre jocurile pe calculator. Mai mult decat un Solitaire si jocuri inrudite gen Cearceaful lui Napoleon sau similare, cat ar fi fost de sofisticate, n-am jucat niciodata altceva. Sigur, am incercat, dar nu m-au prins deloc. 

Imi amintesc ca nici in copilarie nu ma dadeam in vant dupa jocurile pe care le "frecventau" toti copiii. Mi-au fost straine Leapsa, De-a v-ati ascunselea, Hotii si vardistii, De-a mama si de-a tata, T.O.M.A.N.A.P. sau altele asemanatoare... Nici macar jocuri de carti nu stiu, desi am jucat in copilarie si adolescenta cand am fost in diverse grupuri, insa nici astea nu s-au prins de mine. fiindca nu mi-au placut.

Un singur soi de jocuri mi-au placut cu adevarat si inca imi plac. Este vorba despre asa-numite "jocuri ale cuvintelor", adica jocuri de rebus (nu integrame) si Scrabble. Dar despre Scrabble am sa va mai povestesc intr-o postare
viitoare.

Imi placea in schimb sa citesc mult, in principal povesti, basme. Erau pentru mine ca si cum as fi ascultat o melodie buna, care te duce pe o usita secreta intr-o alta lume, fie numai si pentru 3 sau 5 minute. Sau imi placea sa vad filme. 
De aceea nu inteleg fascinatia, mai ales a baietilor, pentru jocuri. Jocuri cu care sunt capabili sa se indeletniceasca nu ore ci chiar zile intregi si nu exagerez. Oare jocurile le hranesc si le potolesc setea de challenge, de confruntare, de conflict adica? Eu cam asa cred.

Privind la cineva care juca un joc pe PC, din acela in care primesti si tot primesti "life", ma gandeam ca exista riscul ca tineretul de azi, obisnuit cu reinnoirea vietilor in jocuri, sa constientizeze destul de greu ca viata e una singura. Sa constientizeze, de-abia cand uneori poate fi prea tarziu, ca alegerile pe care trebuie sa le faca la varsta alegerilor trebuie foarte bine cantarite. In viata reala nu exista butoane "Restart".

Apropos de aspectul acesta am inca destul de proaspat in minte raspunsul halucinant al unei asa-zise absolvente de liceu cand a fost intrebata de ce nu s-a pregatit pentru BAC nici macar pentru sesiunea de toamna de anul acesta. Cica a fost la mare...



32 comments:

  1. nici macar 'tara tara vrem ostasi'? hai ,ma ca era frumos

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Ala ere joc de baieti si oricum nu-mi placea :)
      Ce sa fac daca nu mi-au placut? Am fost un copil atipic :)

      Delete
  2. Eu una o inteleg pe acea absolventa de liceu, e mai placut sa mergi la mare decat sa stai sa inveti la matematica. Si zau daca rezolva ceva, am vazut ca cei care au picat in vara bacul, nu au reusit nici in toamna sa-l treaca.
    Daca era sa dau bacul la mate, nici eu nu l-as fi luat niciodata...noroc ca m-am orientat din timp spre uman si am dat materii de profil.
    Cand ma gandesc la matematica sau fizica la bac, imi vine in minte acea vorba celebra:"voi ce intrati, lasati orice speranta!"
    Jocurile pe calculator nu mi-au placut niciodata, mi s-au parut tare plictisitoare, in schimb ma dadeam in vant dupa cele din fata blocului, enumerate si de tine mai sus. :P

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Asa este, sigur ca e mai placut la mare, nici macar nu pot nega asta. Dar in locul ei n-as fi putut sa ma duc la mare stiind ca nu am luat BAC-ul.
      Eu am fost prietena cu mate si fizica dar si aici te inteleg, stiu ce ar inseamna sa inveti la ceva pentru care nu exista nicio inclinatie. E foarte greu, daca nu chiar imposibil.
      M-am mai jucat si eu unele dintre jocurile de mai sus, as fi absurda sa zic ca nu, dar s-a intamplat pentru ca se jucau copiii si asociala n-am fost niciodata, insa nu le-am jucat cu mare placere. :)

      Delete
  3. Dar de "Nu te supara frate" ce zici? E si pe computer! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stii ca nu m-am jucat niciodata? Nici n-am avut dar nici curioasa n-am fost.
      Piticot ma mai jucam cu sora-mea dar tot fara pasiune :))

      Delete
  4. Mie mi-au placut jocurile, imi mai plac si acum. Nu m-am pierdut niciodata in ele si n-am uitat niciodata ca sunt jocuri. Oricum daca ar fi sa consideram jocurile un hobby, fata aia a ratat BAC-ul nu pentru un hobby, ci pentru un plezirism... :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Presupun ca la cele de calculator te referi. Am incercat si eu cateva dar nu am reusit sa ma indragostesc de niciunul :) A, mi-am mai amintit chiar acum ca m-am jucat, la inceput, cand abia aparuse la noi, Tetris. Prin '89 ma jucam. N-aveam eu calculator, avea un prieten de familie si la ei ma jucam. M-am jucat o vreme, cred ca vreo doua-trei luni, pana m-am plictisit rau si de el. Il si uitasem :)
      Fata aia a ratat BAC-ul fiindca pentru ea altele cred ca erau prioritatile. Distractia. Poate ca pentru unii asta e cel mai important. Ce stim noi? :))

      Delete
  5. :)
    mi-am adus aminte ca si eu am avut momente din astea cu jocuri pe pc. mie candva mi-au placut shoterele. doamne cat ma mai impuscam!! ce ore, ce zile...saptamani intregi. faceam tot felul de misiuni secrete :)) nu manacam, nu beam....fumam doar!
    iar jocurile copilariei, le-am incercat pe toate... eram nelipsita! fiimea nu a vaut norocul asta...
    pop!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai eu cam stiu ca am fost altfel. Am tot spus si pe la cate un comentariu, ...dar cred ca nimeni nu m-a crezut. :)) Nici nu stiu cum e bine, stiu doar ca nu mi-au placut.
      Trebuie sa mai spun ceva. Eu cred ca are legatura cu faptul ca nu mi-a placut niciodata ceva legat de razboi. Nu inteleg razboiul, de fapt nu razboiul in sine, ci tactica si strategia ....

      Delete
  6. A fost la mare tot anul?:)) Interesant răspunsul fetei...
    Eu m-am jucat şi în faţa blocului şi pe calculator cât am putut de mult, dar acum nu mai am acelaşi entuziasm ca atunci când eram mică. Mai joc cu amicii, uneori, remi sau cărţi...mai închiriem câte un ps2 şi ne batem la Mortal Kombat :)) dar şi asta foarte rar...
    Weekend fain, Elly! :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dupa rezultate pare ca tot anul. :))
      Nu, doar in vara, in timp ce se presupunea ca trebuie sa se pregateasca pentru sesiunea a doua a bacalaureatului.
      Multumesc! Weekend placut si tie!

      Delete
  7. T.O.M.A.N.A.P....păi ăsta era un joc care crea dependență, jucam și în ore! Eram campioana școlii!
    Cred că trebuie să îmbinăm sistematic jocul cu munca și învățătura pentru a fi acei nebuni frumoși! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cât despre fătuca citată aici, nu s-a jucat de-a nimic. Măcar de-ar fi ratat pentru a participa la un concurs de rummy... Mulți loseri mai sunt pe la noi, observ. Zi faină, Elly! ;)

      Delete
    2. M-am jucat altceva...nu mi-au fost straine jocurile. Am avut o sora, n-am fost un copil unic si ne-am jucat pana la lesin, dar altele. Preferam sa citesc, sa desenaz mult, sa fac hainute la papusi, sa construiesc diverse... Am fost intr-un anume fel baietoasa, dar numai in latura aceasta legata de priceperi, mestesuguri.
      Despre T.O.M.A.N.A.P n-am stiut pana cand am ajuns in blogosfera, deci pana anul acesta. Pe la noi nu juca nimeni asa ceva. Fazan si alte fantezii insa, da.

      Delete
    3. Ai dreptate, Mirela! Macar daca se juca ceva cu pasiune :))
      Dar ea s-a dus sa se bronzeze... Poate asta a fost mai important pentru ea, ce putem noi sti? :))

      Delete
  8. Inseamna ca eu sunt defecta rau...:)) Ca ma joc destul de mult pe calculator.Nu joc strategii si chestii complicate ci joculete de logica, perspicacitate si indemanare.Bine, recunosc, mai bag si niste impuscaturi...:))In fata blocului nu m-am jucat, pentru mine era o pedeapsa sa ma trimita afara, la joaca. Dar de citit, da, non-stop!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da' de unde? Stai linistita! Eu am spus despre mine dar si despre faptul ca nu reusesc sa inteleg aceste jocuri. Eu nu sunt pentru ele dar nici dependenta de ele nu-i buna. Cred ca am si eu dependentele mele. Uite, de exemplu, acum sunt destul de dependenta de blog, cand am timp. Eram dependenta de job, pana m-a dezamagit si nu mi-a mai oferit o atmosfera in care sa ma simt bine si in siguranta. Alte mari dependente n-am, din fericire. Pentru perspicacitate la mine exista rebusul, Sudoku...chestii de genul. Scrabble, la fel. Desi n-am prea mai avut timp de ele in ultimii ani. Am incercat sa joc Scrabble pe net...nu m-a incantat.
      Deci la ceva tot ne potrivim ;) Nu prea iti placea sa te joci cu copiii pe strada, ma rog, in fata blocului. E OK, eu ma jucam, dar fara sa am vreo pasiune pentru jocurile respective. Mai degraba fugeam pe camp sau in gradina, dupa fluturi :)) Si de citit, la fel. Non-stop, de credea tata ca am sa raman oarba ;)

      Delete
  9. Elly, am scris si am sters si iar am scris...
    Articolul este interesant si prin tema aleasa si prin... dezvaluiri. :)
    Am citit si eu cate ceva la viata mea, dar n-am ratat jocurile: de la sah pana la "1,2,3 la perete stai"! Sa stau in casa nu-mi placea si nici sa invat nu ma inghesuiam, iar nota de la bac o dovedeste: e nota 7 (si ceva) - nota mediocritatii, altfel spus... Am "invatat" doar pentru ca... asa m-au rugat parintii.
    Copiii de azi au multe avantaje dar si unele mari dezavantaje, intre care o infinita oferta pentru distractie si parinti cu timp liber (dedicat copiilor) tot mai putin. Ei sunt debusolati total si la fel parintii lor (nu generalizez!) - si nu e nimeni langa ei sa le calauzeasca pasii... Sunt "bombardati" din toate partile, si nestiind ce sa faca - si cum - ajung in pragul sinuciderii, unii, chiar si numai pentru ca au picat la bac sau pentru ca "i-a parasit iubirea vietii lor"! Si nu e de ras si nu e vina lor ca nu isi mai pot controla trairile... Pana la aceasta idee m-au dus cu gandul randurile tale, care - asa mi se pare - se refera la suflet, mai mult decat la jocuri (poate ma insel). Jocurile sunt bune - dar totul are o limita. Si, mai devreme sau mai tarziu, toti vor intelege ca au atins limita. De preferat e sa inteleaga mai devreme :) Pe de alta parte, se ascund in spatele jocurilor si aceia care nu prea reusesc sa se integreze in societate...

    O zi minunata iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bine ai facut Diana! Si iti multumesc :)
      Articolul a pornit de la ceva...ceva ce mi-am amintit si intr-adevar are legatura exact cu ceea ce ai intuit.
      Despre copiii care s-au pierdut in societatea actuala si nu mai stiu pe unde se afla si nici macar nu sunt ajutati corespunzator...am sa mai scriu. Vei vedea. Am pregatit deja ceva.
      Exact, jocurile au rostul lor, sunt bune dar pana la un punct. Trebuie sa stim sa delimitam viata reala de viata virtuala, cea din jocuri. Sa stim ca viata e dura si nu ne asteapta cu nimic bun daca nu suntem capabili sa luptam. Si nu invatam asta din acele jocuri, din pacate.
      Inca o data, merci, Diana.
      P.S.- Am mai aflat azi ceva nou. N-am auzit de jocul "1,2,3 la perete stai" :) Niciodata. Vezi cate jocuri sunt? Asa si noi, oamenii. Suntem extrem de diferiti...

      Delete
  10. Pe calculator sincer nici eu prea ma mai joc...am avut o perioada destul de mare in care jucam Triburile, Ikariam (destul de similare) , dar si cs:-". Am renuntat la ele:)) dar daca ma provoaca cineva la o partida de table, un sah, o septica sau orice de genul nu refuz:)) e ok si virtual, dar live e mai frumos:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Despre jocurile astea ale tale am auzit doar de pe net. Ca-ti sareau in fata de pe cate un site :))
      Stiu ca-ti plac genul acela de jocuri si e foarte bine.
      De fapt, sunt jocuri pentru toate gusturile. Ai vazut ce jucam eu cu predilectie. :)

      Delete
  11. Eu m-am jucat zilnic in fata blocului, cele mai diverse jocuri. Daca eram pedepsita sa stau in casa, simteam ca lumea s-a sfarsit.
    In schimb, la calculator, in afara de Spider solitaire si Zuma, nu cred ca am incercat prea multe joculete. Mai jucam Ford Racing acum cativa ani, dar mi-a trecut repede. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai si eu m-am jucat pe strada de nu ne mai baga in casa. Dar nu mi-au placut deloc unele jocuri, pe altele nici nu le-am incercat, de unele abia acum aud si eu :))
      Dar am jucat, slava Domnului! Insa nu cu pasiune ci doar fiindca aia se jucau copiii de pe strada mea. Ar mai fi ceva ce mi-a placut: sotronul. Dar nu aveam fete pe strada prea multe, erau mai multi baieti. Asa ca trebuia sa plec mai departe, pe la capatul strazii sau pe o strada vecina ca sa joc. Il jucam la scoala, in pauze.
      Si mai era ceva ce imi placea, turca (un fel de oina)...dar nu aveam cu cine juca decat la tara, cu verii mei.
      Deci pe calculator esti cam ca mine :)

      Delete
  12. Eu am început să mă joc pe calculator încă din 1986 şi încă nu m-am oprit. :)
    Cu siguranţă este vorba de refularea pronirilor conflictuale, motiv pentru care majoritatea gamer-ilor este formată din băieţi/bărbaţi.
    Întotdeauna mi-au plăcut jocurile. Pe vremea lu' nea' Nicu, abia aşteptam să ajung la mare şi să mă ducă părinţii în 'Luna Parc'. Nu existau computere performante atunci, dar mă jucăm orice...numai să fie. Am cochetat şi cu jocurile de cărţi, mergând de la Tabinet şi Poker până la Wist şi Bridge.
    Şi totuşi, contrar aparentelor, fac foarte bine distincţia între online şi real, între imaginar şi palpabil, între buton de restart şi 'one life'.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Nu e cazul tau ceea ce am spus aici, in text.
      Sunt convinsa ca faci diferente clare. Dar snut unii ce raman pierduti in fata PC-urilor uitand ca au niste vieti de care trebuie sa se ocupe...

      Delete
  13. O singura data m-am "fermuit" si eu pe Facebook cu niste vaci si cateva gaini pe-acolo dar ma ardea rau la timp

    Imi placea: marocco (ala cu betisoare) scrabble, remi

    ReplyDelete
    Replies
    1. Niciodata ferme si altele :) Am auzit despre doar.
      Mie inca imi place mult Scrabble. N-am cu cine juca...din pacate.
      Si remi dar aproape ca am uitat de cand n-am mai jucat.

      Delete
  14. Elly, darga mea, eu nu m/am jucat nicodata jocuri pe calculator. Si nici nu as vrea sa incerc. Nu ma pasioneaza.
    Iar in copilarie am facut balet, apoi atletism, handbal, alpinism; am ascultat multa muzica clasica si am citit mult (copil ascultator!). Atunci nu-mi prea convenea, caci vedeam alti copii care se jucau... (numai iarna mai aveam voie sa ma dau cu sania si vara sa stau in casuta din cais, la bunici), acum insa nu-mi pare rau. Nici atunci nu ma razvrateam. Tata a avut grija ca totul sa fie echilibrat in viata mea de copil!
    Gata, nu mai pot, am obosit. Ma culc. Noapte buna!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai si tu, ca si mine, ai fost un copil atipic. :)
      Asta este, viata e si pentru noi. Totusi, eu ma jucam pe strada destul de mult dar nu ma pasionau acele jocuri. Jocuri care m-ar fi pasionat pe mine nu aveam cu cine juca... cu sora mea...dar ea se supara fiindca pierdea mereu :)

      Delete
  15. Nici eu nu inteleg de ce stau atata cu capul in jocuri tinerii din ziua de azi.
    Macar daca s-ar juca jocurile de alta data, acelea le jucai cu cineva, exista comuniune de gusturi sau discutii in contradictoriu. Din pacate azi totul se reduce la unul.
    Seara placuta draga Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa zicem ca inteleg ce ofera acele jocuri insa nu inteleg de ce dependenta aceasta... Se pot juca online acum...deci joaca unii cu altii, e interactiune si pare foarte interesant. Dar mie tot nu-mi plac. Mie nu-mi plac prea mult jocurile, in general...decat foarte putine.
      Multumesc, Melly draga, pentru comm :) Te pup!

      Delete