Femeia enigmatică

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/10/femeia-enigmatica.html

Printre ploi aproape diluviene necesitațile realitatii forțeaza la acțiune. E bine, altfel as fi tentată să absentez din propria viață.
Disparut aproape complet de o vreme, Soarele incearcă azi, parca rusinat, sa ne priveasca cu ochii mijiti de dupa pâcla deasa. Nu-i prea reuseste, ploile ultimelor zile l-au secatuit de vlaga.

Toamna mușcă din natură cu colti de fiara flamandă. Afara e racoare, aproape frig, hainele altadata foarte potrivite cu perioada asta nu-si gasesc locul, utilitatea nici atat. Trebuie facute sapaturi, mi-e tot mai clar ca-i nevoie de cu totul altele, mai adecvate. Am ales, intr-un final, ceva in care-mi pare ca nu voi tremura si plec. Anul trecut la vremea asta purtam maiouri sau tricouri fara maneca, dovada imi sunt unele fotografii, altfel s-ar crede ca totul e doar in imaginatia mea. Un octombrie si alt octombrie. 2012 si 2013... Cred că de la 13 ni se trage, acum ma luminez. Bine ca am facut paralela!

Mi-am rezolvat micile chestiuni strict personale si merg s-o iau pe mătușa. Stiu ca-i este urat sa mearga singura la policlinica si uneori ma plimba si pe mine dupa ea. Ajungem.  Pe treptele largi, grupuri urcand-coborand ca de obicei. Lume ca la bâlci. Nici nu vreau sa stiu ce este mai sus, la fișier, ori la cabinetele de interne unde-ti trebuie rabdare dumnezeiască sa izbandesti intr-o singura zi cu toate ca-s nenumarate cabinete care nu-s goale ci toate garnisite cu medici. 

Unde are matusa treaba e relativ liniste da' ar fi fost prea frumos sa se poata intra imediat la consultație. Medicul specialist, de fapt doamna pe care-o cautam, e intr-o sedinta.  E de asteptat...
Dupa vreo jumatate de ora inca nicio schimbare. Acum inteleg, inca o data, de ce matusa ma vrea ca insotitor: se plictiseste singura. Palavragind una-alta mai trece timpul.  
Doar ca sa mi se laude ca pleaca intr-o excursie pe undeva, pe-afara, mai spre vest, ma agata din zbor un fost coleg de liceu care e angajat al policlinicii. Nu ma mișca, nici impresioneaza dar il felicit cu entuziasm care sper sa fie cat mai autentic. La urma-urmei de-aia s-a oprit sa vorbeasca cu mine, nu-l pot dezamagi. La cat il cunosc de copilaros, nu m-ar mira ca, pana pleaca, sa procedeze astfel cu toti cunoscuții.  
  
- Ce mai faci, doamna? si tresar, putin nedumerita, fiindca nu cunosc nici vocea, nici persoana. In fata noastra e o femeie de varsta incertă, mignonă, palidă, complet nefardată dar larg zâmbitoare, cu un batic de culoare la fel de neclară (poate un fel de cenușiu-verzui, totuși), cu care e legata pe sub barbie si apoi innodat la ceafa. Baticul se "asorteaza" cu o fusta intunecata, sobră și lungă pana la glezne. Inregistrez scena instantaneu observand totodata, cu coada ochiului, ca matusa da semne de usoara neliniste. 
Atunci inteleg ca insotitoarea mea e cea vizata si zambesc. Mai pricep, din ce aud, ca se cunosc de la sedintele de fizioterapie, de prin primavară... Mătusa n-are chef de vorba cu femeia care, depistand zambete pe chipul meu, se dezlantuie, identificandu-ma ca potențială țintă. Mă asediaza si eu ma las cucerită aproape fara a protesta. 
Devenind brusc centrul ei de interes, aflu pe foc automat cam totul despre cea din fața mea. Fara sa intreb nimic.

E foarte comunicativa dar usor, sau poate putin mai mult, atinsa de aripa intunecata a unei tulburări. Si simt ca-i face bine sa aiba cu cine vorbi, ca-i e de mare ajutor sa o ascult. In timp ce vorbesc cu ea imi imaginez, cu tristete, ca multi o resping. Stiu ca e asa, am suficienta experiență. Matusa s-a retras in spatele meu, parca speriata. 
Aflu ca femeia are 62 de ani desi nu i-as prea fi dat daca m-ar fi intrebat. In cateva minute ii aflu multe dintre angoasele si temerile pe care mi le expune cu o candoare specifica, induioșătoare.  

Isi epuizeaza totusi lista necazurilor dupa mai multe minute, vreo zece poate...si nu stiu exact ce sa-i spun s-o ajute. Incerc cateva incurajari care sunt cat se poate de sincere dar si o imbarbatare, la fel de sincera. Apoi, ca si cand ne-am fi cunoscut de cel putin o viata, isi ia simplu "la revedere" si pleacă.
Nu trec 5-6 minute si...revine. La fel de zambitoare, de deschisa, la fel de volubila. Extrasa, probabil, din geanta destul de incapatoare pe care o poarta cu ea, are in mana dreapta o carte de culoare orange stins. Ma pomenesc ca imi inmaneaza cartea spunandu-mi ca vrea sa mi-o daruiasca. Fiindca asa doreste, fiindca ea simte ca o merit. Nu stiu pentru ce o merit dar zambesc, usor neincrezatoare. Ma simt cum cred ca se simt unele victime ale camerei ascunse. Incerc un protest slab insa insista, asa ca trebuie s-o primesc.

Hariclea Darclée in "Tosca" de Puccini

Inca sub impresia gestului dezarmant de sincer dar si total neasteptat, destul de uimita inteleg rapid ca am devenit fericita posesoare a unui frumos volum vechi dar in stare buna, de prin anii '60 si care respira muzică și viață din toate filele sale. Nu orice fel ci muzica cea mai frumoasa, mai nobila, perfect potrivita sa dea puțina căldura zilei reci de inceput de octombrie. La fel ca si gestul de-o frumusete si-o candoare pe care nu cred c-am sa le uit vreodata.

Apoi enigmatica femeie pleaca linistita de parca si-ar fi indeplinit o misiune sacra si secreta...iar eu raman in mâini cu "Darclée" de George Sbîrcea şi Ion Hartulari-Darclée. 
Inca avand impresia ca-i o iluzie, ma uit la matușa, ea la mine...si zambim. "Vezi ca n-aveai de ce sa te temi de biata femeie?" ii adresez, din ochi, o mustrare matusii...

*********

Privind in urma imi dau seama ca din  clipa aceea aproape ca n-a mai contat ca am mai avut inca de asteptat la acea usa. A venit si doctorița, am rezolvat ce era de rezolvat... Pe matusa nici n-am mai intrebat-o de ce se ferea de femeia cu cartea fiindca am ințeles. Teama de oamenii usor debusolați, chiar rataciti, o au multi asa ca n-avea sens s-o mai intreb ceva.

"Acorelle" de la Jardin de Thes

Din lipsa de timp n-am citit decat cateva pagini din scrierea excelenta despre cea care a fost la vremea ei o adevarata muză.  Nu mai putin de 13 opere au fost scrise pentru vocea sa somptuoasă, rară, de soprană dramatică. Printre ele "Tosca" de Giacomo Puccini, "La Wally" de Alfredo Catalani si "Iris" de Pietro Mascagni... intrate in parimoniul mondial cultural. La fel cum foarte multi au facut adevarate pasiuni pentru diva Darclée si vocea sa unică.


Peste doua zile am mai avut parte de o alta mică bucurie. Am primit in dar o apa de parfum bio. 
"Acorelle" de la Jardin de Thes e oarecum primavaratică avand in miezul său note de iris si frunză de violete condimentate cu semințe de caraway. Insa pentru mine notele parfumate de bergamotă si lămâie, fixate pe baza de patchouli, se potrivesc mai degraba cu ceaiurile pe care le beau din belșug toamna. 
Nu e chiar parfumul perfect pentru personalitatea mea dar fiind oferit cu mult drag si intalnindu-se cu volumul despre inegalabila Darclée...compun prin alăturare o splendidă si parfumata arie din muzica toamnei...

Volumul "Darclée" de George Sbîrcea si Ioan Hartulari-
Darclée împreună cu parfumul "Acorelle" - delicate daruri de început de octombrie

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul Muzicii Toamnei îi aparține.

Au mai scris  pentru tema de astăzi următorii:

Mirela, Silving, Vania, Nina, Gabi, Alexandra, Diana, Mala, Tina, Alexandra Ali, Adriana T., Irealia, Alexandra Ali, Adriana T., Alexandra, Alexandra Ali,