Trădarea

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/10/tradarea.html

Din timp in timp cate ceva mai trosneste usor in sufragerie, iar de sub praful gros, asternut de prea multi ani, parca s-ar auzi lemnul podelei oftand trist...

Chiar si peretii, impodobiti cu tapet cu bronz auriu, preparat cu albus de ou si aplicat cu rola, candva ultimul răcnet, par sa sopteasca ceva tainic, doar de ei inteles.  

Soarele patrunde indirect, luminand slab incaperea uitata de vreme. Obiecte eterogene populeaza spatiul generos. Pe unul dintre pereti se lafaie un dulap mare, cam pe doi metri. Se vede si prin lumina slaba ca e o mobila inca foarte buna si solida, cum se facea odata. Doar modelul si praful care imbatranesc si mai mult toate cele din jur fac sa i se ghiceasca varsta. Sa tot aiba vreo trei sferturi de veac. Noroc insa cu lumina putina, altfel s-ar vedea cum combinatia de culori e dintre un maron si un galben mult decolorate. Ar necesita neaparat o restaurare si-apoi, intr-o incapere luminata normal, ar arata minunat. Se caută astfel de mobilier. 

Langa dulap, intr-un echilibru cam instabil, sta, mai mult pe doua dintre piciorusele curbate, un cuier pom. Si el batran, de cand cu facerea lumii. De ramuri atarna un cojoc tip Alain Delon, un pardesiu mai gros, un fular, si inca ceva ce nu se distinge in semintunericul ce invaluie cu discretie totul. Au ramas suspendate pe crengile de fag curbat, probabil dintr-o toamna-iarna indepartata. Foarte indepartata... 

Singurul loc luminat cat de cat e masa din, aproximativ, mijlocul sufrageriei. Fața de masa inflorata de pe ea nu-si arata varsta dar vasul cu flori da. Florile, mai ales. Cine le-a cumparat si pus acolo, le-a luat sa tina o vesnicie. I-a reusit, fiind din acelea de plastic, de prin anii '70. Calele cu palnii supradimensionate si frunzele oarecum disproportionate troneaza pe masa intinsa ce-ar putea fi banuita a-i fi soră dulapului...daca s-ar vedea ceva. Fața de masa curge insa pana aproape de podeaua prafuita.

Intr-o margine, doua cesti de portelan alb, intr-un sarut perpetuu cu farfurioarele lor, asteapta o cafea care nu mai vine... 

Azi dimineata insa...tot poporul de mobile incremenite, din sufrageria intunecoasa, a tresarit. A tresarit pana chiar si batranul canapei, de acolo, dintre panzele de paianjen ce-l tin prizonier al trecutului. Canapeiul a implinit chiar anul asta trei sferturi de veac si, cat e de batran, isi aduce aminte c-a primit in odaia, altadata cu pretentii, si dulapul, si masa. A trecut peste el un razboi, a vazut petreceri, nunți, si-a odihnit foarte bine musafirii, a tinut ascunse in lada lui multe secrete, l-au calarit copiii casei... Dar inca se tine bine, e falnic si asistă la toata tristetea din jur cu intelepciunea pe care doar varsta o aduce.

A tresarit bătranul, a trosnit si s-a infiorat cand l-a recunoscut, intrand in sufrageria tacuta, pe nepotul doamnei Rafila. Si-a amintit cum, copil fiind, venea si-i calarea brațele si spătarul. Intr-o clipită a retrait emotii vechi, cand se speria ca-i vor fi rupte si ca-i vor fi stricate florile măiestrit lucrate. Mai ales cand baietelul aparuse cu o brișcă micuță. Se speriase cam fara pricină însă. Micul Cristi doar ii facuse cateva mici zgarieturi pe care batranul inca le avea.

Acum canapeiul se bucura ca venise cineva. Poate aveau sa stea impreună...

Dar Cristian nici n-a aprins lumina ci doar a indreptat spre el, spre canapei, o cutie mică ce parca l-a împușcat c-o lumină scurtă si orbitoare ca fulgerul de mai multe ori, poate de vreo zece. Apoi și-a mai rotit, o dată, privirea prin camera și-a plecat cum a venit. Poate totusi avea sa se intoarca, poate totusi... Batranului, satul de singuratate, ii era dor de viață.

Bietul canapei... Nici nu banuia ca fusese tradat, că-n scurtă vreme avea sa capete un stăpân nou. Din fericire, unul caruia avea să-i pese cu adevărat de minunățiile cu care era impodobit, de vechimea și de atenticitatea lui.