Tuesday, February 12, 2013

Un leopard, pe după gard



Leopardul Amur
A existat o zi în care am apăsat pe un buton. Au existat două zile de fapt. Mai mult timp m-am tot întrebat care a fost cea mai importantă. Să fi fost prima? Sau poate că totuși a doua...atunci când, efectiv, am hotărât pot. Că e timpul. După o luptă cu mine însămi de vreo jumătate de an, probabil că era cu adevărat timpul. 

Sunt Balanță. Pe lângă asta mai am un defect. Privesc un lucru și-n dungă. Gândesc prea mult până decid să fac o schimbare. Iar apăsarea pe acel buton virtual a fost chiar o mare schimbare în viața mea. 
Așa a apărut pe acest blog primul simulacru de articol. Apoi la câteva zeci de minute, vreo 35, un al doilea. N-am așteptat nimic de la ele. Erau pe post de "2-10, Probă de microfon!" :))
Peste doar trei zile un al treilea mic articol. E clar că făceam mai mult un test, ca să văd cum se postează, cum apar postările. Experimentam, eram fascinată. Pentru că vreau să-mi amintesc exact cum am început, nu mi-a trecut nicio clipă prin cap să șterg acele postări. Înseamnă și ele ceva. Mai întâi toată nesiguranța mea din acele zile iar primele două prima mea revoltă publică. Revoltă care mă mai încearcă, din timp în timp, și pe care mai aveți ocazia să o vedeți pe blog când mă supară diverse.

Nu mă decisesem ce să scriu în primul articol. Trebuia să fie ceva care să definească linia blogului. L-am scris abia după 3 zile de la "deschiderea oficială". Simțeam, cu oarecare emoție, că aș putea deschide un fel de cutie a Pandorei.
E un articol grav, serios. Dacă e cineva curios, va constata că nu stăpâneam modul de postare. Articolul e un fel de leopard, pe după gard. Că nu mai era nimic de făcut mi-am dat seama după ce i-am dat drumul în virtual, la vreo câteva ore. A rămas așa pentru că după o zi și încă o oră și jumătate, apăruse primul comentator, adus probabil, pe nou-născutul meu blog, tocmai de titlul ciudat. Sau poate de noua apariție blogosferică. Nu voi ști niciodată.
Primul care a comentat a rămas până azi prietenul blogului meu și primul blogger din blogroll. Ne citim și azi. El scrie mai puțin deși are ceea ce se cheamă "condei". Ciprian Marius Pavel Bojan se numește.
A fost o reacție interesantă, încurajatoare din toate punctele de vedere. Nu eram foarte uimită de primul comentariu, mai mult emoționata, dar adevărul este că așteptam un feedback.
Apoi, un al doilea comentator a apărut tot în acea seară. Ca un făcut, tot un Ciprian. Cu ocazia asta constat că zilnic dispar bloguri. Căci Ciprian avea un blog pe care pare să nu-l mai aibă. Oricum, am ramas prieteni pe FB. Pe lângă că are studii de psihologie și i s-a părut firesc să mă tragă de mânecă imaginându-și că eram pe marginea prăpastiei, m-a atenționat asupra a ceva ce mă preocupa și pe mine. Fața blogului. Nu-mi prea plăcea nici mie, nu găseam ceva care să se potrivească în șabloanele prestabilite oferite de Blogger. Avea dreptate. Am încercat vreo trei șabloane Blogger până am înțeles că nu-mi trebuie de fapt niciunul. Că ceea ce-i trebuie blogului e ceva de-o mare simplitate, care să nu deranjeze și să nu distragă atenția cititorului de la cele publicate. Căci postările și cititorul sunt cele mai importante pe un blog. Nimic altceva.
Ca să închei cu acel prim articol, un bilanț de 16(11+5) comentarii cred că a fost unul mai mult decât bun.
A urmat un al doilea articol, cu un titlul oarecum șocant, articol care a adunat reacții extrem de diverse care mi-au certificat că merita să merg mai departe cu blogul. Adică nu mai puțin de 52(37+15) comentarii.
Datorită acelor prime două articole, pe care nu le pot despărți unul de altul, deși s-au întâlnit abia la cinci zile distanță, mă citiți și azi. 
Și azi mă bucură la fel de mult comentariile primite, apreciative sau poate nu și chiar dacă din lipsă de timp se întâmplă să nu le raspund întotdeauna, ele sunt extrem de prețioase pentru mine și mulțumesc tuturor celor care își rup din puținul lor timp să-și arunce privirea asupra postărilor mele.

Am scris aceste rânduri despre primii comentatori pe blog datorită unui articol al Vienelei. M-a încântat și-n același timp amuzat că și ea a trecut prin tot felul de stări la începuturi și mi-a oferit prilejul de a rememora propriile mele trăiri.





35 comments:

  1. pot sa nu comentez nimic? iti spun doar ca-mi place postarea! mult! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Mona, esti o dulce! Deja ai comentat. Raul a fost facut ; :))
      Multumesc! Stii ca glumesc :)

      Delete
  2. Cred ca ne aducem cu totii aminte cu drag de primii comentatori. Eu am avut noroc cu Dragos care a fost mereu alaturi de mine. Probabil ca nu as fi mers mai departe fara el, dar stiindu-l alaturi, neconditionat, mi-a fost mai usor. A contat enorm ca nu am fost singura. Nu imi place sa fac lucruri de una singura, iar bloggingul poate mai mult ca orice altceva inseamna socializare. Cel putin asa vad eu fenomenul asta.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Eu n-am avut langa mine decat pe cititorii mei. Mai putini, mai multi...cat s-a putut, cat a meritat ceea ce scriam probabil. :)
      Am mers mai departe fiindca am vrut sa-mi demonstrez ca se poate. Am avut norocul unor comentatori foarte buni chiar din primul moment. Nu multi, dar foarte buni. Al caror feedback m-a ajutat enorm. Chiar cand era critic.

      Delete
  3. Si eu sunt Balanta, si ma recunosc in mica ta descriere. Iti doresc sa ai din ce in ce mai multi vizitatori, cititori si comentatori!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca stii cum sunt balantele. :) Conteaza pentru mine, sa stii. Conteaza enorm cand cine ma citeste ma si intelege, simte ca mine.
      Multumesc pentru urari, draga mea!

      Delete
  4. inceputul e greu in orice faci.Conteaza determinarea si scopul...eu am inceput sa scriu fara un scop.anume...doar ca sa treaca timpul...apoi am lasat mai moale...nu sunt pt asta..desi citesc zeci de bloguri zilnic

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am vazut ca ai citit postarea mea de sambata, cea glumeata. Trebuie sa-ti spun Bun venit pe blog!
      La mine a fost si n-a fost greu acest inceput. In schimb a fost foarte ciudat. Blogul l-am facut dintr-un motiv mai neobisnuit. Daca citesti primele postari vei intelege care.
      Ai avut un blog? Care? Il mai ai? M-ai facut curioasa. :)

      Delete
    2. blogul este in continuare,,doar cu postarile mai greut www.ptceiverticali.blogspot.com

      Delete
  5. Chiar zilele trecute mi'am recitit si eu primele articole si mi'am reamintit de ziua in care m'am decis sa imi fac blogul, dar si de ziua in care m'am decis sa'i fac publicitate:) Nu m'am gandit sa fac un articol despre asta, dar mi'ai dat o idee foarte buna :) Nu sunt chiar printre primii cititori ai tai ...ti'am citit si articolul "metode de ucis iubirea" la momentul respectiv, dar inca nu prinsesem acel curaj de a comenta...abia la al 7'lea sau al 8'lea(cu cel din 2011) am prins curajul de a si comenta :) si tot atunci te'am intrebat si daca doresti un schimb de link cu blogul meu (printre primele) si ma bucur tare mult ca te'am gasit atunci pentru ca si astazi intru cu drag si citesc ceea ce ne povestesti :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Stiu ca ai avut nevoie de un impuls ;)
      Nu-i nimic, cred ca amandoua am avut de castigat. In primul rand o prietenie, nu-i asa? :)
      Poti sa preiei ideea, desigur! Mi-a placut si mie si am luat-o de la Vienela, dupa cum ai vazut.
      Multumesc mult pentru ceea ce-ai scris aici :)

      Delete
  6. Eu abia de curand am aflat cat de mult ma pretuiesti. Motiv pentru care iti multumesc.
    Ai preferat sa nu mai calci prea des pe la mine. In ochii mei, asta inseamna prietenie - cand esti constient de respectul reciproc dintre tine si o persoana, iar atunci cand este fantastic de ocupata, prefera sa-si onoreze 'indatoririle' fata de 'obligatii' intai, iar pe tine te lasa la urma.
    Poate m-oi afla eu in eroare, dar cam asa percep si inteleg eu ca ar sta lucrurile.
    Spre rusinea mea, n-am sapat atat de adanc in blog-ul tau (care-i cu doar cateva luni mai batran decat al meu), incat sa dau de articolele acelea, pe care abia acum le citesc.
    Sunt atat de emotionante si de pline de o senzatie de tristete inca pulsânda, incat mi-e si jena sa comentez ceva acolo...acum, dupa atata timp. Din respect, n-o s-o fac. Iti spun doar ca sunt coplesit de o asemenea 'iubire rupta-n cioburi'...
    Te iubesc! Ah, dar stii deja asta...

    ReplyDelete
  7. Am fost primul dintr-o coincidență... În fapt, noi ne-am intersectat prima oară pe ”Toate Blogurile”, unde te căzneai să-ți apară blogul promovat... Apoi am intrat pe link-ul lăsat de tine... Mi-a părut un tărâm de unde mă pot adăpa cu multă, multă umanitate. Descopeream un alt suflet! Eram bucuros!
    Azi sau mâine voi ști: aici se poate veni pentru un zâmbet, poate o lacrimă (cu iz de zâmbet) și pentru un OM!
    Mulțumesc! :)

    ReplyDelete
  8. Interesant ce ai remarcat, faptul că zilnic dispar bloguri.
    Am văzut şi alte postări pe tema asta şi cu toţii descriau
    emoţiile prin care au trecut, ca şi tine.
    Ei bine, în cazul meu au lipsit emoţiile astea,
    publicasem de sute de ori, mi se părea ceva firesc.
    Şi nici nu ştiu cu precizie cine a fost primul comentator.
    La primele mele articole nimeni n-a zis nici pâs.
    Nici "bine ai venit", nici "ce cauţi aici".
    Ulterior le-m postat din nou şi, desigur, au fost şi comentarii.
    Tu ai fost mai norocoasă, ai primit un comentariu din prima.

    ReplyDelete
  9. Foarte frumoasa postarea ta de astazi! Orice început este mai greu si desigur daca nimeresti din start pe bloguri care se ocupa numai de retete de prajituri sau colectii de icoane e mai greu pana nimeresti ce îti place. Rabdare si timp sa ai! O seara faina!

    ReplyDelete
  10. Eu mă bucur că te cunosc, că am timp să te citesc, că participi, scriind atât de frumos, la povestea parfumată, că ai creat Happy Weekend, că ai un suflet mare și ești perseverentă, că ai spirit de observație și cunoști sufletul omului și nu te înșeală ”cei fără de păcat”! Pentru mine blogul e locul de relaxare, de repaus, o pauză de ceai sau de cafea, cum s-ar spune. E locul meu, unde mă poți vizita oricând, doar știi. Succes în tot de faci, Elly dragă! :)

    ReplyDelete
  11. Mă bucur că ai continuat, altfel nu ne întâlneam
    M-am bucurat foarte mult când te-am descoperit şi eram aşa necăjită că nu intrai pe anastasia teodosie.... nu-nţelegeam de ce nu citeşti dincolo de cuvinte...
    Pe cel de-al doilea blog l-am făcut pentru a nu amesteca informaţiile (zăpăceam mintea săracilor cititori...) şi are, se pare, mai mult succes. Oamenii sunt mai deschişi, comentează... îmi place. Şi sunt relaţii mult mai normale decât în realitate - poţi avea părerea ta, gazda nu se supără, prietenia nu se rupe. Continuăm să ne vizităm, să comentăm etc.
    Sper ca noul tău job să nu te îndepărteze prea mult de blog.

    :) îmi amintesc de prima suferinţă pricinuită de închiderea unui blog. E vorba de "Paporniţa" lui Călin. Am avut senzaţia că trece printr-o perioadă grea şi se închide în el, ...tare rău mi-apărut că nu-l puteam ajuta. Iar când a reapărut în colţul cu muzici, nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie (ca să nu mai spun de redeschiderea paporniţei). Chiar dacă nu am timp să comentez, zilnic trec pe la el, pe la Doru, pe la Melly, Meeha şi alţi câţiva care mi-au devenit tare dragi. Ca şi tine, de altfel :)

    te pup, o seară cât mai plăcută!

    ReplyDelete
  12. Dispar bloguri. Chiar si al meu, cel de inceput, a disparut. :D

    ReplyDelete
  13. Si eu Balanta ;)
    Eu mi-am sters primele- de fapt mai toate- postarile de un an incoace,nu ma mai regaseam in ele,in noul stil al blogului.Atunci scriam ca un fel de jurnal, acum am trecut pe poezie si fotografie,adica mai putine cuvinte, mai putin jurnal,mai simplu, minimalist,cum e stilul scandinav.Poate m-am schimbat si eu,sau poate nu mai am chef sa-mi impartasesc gandurile asa la vedere.Si mi s-au schimbat si preferintele de bloguri,nu le mai citesc pe acelea pe care le citeam,de fapt,nici nu prea mai citesc multe bloguri. Sa vedem care va fi faza urmatoare :D

    ReplyDelete
  14. Citindu- te, am rememorat si povestea blogului meu. Mi-am amintit cu cata emotie deschideam blogul sa vad daca mi-a trecut cineva pragul...:)

    ReplyDelete
  15. E placut uneori sa-ti amintesti de inceputuri. Asa vedem cum am evualuat, cum ne-am schimbat, cum ne-am imbunatatit.
    PS: si eu gandesc la fel de mult pana fac o schimbare ;)

    ReplyDelete
  16. ca si tine,ca si geanina cu aceeasi emotie intam pe blog ca sa vad cine a trecut pe la mine si cum a apreciat,daca a apreciat ce am scris...
    inca intru pe blog cu emotie :)

    ReplyDelete
  17. N-am nimic de comentat (:wink:), doar ca iti doresc, ca si in alte dati, sa scrii la fel de frumos pe mai departe si sa ai cat mai mult comentatori (daca asta iti doresti) :)

    ReplyDelete
  18. Ai inceput si ai continuat tot mai bine elly..felicitari....

    ReplyDelete
  19. Ai scris aici amintiri din copilăria blogului ... frumos.
    Iar povestea continuă :)

    ReplyDelete
  20. Imi amintesc cu ce emotii am raspuns la primul comentariu… :) a fost placut sa stiu ca cineva a ajuns pe blogul meu.
    Si-ti multumesc si tie ca ma vizitezi si-ti lasi amprenta pe paginile mele virtuale. Inseamna mult pentru mine, pentru ca tu nu stii, dar am plecat cu multe lectii invatate de pe blogul tau.
    O zi frumoasa!

    ReplyDelete
  21. Uneori ma intorc la primele articole (au trecut totusi aproape 5 ani de atunci) si zambesc amintindu-mi conditiile in care au fost scrise. Singurul lucru ramas inca de atunci, de la inceputul blogului, de acum 5 ani de zile este motto-ul blogului. :)
    Zi frumoasa sa ai!

    ReplyDelete
  22. pai blogul exista..dar este in hibernare...adica postari doar cand e cale si soare..pot lua telefonul la plimbare ..face poze si a scrie pe blog
    www.ptceiverticali.blogspot.com

    ReplyDelete
  23. da...frumoase amintiri.. pot spune fara sa gresesc: frumoase prietenii... eu "bantuiam" de mult pe bloguri si va "cunosteam", dar nu aveam curaj sa comentez...
    ... ai talent si vorbesti din suflet, iar asta se simte...
    daca ma gandesc cum a aparut blogul meu, raspunsul ar fi: din nesiguranta si vesnica nemultumire fata de fotografiile pe care le fac... la un moment dat am vrut sa renunt la el...si aici trebuie sa multumesc prietenilor care nu m-au lasat... :-* ...
    ...va doresc viata lunga si frumoasa! :)

    ReplyDelete
  24. Dupa ce am citit (ieri) postarea m-am apucat sa scotocesc si eu dupa primele articole.
    Nu-mi amintesc de primul comentariu- erau doi-trei prieteni din mediul virtual doar ei ma citeau/comentau

    ReplyDelete
  25. Si eu am pornit foarte timid(nu ca acum as fi vreo vijelioasa!) In primele mele "bajbaieli" am ajuns la Vienela, ea e prima mea "revelatie".:)) Si de acolo am luat-o in toate directiile, dupa cum veneau si cititorii.Am fost norocoasa, am avut numai surprize placute si mai toti imi sunt azi in blogroll.E ciudat cum se atrag oamenii fara sa se cunoasca!

    ReplyDelete
  26. Si mie imi place aceasta postare a ta! Sigur, nu doar aceasta! :) Si iti doresc ca blogul tau sa traiasca mult si bine si sa creasca! Sa creasca precum un cozonac facut cu pricepere si cu multa dragoste!
    Bafta!
    Succese!

    ReplyDelete
  27. Mi-ai adus aminte de unele chestii desi nu e asa indepartat momentul primului meu articol...tot mai caut ceva, nici nu prea stiu ce.Daca tu esti Balanta, eu sunt Capricorn cu ascendent in Balanta, deci privesc in dunga si despic si in paispe. Si tot nu-mi convine! E putin nostalgica postarea ta...sau mi se pare?

    ReplyDelete
  28. Astazi trebuia sa ne bucuram de weekend, sa ne amuzam citind glume, iar eu am nimerit aici, de unde am fost trimisa spre articole frumoase, bine scrise, dar dureros de triste. Nu pot comenta la ele...

    ReplyDelete