În moțul patului

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/10/in-motul-patului.html

Foto personală

Am doua sacoșe foarte grele. Simtindu-le cum imi trag mainile din umeri, ma târăsc cu ele câteva zeci de metri prin zona pietonala ca sa ajung pana la strada unde am acces la taxi. Il sun pe domnul T. pe care chiar îl intâlnisem mai devreme si cu care discutasem prin geamul coborat. Părea a fi in lungul convoi funerar ce se indrepta spre marea biserică din zona. Nu era, apucase prins intre masinile din convoi și zâmbind mi-a spus: "Sunt pe-aci..." 

Acum realizez ca nici n-am avut curiozitatea sa vad cine era persoana decedata, daca era barbat sau femeie, ori ce varsta avea. Imi amintesc ca altadata macar o curiozitate de genul ăsta mai aveam. Nu mai am, se pare.
Am ajuns si eu precum cei care au stat in moțul patului, așteptând sa treaca cutremurul de 5,5 sau 6 grade de mai alaltăieri. Adica m-am obișnuit si cu inmormântarile. Cu siguranță o sa ma obisnuiesc si cu altele mai rele... Pentru ca asta e viata.

Din susul strazii, si asta la propriu, fiindca strada e in pantă serioasă, aterizeaza lin tanti Iustina. Înotând in paltonul ponosit, de culoare neagră sau maron închis, ce mai are doar oleacă peste un lat de palma pana la pamant, pe cap cu o broboádă la fel de sărăcăcioasă si ajutându-se de un băț-baston de proveniență incerta...se indreapta ca teleghidata spre o ținta pe care n-o cunosc. Tanti Iustina stă la cateva case de mine si e in vârsta, cred ca face optzeci si cinci daca nu cumva i-o fi și împlinit. Ma gandesc ca n-ar fi rau s-o opresc, s-o iau cu mine ca s-o las la poarta ei. Tot vine taxiul si ea are o sacoșă in care stiu cu precizie de 99,99% ce are. Și suntem si prietene. O strig. Dacă te încurci cu tanti Iustina, scapi greu. E nevorbită că n-are cu cine, trăieste singura cuc de aproape doi ani de cand unul dintre fiii cu care locuia s-a mutat la țară, la nevastă. 

Ii spun de ce-am oprit-o da' pare sa nu prea înțeleaga. De fapt e cu mintea la ce are ea in cap: vrea sa mearga la mort. Nu, nu ca sa meargă sa manance pe-acolo, Doamne ferește! Și o cred, are mandria ei. Si-mi arata și sacosa in care oricum știam ce are: porțiile de mancare de la cantina sociala unde e abonata. Insa cum n-are pe nimeni, isi pierde timpul prin oras, mai vede pe unul, pe altul si-o inmormântare e un eveniment monden de neratat. Mană cerească. Lumea ei, care si așa însemna un cerc destul de restrâns, s-a cam spulberat printre aștri. Cei din generatia ei adică. Nu spune ea asta, e o femeie extrem de simpla, dar știu eu. Ca doar suntem prietene. 

Taxiul meu inca intarzie, domnul T. o fi în vreo cursa. Oricum nu ma grabesc. Tanti Iustina nu se mai opreste din povestit... Aflu si cine e mortul si câți ani are. Fara sa intreb. Constat un fapt trist: e mama unui fost coleg de liceu... Zic, din reflex parcă, "Fie-i țărâna ușoară!"...

Apoi tanti Iustina imi spune ca imi mulțumeste da' e hotarâtă sa mearga acolo, la biserica. Și se intoarce ea acasă cand poate...

Vine si taxiul...o las in ale ei. O cunoaste si domnul T., nevasta lui e din cartierul meu. 

Acum vreo doua saptamani, pe vremea ploilor, tanti Iustina mi-a venit la poarta cu o factura de curent. Pentru ca nu mai vede sa citeasca si n-are ochelari, nu avea habar cat avea de plata. Factura o gasise picata prin ierburile de langa gard. Am lamurit-o, nu era prima data. Mai vine, din timp in timp, cu diverse acte pe care nu le poate deslusi. Nu prea are incredere in vecini. Adevarul e ca e cam aiurită dar mie imi place. Sunt un fel de mama tuturor răniților...