Am întâlnit acum ceva vreme, pe un blog micuț, la caseta de comentarii, un îndemn de genul:
"Cititorule, dacă
mi-ai trecut pragul, sacrificând câteva clipe din timpul tău ca să
citești ce-am scris, lasă-mi aici părerea ta, ca să știu că ai trecut!"
Am zâmbit și m-am întrebat de ce și cum să scrii așa ceva. Pentru că e ridicol, sună a cerșetorie.
E drept, comentariile se consideră a fi un semn sigur că un articol a fost citit deși e discutabil cumva pentru că există și unele de genul: "Ce frumos!", "Bine scris!" care numai asta nu înseamnă. Am și eu astfel de comentarii și nu mă omor după ele.
Dar mai știu și că sunt și mulți oameni care citesc în tăcere sau alții care îmi lasă, din pură simpatie, un semn pe FB și nu mă refer la câte un controversat like.
Aveam cândva vizitatori/cititori care nu pregetau să lase un gând. De mai multă vreme am constatat cu oarecare uimire că n-o mai fac. M-am întrebat de ce și n-am găsit decât o explicație. Poate pentru că nu mai facem parte din aceleași cercuri. Că îmi fac vizite și mă citesc...rămâne între noi.
Există alți vizitatori/cititori care intră căutând "numele blogului+numele ultimului articol publicat". Se observă din căutări și mă amuz. Nu știu de ce nu vor să aflu că m-au vizitat. De fapt bănuiesc dar mă pot și eu preface că habar n-am. Dacă vor să pară veniți din Google, așa să fie. Desigur că nu comentează, s-ar deconspira.
Am însă și vizitatori/cititori care lasă comentarii. Destul de mulți. Sunt zile când reușesc să răspund comentariilor, zile când nu prea reușesc și îmi pare rău.
La rândul meu citesc și comentez pe o serie de bloguri. Nu sistematic, nu după un program ci când am timp. De câteva ori pe săptămână, o dată pe săptămână, uneori chiar mai rar. Dar când trec, trec bine, nu iert aproape nimic (mai puțin postările în versuri sau postări de melodii de pe YouTube). Știu, am și locuri pe unde așa s-a întâmplat că n-am mai reușit să trec de o bună bucată de vreme deși mi-aș fi dorit.
Făcând eu eforturile de care ziceam, în logica reciprocității care funcționează în blogosferă și pe care, pe cât posibil, n-o ignor, mă aștept, cum e firesc și fără ipocrizie, să primesc un feed-back oarecum asemănător. Adică nu doar să mi se declare dulce și suav că sunt apreciată ci să și fiu în fapt.
Dar când, în unele locuri, eu las la fiecare postare citită o părere, o apreciere, o replică uneori amuzantă dacă e cazul și am parte doar de câte-o vizită răzleață o dată la vreo zece articole, primind și atunci un comentariu mai mult formal, în aceeași logică, mă gândesc ca, de acum înainte, să apelez la sfânta reciprocitate. Probabil nu voi mai primi nici acel comentariu răzleț dar măcar voi câștiga timp prețios.
Pentru că aș vrea să fie clar. Nu sunt doar cititor de bloguri! În primul rând am un blog iar de citit citesc ce pot, când pot, fără să fiu trasă de mânecă, căci se întâmplă și asta.
Am zâmbit și m-am întrebat de ce și cum să scrii așa ceva. Pentru că e ridicol, sună a cerșetorie.
E drept, comentariile se consideră a fi un semn sigur că un articol a fost citit deși e discutabil cumva pentru că există și unele de genul: "Ce frumos!", "Bine scris!" care numai asta nu înseamnă. Am și eu astfel de comentarii și nu mă omor după ele.
Dar mai știu și că sunt și mulți oameni care citesc în tăcere sau alții care îmi lasă, din pură simpatie, un semn pe FB și nu mă refer la câte un controversat like.
Aveam cândva vizitatori/cititori care nu pregetau să lase un gând. De mai multă vreme am constatat cu oarecare uimire că n-o mai fac. M-am întrebat de ce și n-am găsit decât o explicație. Poate pentru că nu mai facem parte din aceleași cercuri. Că îmi fac vizite și mă citesc...rămâne între noi.
Există alți vizitatori/cititori care intră căutând "numele blogului+numele ultimului articol publicat". Se observă din căutări și mă amuz. Nu știu de ce nu vor să aflu că m-au vizitat. De fapt bănuiesc dar mă pot și eu preface că habar n-am. Dacă vor să pară veniți din Google, așa să fie. Desigur că nu comentează, s-ar deconspira.
Am însă și vizitatori/cititori care lasă comentarii. Destul de mulți. Sunt zile când reușesc să răspund comentariilor, zile când nu prea reușesc și îmi pare rău.
La rândul meu citesc și comentez pe o serie de bloguri. Nu sistematic, nu după un program ci când am timp. De câteva ori pe săptămână, o dată pe săptămână, uneori chiar mai rar. Dar când trec, trec bine, nu iert aproape nimic (mai puțin postările în versuri sau postări de melodii de pe YouTube). Știu, am și locuri pe unde așa s-a întâmplat că n-am mai reușit să trec de o bună bucată de vreme deși mi-aș fi dorit.
Făcând eu eforturile de care ziceam, în logica reciprocității care funcționează în blogosferă și pe care, pe cât posibil, n-o ignor, mă aștept, cum e firesc și fără ipocrizie, să primesc un feed-back oarecum asemănător. Adică nu doar să mi se declare dulce și suav că sunt apreciată ci să și fiu în fapt.
Dar când, în unele locuri, eu las la fiecare postare citită o părere, o apreciere, o replică uneori amuzantă dacă e cazul și am parte doar de câte-o vizită răzleață o dată la vreo zece articole, primind și atunci un comentariu mai mult formal, în aceeași logică, mă gândesc ca, de acum înainte, să apelez la sfânta reciprocitate. Probabil nu voi mai primi nici acel comentariu răzleț dar măcar voi câștiga timp prețios.
Pentru că aș vrea să fie clar. Nu sunt doar cititor de bloguri! În primul rând am un blog iar de citit citesc ce pot, când pot, fără să fiu trasă de mânecă, căci se întâmplă și asta.
Sunt foarte amabilă, sunt
în stare să-mi pierd ore întregi explicând cuiva, în particular,
diverse legate de bucătăria unui blog (la părțile la care ma pricep) dar nu-mi place să fiu luată de
fraieră.
Se mai întâmplă să fiu momită cu un link sau o invitație la anumite postări. Nu dau curs pentru că nu înseamnă decât acțiune interesată, nu interes pentru activitatea mea de pe blog. Ce vreau eu să fac, fac! Și tot eu știu cel mai bine ceea ce mi se potrivește.
Se mai întâmplă să fiu momită cu un link sau o invitație la anumite postări. Nu dau curs pentru că nu înseamnă decât acțiune interesată, nu interes pentru activitatea mea de pe blog. Ce vreau eu să fac, fac! Și tot eu știu cel mai bine ceea ce mi se potrivește.
Ajung să cred că e foarte greu şi pe aici. Nu poţi mulţumi pe toată lumea. Eu încă mă mir când văd comentarii pe blogul meu pentru că luni de zile am trăit şi fără ele. Cred că timpul şi nu simpatiile ne forţează să trecem, citim, plecăm. Eu, de exemplu, nu sunt fan fotografii. Nici in viata mea de zi cu zi nu-mi plac. Fie că sunt despre oameni, peisaje sau alte amănunte. Greu las o apreciere chiar dacă datorită titlului am trecut pe blogul respectiv. Despre muzică şi bloguri tehnice ...nu mai vorbesc. Rămân la prima idee: greu, greu de mulţumit pe toată lumea.
ReplyDeleteDraga Adriana, observ ca nu esti singura care a inteles ca m-as plange ca n-as avea comentarii de ajuns. Daca da, poate nu am fost eu destul de explicita.
DeleteIn articol fac referire la aspecte care nu au deloc legatura cu a multumi sau nu pe cineva pentru ca asta oricum ar fi o mare iluzie. Toate paragrafele postarii au adrese precise, nu am scris generalitati.
Postarile mele sunt in principal literare, de opinie sau gen reportaj, deci proza. Cele de fotografie, nu-i vreo problema cu ele, au publicul lor. Si nu intra in discutie :) Oricum articolul nu este despre comentarii...chiar daca pare.
Cat despre a fi greu, nu la mine, nu la tine ci in blogosfera, asa, in general, e greu si trebuie stomac rezistent pentru anumite chestii. :)
...la general vorbeam şi nici nu mi-aş permite să cred ceva legat de comentariile unui blog anume. Mi-e greu să văd cuvinte răstălmăcite. Oare de ce nu vreau să văd decât ceea ce mi-aduce beneficiu din virtual? De restul se ocupă viaţa. Măcar aici să păstrez relaxarea. Şi asta voi face ...de azi.
DeleteProblema e ca mie aceasta perioada de un an si aproape opt luni de blog mi-a daruit unele bucurii dar mi-a spulberat si niste iluzii si mi-a adus si niste tristeti, chiar dezamagiri. Da, viata in real e mai putin frumoasa decat acest virtual. Tare mi-ar placea ca peste un an, cand blogul tau va fi cam de varsta blogului meu acum, sa mai schimbam impresii despre lumea aceasta. Sunt foarte curioasa cum o vom mai vedea atunci :)
Delete....mi se pare mai mult decat corect. Deja simt niste apăsări. Dar deocamdată mă bucur de ce am, cât am( dacă tot e să descopăr şi faţa nevăzută de mine acum a blogosferei). Te imbrăţişez cu drag, Elly
DeleteDeocamdata bucura-te de tot ceea ce iti aduce emotie, de ceea ce ai. E destul timp si de eventuale dezamagiri pe care ti-as ura sa nu ai ocazia sa le cunosti.
DeleteO seara frumoasa, Adriana! :)
Nu stiu in ce categorie ma inscriu,stiu doar ca am foarte putin timp liber, cu bebe si tot ce presupune asta. Sunt bloguri pe care le citesc cu placere, las cate un comentariu daca mi s-a parut articolul bun, insa sunt si bloguri cu postari ce nu-mi spun nimic. Si atunci trec pe langa ele in goana. Sunt si persoane care nu intorc vizita, sa fie sanatosi! poate nu ni se potrivesc pasiunile! Eu scriu pt mine, nu ca sa ma viziteze cu totii, si daca unii nu dau dovada de bun-simt, asta e! lucrul asta spune mai mult despre ei decat despre blogul tau! :)
ReplyDeleteMona, n-am avut intentia sa fac o clasificare a blogurilor aici. Nici n-am facu-o. Ai si tu dreptate in cele comentate insa se pare ca am scris putin cam cifrat. ;) Ma gandeam asa: cum ti s-ar parea ca tu sa vii la mine la aproape toate articolele, sa comentezi si eu sa vin si sa las un semn la o singura postare din vreo opt sau zece? Si tot asa...
Deletepai daca as face asa ceva as avea lipsa ceva bun-imt, si tu ai fi indreptatita sa nu ma mai vizitezi!
DeleteSerios Elly, timpul tau e la fel de pretios ca al altora! nu ti-l mai pierde cu ei, ci hai mai des pe la noi! :)
Draga Elly, eu iti impartasesc in totalitate parerea exprimata mai sus. Cu alte cuvinte, procedez exact ca tine. Pentru ca mi se pare normal sa nu pot comenta decat pe blogurile celor cu care am stabilit o oarecare conexiune sufleteasca. Si conexiunea asta, amicitia, prietenia sau cum s-o numi ea, se formeaza in timp, are nevoie de reciprocitate, de identificarea unor pareri si pasiuni comune. Dar asa sunt eu construita, asa simt eu, asa functionez eu.
ReplyDeleteInsa nu toti oamenii gandesc astfel. Cei mai multi au impresia ca e suficient sa postezi un articol si sa stai sa astepti laudele si comentariile. Ei nu se sinchisesc decat eventual sa citeasca alte bloguri. Si sa comenteze cand au ei chef. "Eu nu comentez decat atunci cand am ce spune", e replica lor favorita. Si cand in sfarsit lasa un comentariu scriu un rand maxim doua. :))
Dar au pretentii de la altii si asta se vede din maniera de a concepe articolul.
Ceea ce trebuie subliniat este ca suntem diferiti. Si trebuie sa acceptam asta. Si daca nu ne covine cum procedeaza celalalt, nu avem decat sa-i raspundem cu aceeasi moneda.
Ca de obicei, ai inteles exact ceea ce am dorit sa spun in articol. Nu ma mira pentru ca stii ca semanam in gandire dar si pentru ca si tu ai framantari asemanatoare. Deci apelam la reciprocitate... ;)
Deleteuf, cam aceleasi dileme am avut si am si eu in privinta blogului, a comentariilor... e o problema de comunicare... sunt niste lucruri pe care nu le putem manageria decat cum ai reusit sa faci prin aceasta postare... adica sa clarifici niste lucruri... te pup
ReplyDeleteEu am incercat sa le clarific dar nu stiu daca nu cumva am produs mai multa confuzie prin acest articol :)
DeleteDin comentariile pe care le-am gasit...cam asa pare :)
Te pup si eu, Anca!
Trebuie să recunosc că eu nu sunt prea ,,vorbăreață” când vine vorba de comentarii. Nici când trebuie să răspund comentariilor de pe blogul meu, nici când le vizitez pe ale altora. Uneori, chiar dacă îmi place postarea sau tocmai pentru că îmi place postarea, simt că nu mai am ce să adaug. Și, decât să comentez de politețe sau să scriu ceva de genul ,,perfect de acord” sau ,,foarte frumos”, mai bine nu scriu nimic :). Sunt și cazuri, mai rare, ce-i drept, când tema mă stimulează și scriu chiar prea mult, mai mult decât ar trebui să se întindă un comentariu. Cu lipsa de timp mă confrunt și eu, de la 1 septembrie o să fie și mai greu, că se duce concediul :(. Eu sunt fan fotografii, spre rușinea mea îmi adun greu răbdarea să citesc o postare text mai amplă. Doar dacă titlul îmi atrage atenția și mi se pare mie că ar fi ceva conexiuni cu aspecte din experiența personală sau preocupări comune. Cum a fost și cazul articolului tău, acum :). O zi liniștită, Elly!
ReplyDeleteInseamna ca tema de azi te-a stimulat. Si titlul ti-a atras atentia. Stiu ca esti fan fotografii, se vede pe blog. Asa ne-am si cunoscut. Nu? Dar la noi doua functioneaza foarte bine respectul si reciprocitatea. :)
DeleteMerci. O seara la fel!
Mi se pare foarte corect! Comentariile pe langa subiect, doar ca sa fie acolo mi se par inutile, pe plus si chiar degeaba. Cu ma incalzeste daca la un articol amplu sau nu, dar pe care m'am chinuit sa'l scriu vine cineva si imi spune "frumos" sau "interesant". Recunosc ca nici eu nu las mereu comentarii ample si detaliate si mai niciodata nu las comentarii relevante, dar parca nici doar sa scriu "bine, frumos" Nu'mi vine. Poate doar daca este un peisaj sau o melodie, ceva de genul, dar si acolo spun mai mult decat "frumos" :)) Si reciprocitatea mi se pare chiar ok, adica te tratez cum ma tratez, tu imi cometezi monosilabic...asa incerc si eu sa fac.
ReplyDeleteDar pana la urma pe blog trebuie scris din placere, nu pentru comentarii, nu? :)
Daca la vreo melodie care nu-mi spune nimic n-am sa comentez nimic vreodata sper sa nu te superi pe mine :) Ai dreptate si cu scrisul de placere caci de fapt asa si este. Nu m-am apucat sa scriu pe blog ca sa adun comentarii. Ca ele au venit, asta a fost o bucurie. De fapt nu despre comentarii la modul obisnuit vorbeam ci despre un feed-back pe care eu il ofer dar nu prea primesc mare lucru in schimb. Chiar daca nu neaparat pentru comm-uri scriu. E ceva mai complicat si se poate discuta mult. :) Dar ai prins sentialul si te felicit.
DeleteCred ca fiecare vede bloggingul asta in felul lui. Cum bine spune si Nice mai sus, unii nu comenteaza pe principiu "comentez doar cand am ce spune". Acum nu stiu ce sa zic, intr-o oarecare masura poate este si adevarat. Uneori poate chiar nu ai ce spune, respectivul abordeaza ceva, unde tu esti pe din-afara.
ReplyDeleteInsa categoric in blogareala trebuie sa existe o reciprocitate, interactiune. Daca tu doar scrii si astepti ca oamenii sa te citeasca si sa te comenteze intens, cred ca vei astepta mult si bine, dovada fiind anumite bloguri, pe care mai intru si vad ca omul ala scrie des, dar ma intreb cine il citeste, pentru ca are 0 comentarii. Ok, cand esti la inceput,e normal, dar cand, dupa doi ani de scris, tu tot la 0 comentarii ramai, atunci intrebarea este de ce mai scrii. Acum desigur nu trebuie sa urmaresti sute de bloguri doar pentru ca oamenii aia sa comenteze si la tine. Dar putina socializare nu strica...
Eu comentez in general la blogurile pe care le urmaresc, care imi plac si unde rezonez cumva cu autorul. Poate uneori nu las un mesaj la toate postarile, dar las la cele mai multe dintre ele. Daca urmaresc persoana respectiva, inseamna ca imi place, iar daca imi place, am aproape mereu ceva de spus. Cand n-am timp sa citesc "la cald", recuperez si postarile din urma, cu prima ocazie. Uneori mai descopar si bloguri noi, iar daca imi atrage atentia ceva, las un comentariu, sa stie si autorul ca am trecut. Unii se intorc si la mine pe blog, altii nu...
Te pup Elly si iti doresc un weekend frumos. Si stai linistita, nu poti multumi pe toata lumea. Ai multi cititori care te urmaresc si te plac. Pupici!!!
Treaba asta cu nu am ce spune merge dar cand eu stiu ca acel comentariu al meu este asteptat eu tot gasesc ceva de spus :)
DeleteDa Larisa, ai inteles la ce ma refer in text. Tu esti foarte corecta si amabila intotdeauna. Daca o fi vreo postarea de-a mea care ti-o fi scapat nu mi-am facut probleme. Cred ca sa intamplat foarte rar si nu e cazul sa-ti faci niciun fel de probleme. Inteleg ca pot sa am si postari care sa irite si decat un comm suparat mai bine o abtinere :) Foarte rar mi s-a inatamplat si mie uneori sa patesc asta pe cate un blog vizitat.
Multumesc pentru urare. Te pup si eu! :)
*s-a intamplat. M-am grabit.
DeleteLumea este in miscare, oamenii se schimba si... noi ne schimbam deasemenea.
ReplyDeleteCunostintele virtuale sunt genul de prietenii comode. Te implici, dar nu asa de mult ca in viata reala si de aceea... plecarile si venirile in viata blogeristica sunt oarecum la ordinea zilei.
Am blog de 4 ani si am fost de multe ori dezamagita de prietenii virtuali pe care i-am crezut sinceri si loiali
Se intampla de multe ori sa descoperim ca o persoana pe care candva am simpatitat-o, a purtat o masca si obosind sa o mai poarte, intr-o buna zi isi arata adevarata infatisare ( a caracterului), dezgustandu-ne. Ce e de facut?! Nu te certi, nu jignesti , ci inchizi acea poarta de comunicate. Bibeinteles ca acest exemplu nu are nici o legatura cu situatia ta, dar pentru ca noi doua ne cunoastem de mult, sunt sigura ca banuiesti la cine ma refer, cercul nostru de prieteni virtuali fiind aproximativ acelasi.
Despre recipricitatea vizitelor... ada procedez si eu, din pacate nu este un criteriu corect - pentru ca imi plac multe bloguri pe care insa nu vonentez, din cauta timpului limitat.
Deasemenea, genul de comentarii "la kilogram", o data la doua saptamani pentru 10 postari mi se pare la fel de aiurea ca si rasul de azi la un banc dpus ieri!
Referitor la articolul tau, Elly draga, nu pot sa dau sfaturi, insa tu scrii de fapt pentru tine, iti exprimi emotiile di gandurile prin cuvinte si fotografii imbibate dupa starea suflezeasca pe care o ai si, indifetent de numarul vititorilor sau al comentariilor, blogul iti face bine tie, in primul rand. Eu asa gandesc si nu ma las derutata nici de comentarii rautacioase, nici de "prietenii" care nu ma viziteaza cu frecventa cu care comentez eu blogul lor.
Fiecare zi trebuie celebrata! Fiecare zi este frumoasa!
PS: scuze pt literele fals scrise, sper sa nu fie multe greseli, scriu de pe telefonul mobil si... e imposibil sa citesc ce s-a tiparit, pe minimonitorul acesta!
Un start bun iin weekend!
ooooo! ce de greseli!catastrofale -nici din context nu se mai poate întelege sensul pe care l-am dorit :)))) Sorry! revin cu corecturi, acum de acasa - îmi pare rau ca m-am grabit...
Delete- o persoana pe care candva am simpatizat-o...
- recipricitatea vizitelor... asa procedez si eu...
- insa nu comentez, din cauza timpului limitat.
- iti exprimi emotiile si gândurile prin cuvinte si fotografii imbinate dupa starea sufleteasca pe care o ai si, indiferent de numarul vizitatorilor sau al comentariilor...
Carmen, nu ma plang de prieteniile din virtual caci sunt cum sunt. Exact cum sunt oamenii si in real, asa sunt si in virtual. Dar nu asta era subiectul articolului de față.
DeleteNu, eu doar ma refer initial la niste mici ciudatenii, poate cei care stiu ca fac asta vor intelege ca stiu. De fapt, asa cum am si spus acolo, doar ma amuza joaca de-a v-ati ascunselea. O iau ca atare.
Iar partea a doua nu de comentarii ma plang ci de altceva. Ofer cu drag un feed-back in unele zone, feed-back pe care eu, la randul meu, nu-l primesc. Decat foarte anemic. Am scris totul in articol, stiu ca e lung si poate derutant iar fiecare e atras din el de problemele proprii care l-au framantat, caci fiecare avem micile noastre ganduri si framantari in aceasat blogosfera. Si nici macar nu e vorba de locuri unde m-as duce sa ma bag in seama. Dar asta este...am sa aplic reciprocitatea in aceste situatii.
Nici eu nu ma cert cu nimeni, de fapt nu m-am certat niciodata. Nici macar vreo poarta n-as inchide. Nu pot, asa sunt construita. La mine oricine va gasi oricand o vorba buna, chiar si dupa o suparare, chiar si dupa dezamagiri. Asa sunt si in viata reala. Doar am ocolit anumite situatii mai delicate, cu diplomatie vreau sa cred si in virtual, si in real. Nu imi dau seama la ce te referi, la cine, tu spre deosebire de mine ai totusi un cerc foarte larg adunat in aceasta lunga perioada de activitate pe blog...
Eu am un fel de intelegere tacita cu cativa prieteni din blogosfera si comentez saptamanal sau poate o idee mai rar, am si spus in text. Comentariile sunt la fel de binevenite si asteptate. Nici pe mine nu ma deranjeaza sa mi se comenteze astfel. Imi face la fel de mare placere. Postarile mele sunt majoritatea asa, ceva atemporal. Nu foarte ancorate in prezent În afara de cele care comenteaza intamplari ale zilei, foarte rare de altfel. De aceea nu ma deranjeaza deloc sa fie si mai tarzii.
Eu stiu daca mai scriu doar pentru mine? Asa a fost initial insa nu prea mai este asa. Am inceput sa scriu si pentru cei care ma citesc, sa incerc sa le aduc pe blog subiecte care i-ar putea interesa. Comentarii rautacioase nu am avut, doar unele in contradictoriu, dar ele nici nu m-ar deranja, le consider o opinie la fel de fireasca ca oricare alta pentru ca unele subiecte pot deranja daca ating susceptbilitati sau conceptii diferite. Inteleg foarte bine.
Nu-i problema cu greselile, eu la tastatura normala si tot mai gresesc.
Weekend placut si tie!
m-am înselat din multe puncte de vedere, nu e prima oara si probabil nici ultima nu va fi :))
DeleteTrebuie sa învat sa fiu si eu mai superficiala si sa nu mai iau in serios fiecare scâncet ;)
Weekend placut în continuare!
Şi ce te-ai zbârlit aşa? Nu pricepi că oamenii sunt plecaţi în concediu?
ReplyDeleteŞi adică nu-ţi ajung laudele, vrei şi câte un roman în comentariu.
Nu-ţi ajung declaraţii din inimă gen "Te iubesc, Elly!", "Eşti perfectă!"
nu, tu mai vrei şi câte o capodoperă, două în comentarii,
fiecare în mai multe volume.
Şi acum ce-ai vrea, ca cititorii să dea buluc, lipa, lipa, de pe plajă
în blogul tău, lăsând urme de nisip pretutindeni?
Bine, să presupunem că s-ar întâmpla asta. Spune-mi, când le-ai citi?
Tu însăţi spui că n-ai timp.
Tu nu vezi că cititorii îi plâng pe cei dispăruţi? N-am citit niciun rînd
de la tine în care să văd că-ţi exprimi regretul sau bucuria că a murit
un ţigan. Pirandele nu se mai spală o lună pe chestia asta. De parcă
atunci când nu ţin doliu s-ar spăla în fiecare zi. Şi nici nu muncesc,
tot ca de obicei. Printre ţigani doliul e etern.
Tu tot mai ai nişte cititori care-ţi scriu. Şi toţi de calitate. :)
La mine traficul s-a înjumătăţit. Şi nu mă plâng decât la prieteni.
Şi nu cer comentarii peste comentarii la umilele mele rânduri. Las lumea
să se bălăcească, să fie fericită. Stai, că vine iarna. Atunci ne scoatem
pârleala. Restanţierii la comentarii îşi vor plăti datoria. Să te ţii atunci, câte biblioteci vei citi. O să mai dai şi pisoiului din ele, că tot e de rasă
pe răzătoare. Să-i transmiţi salutări de la mine!
Ce legatura are concediul cu ceea ce am scris eu aici? Cand eu spun ca tu citesti pe fuga ce scriu... :) Măi, măi... :)
DeleteOricum, nu ești vizat. Tu ești unul dintre cei care ma si citesc permanent (fie si pe fuga, ca azi si ca alta data). Dar desi ma citesti, remarc ca la recomandari de articole preferi sa recomanzi postari copy-paste. :) Nici n-am nevoie, sa stii ca nimeni nu ia in seama acele recomandari, nu se duce mai nimeni sa le vada, oamenii n-au timp desi alta se scrie pe acolo. Aduc cateva vizite si poate bunavointa recomandatilor o vreme dar nimic mai mult. Normal ca eu n-am de ce fi recomandata, suntem prieteni, zic eu ;) Cu ocazii ca asta imi dau seama cat de veche sunt in blogosfera asta, daca am ajuns sa nu ma ma mire deloc toate chestiile de genul. N-o sa practic asta niciodata. Daca scriu vreun articol care are inspiratie in ceva scris de altcineva, da, atunci voi pune acel articol ca link in postare. Ceea ce mi se pare foarte corect si frumos.
Sa revin la articol, ca am deviat rau.
Nu de comentarii ma plang ci de lipsa unui feed-back pe care il astept din unele zone unde eu sunt foarte prezenta. Dar cum am spus, voi aplica reciprocitatea. E cea mai corecta. Chiar daca nu asa gandesc.
De citit comentariile am timp, de raspuns mai putin. Vezi cat de mult scriu :))
Am incercat sa imi atrag prieteni de calitate, oferind feed-back de calitate. Mi se pare firesc. La mine n-a ajuns celebrul Alin ;)
E vara, oamenii sunt plecati, e normal ca traficul sa fie mic. Dar problema asta nu o am de acum ci de mult, si vara si iarna. Acum am semnalat-o. Oamenii pe care ii astept eu sunt pe bloguri :) Nu-s plecati. ;) Nu te mai lua de motanelul meu! Chiar e de rasa, peste cateva zile va avea
si carnetel de sanatate :) Citeste si tu postarile mai atent. Asa as fi scris aici doar 2-3 randuri :)
P.S.- Mereu am vrut sa te intreb. De ce scrii in format atat de ingust? Un singur rand e cum ar fi normal...
Asistăm în postarea de mai sus la nişte dezvăluiri inedite care mă fac să mă gândesc foarte serios dacă pisicul lui Elly, pe nume "Snow", nu cumva s-a refugiat pe undeva, (ei, nu chiar pe după calculator !!!) după ce a dat publicităţii informaţii clasificate, şi a cerut în final azil politic pe adevăratul său nume de "Snowden".De fapt, se poate vedea clar din poză că pisicul Snow este înfăţişat sub...acoperire.Culoarea blănii şi nici rasa nu corespund ! :)
ReplyDeleteÎn rest, numai de bine ! :)
Pai da. Intai eu il spionez, acum el imi ofera servicii foarte sofisticate, nici nu pot sa le rostesc denumirea :))
DeleteFotografia prea era simpatica sa n-o folosesc. Si motanii fac ce vor ei :) Ca nimeni altcineva. Se potrivea si la titlu.
Stiu ca aceasta experienta de aici nu ai avut-o neavand un blog. Cu atat mai mult ma incanta ca ai avut bunavointa sa comentezi ceva, fie si doar despre fotografia simpatica.
Insa ma bucur ca esti cititorul meu si cand nu reusesc sa-ti raspund la vreun comentariu, imi pare rau.
Multumesc. Weekend placut! :)
Elly dragă, știu că știi că știu, dar tu mă cunoști: respect prea mult acest loc, ca să amintesc de cineva...inexistent, o cantitate de materie neglijabilă. Uneori, când avem musafiri care se îmbată criță și strică petrecerea, îi scoatem ușurel afară, fie și în privat. Gazda face acest serviciu neplăcut, dar util.
ReplyDeleteNu voi ceda sentimentelor negative, răzbunărilor puerile, dar voi ignora exact persoanele care seamănă cu cele care s-au dovedit a fi cele mai proaste companii blogosferice. Din greșeli învățăm, e ceva știut și aplicat. Și doar cine nu trăiește nu greșește, așa că să arunce piatra doar cel care nu a greșit niciodată.
Cât despre comentarii, tu știi că am avut o lună de vacanță, ori eu când sunt plecată cu familia la mare și în alte locuri, nu intru pe net decât pentru mailuri și eventual câte o poză pe fb. Dar știai asta, nu vreau să mă scuz, departe de mine gândul, noi mai povestim! ;) Nici nu mi se pare normal să bloggeresc în vacanță, îmi respect timpul de odihnă și distracție. Fiecare alege.Ai un loc care îmi place, de-ar fi să las bloggeritul din lipsă de timp,la tine tot voi mai intra. ;)
Mirela, desigur ca in vacanta oricine este departe de blog, departe e activitatile cotidiene. De aceea se si numeste vacanta si nimeni nu gandeste ca trebuie sa fii pe blog si atunci :)
DeleteEu as zice sa fii vesela, fericita, relaxata, ca doar esti proaspat intoarsa din acea vacanta superba in Grecia. Grecie pe care o stiu si eu cat este de frumoasa. Din pacate, imi pare ca articolul meu a reusit sa va aminteasca multora dintre cei care l-ati citit de anumite suparari, tristeti, tradari, mai stiu eu ce alte nemultumiri. Tare rau imi pare. Dar asta este blogosfera, nu e deloc raiul pe pamant. Eu demult am spus ca este cam ca si in viata reala si am fost oarecum contrazisa. Deci anumite dezamagiri in blogosfera sunt inerente. E o lume la fel de vie ca si in real, poate chiar mai vie intr-un anume sens, caci aici circula cuvinte scrise, nu doar spuse. Si de multe ori cuvintele scrise dor mai mult. Ranesc pe durata mai lunga...
De gresit cu totii mai gresim...frumos este sa stim sa ne mai si iertam greselile. Cred ca timpul aduce vindecarea tuturor ranilor. Doar timpul. Eu mi l-am luat aliat de mai multa vreme...
Nu stiu cum va fi, ce voi mai face si ce nu pe blog :) Insa intotdeauna voi fi bucuroasa sa te primesc aici, in aceasta micuta casuta. Pe tine si pe toti ceilalti dragi mie. :)
Elly, sunt chiar relaxata, a fost unul din cele mai frumoase concedii si le sunt recunoscatoare sotului si fiicei mele, caci eu au ales destinatia! Si tie pentru recomandari, sa stii ca au fost foarte binevenite!:P
DeleteTu stii ca virtualul e doar o mica parte din viata mea destul de aglomerata, dar cu lucruri care-mi sunt dragi. Iar blogul e oaza mea de realaxare, de aceea acolo deviza ramane aceeasi. Sunt complet detasata, cred ca stii la fel de bine ca si mine ca stiu sa iert, sa uit, dar mai ales sa ignor ceea ce nu merita privit si citit. Si mai ales, cred ca stii ca esti responsabila intr-o mare masura cu asta si-ti sunt recunoscatoare. Nu numai ca nu mai privesc in trecut catre cantitatea aceea neglijabila, ci dimpotriva, sunt cu un pas mai inteligenta si mai inteleapta, ignorand si lasand orice dezamagire, orice rautate si orice dezgust, fara sa le mai acord nici macar o privire. Daca ai ales sa te exprimi virtual, nu trebuie sa te apleci asupra tutror smiorcaileilor, cum gresit am procedat multi in trecut. Cel inteligent renunta primul, cel bun iarta si uita. Si invata din greseli, care, asa cum spui, sunt comune tuturor.Nu voi crede niciodata in cel care spune: eu sunt fara pata, eu sunt cel mai bun si cel mai sincer! Dimpotriva, la ala ma voi uia mai atenta si cu mai multa indoiala.
La fel, casa mea virtuala si parfumatul nostru Club sunt si ale tale, cu drag si mereu deschise pentru tine si ceilalti prieteni! :)
Sunt articole, uneori atat de profunde, incat te gandesti daca un comment scurt n-ar da ca nuca-n perete si daca te lansezi in "filozofisme" chiar nu mai ai timp si pentru ceilalti... asa ca citesc si incerc sa "rumeg" intelesuri...
ReplyDeleteSi daca ma tin de bricolaje, cand sa mai am timp dupa serviciu sa "studiez" toate blogurile preferate, desi ma simt vinovat de multe ori. Ca sa poti bricola vrute si nevrute, nu prea gasesti informatie "romaneasca" si tre' sa stai cu orele sa citesti engleza, franceza, spaniola si sa mai si pricepi ceva din pozele pe care binevoitorii le posteaza. Ca noi, romanii, tinem la secret sau nu dam decat particele mititele, ca "ce, daca io stiu, sa caute si altii, sa-si sparga mintea". Si chiar nu astept laude sau "linguseli" ci doar un "mi-a fost de folos", ma intereseaza doar cate vizualizari a avut un anumit post si deci cati oameni au primit informatia pe care o cautau. Eu m-am saturat de atitudinea net-ului romanesc "eu stiu, da nu va spun" si de asta incerc sa le ofer celorlalti cat mai mult din informatia si practica mea. As scrie mult, ore..., as sta la taclale despre filozofie, viata, economie, flori si...femei... poate la pensie, daca o mai apucam...
Oricum, tema a fost interesanta...
Si sa-ti spun o vorba care-mi place...Eu merg inainte, cine vrea poate sa ma insoteasca dar nu astept pe nimeni...
Te invit la un mic concurs pe blogul meu :)
ReplyDeletehttp://literestacojii.wordpress.com/2013/08/17/mic-concurs/
Alina ...daca te oboseai sa citești articolul, chiar și despre asta, ce-ai făcut tu aici, vorbeam în finalul său. :))
DeleteChiar ai fost simpatica :))
P.S.- Totusi o sa intru dar era bine sa postezi la alta postare...aici e ca nuca-n perete ;)
O! Hm… Ioi! :) Desi sunt vreo 3 ani de cand - mai mult sau mai putin - am ales sa ma joc pe net de-a blogul inca nu stiu reguli si alte cele! La inceput scriam comentarii luuungi... Apoi am citit in diverse locuri ca nu e indicat pentru ca ocup “spatiul” blogului unde comentez pe larg si cei care n-au domeniu au un spatiu limitat. Atunci am mai scurtat lungimea textului pe alte bloguri. Apoi am ales sa impart in mai multe comentarii ceea ce vreau sa comunic, pentru ca un comentariu lung mi se pare ca nu arata prea bine - uneori fiind mai lung decat articolul comentat :( - dar, uneori, vreau sa se stie ce gandesc.
ReplyDeleteStiu ca sunt bloguri unde autorul scrie “pe rupte” dar nu are comentarii... Am inteles ca acei autori au setat “moderare comentarii” dar nu dau drumul pe blog comentariilor, ci le vad numai ei si in functie de comentarii isi “ajusteaza” sau dezvolta postarile.
Incerc sa vizitez cat mai multe bloguri ale celor care participa la anumite “jocuri” dar nu doresc si nu astept reciprocitate dar ma bucur foarte tare cand cineva trece si vede sau citeste (chiar daca numai pe diagonala) ceea ce am scris. Dar, in timp - incep sa nu-i mai vizitez pe cei care nu imi intorc vizita nu pentru ca nu m-ar interesa ce scriu ei, ci pentru ca vreau mai mult timp pentru cei care trec des pe la mine - chiar si atunci cand lipsesc.
ReplyDeleteSunt unele bloguri care tare-mi plac si nu ajung (nici) acolo atat de des cat mi-as dori.
Scriu - in general - pentru cei care ajung la mine si de pe motoarele de cautare; scriu (atunci cand mi se intampla sa o fac :) ) despre chestiuni pe care le-am cautat de mi-au sarit ochii pana sa le gasesc si ma gandesc ca, poate, unora le-ar fi de folos sa gaseasca adunate la un loc informatii despre una-alta. Macar unul daca are nevoie de informatie si o gaseste la mine ma declar bucuroasa si nu-mi pasa daca a comentat ceva sau ba.
Sigur ca scriu si pentru mine, adesea (in sensul ca doresc sa-mi impartasesc o parere, un gand)! Si atunci nu astept, neaparat, comentarii. Ma multumesc cu faptul ca mi-am exprimat gandul in scris - si scap de el! :)
Pentru mine, blogul e o jucarie. Cine vrea sa se joace cu mine e binevenit.
ReplyDeletePentru mine, “tehnica de calcul” e un mister si, uneori, PC-ul nu-mi functioneaza sau ma incurc asa de tare incat dispar ca magarul in ceata si regret ca nu pot anunta dar asta e. Nici acum nu stiu ce pot face cu blogger! Nu stiu sa fac un cont g+ diferit de profil blogger… dar ma descurc cum pot si ma amuz (uneori ma “infurii” ca nu ma duce mintea! da-mi trece repede!)
Incerc sa “plec in vizita” pornind de pe blogroll, pentru ca cei vizitati sa stie ca am trecut pe acolo - chiar daca nu am comentat ceva, ci doar am citit / vazut.
Cat despre FB… am cont pentru ca mi-a sugerat cineva ca ar fi util sa fac… dar trec pe acolo rar. Il pastrez deoarece, intre timp, am adaugat prieteni dragi care se afla la distante mari si astfel mai aflu ce mai fac si ei, mai vad poze… Pentru ca, firesc, fiecare se axeaza in primul rand pe familie si mai apoi urmeaza prietenii - daca mai au timp, cand vin in vacanta (daca vin).
Stai!!! :) :) Ca n-am terminat :)
:)) Esti grozavă și minunată! Aștept! :)
Delete:) Tu scrii bine si ai teme interesente! Sunt convinsa ca cititorii sunt multi, chiar daca nu lasa comentarii. Poate, ca si mine, se gandesc ca nu mai e nimic de spus! Ai spus tot si ei nu mai au ce sa adauge.
DeleteTrebuie sa marturisesc ceva: "lansarea mea" pe bloguri o datorez lui Carmen, pentru ca la ea am avut curajul sa ma incumet si sa ma inscriu la Miercurea fara cuvinte. Apoi, mi-a atras atentia Vineri 13! de la tine (mi-ar placea sa se "activeze" ) si Povestile Parfumate. Apoi, celelalte au venit de la sine. Cu aceste 3 ocazii am cunoscut pe oameni deosebiti care m-au incurajat - mai ales ca, de fel, nu sunt foarte sociabila.
Pupici!
Am intels ca nu “te plangi”, ci doar ai facut analiza unor chestiuni. Am profitat de ocazie sa ma scuz, public, pentru eventuale neplaceri ce le-as putea provoca unora sau altora. Nu sunt - nu vreau sa fiu - nepoliticoasa dar, uneori, nu prea imi ies lucrurile asa cum as vrea. Uneori din vina mea, alteori din motive independente de vointa mea (si chiar de stiinta mea).
ReplyDeleteInca ceva: pe unele bloguri unele articole sunt atat de bune incat mi-e si jena sa scriu ceva, sa nu stric ansamblul! Iar pe altele sunt atat de “criptice” incat nu pricep nimic!
Si acest articol al tau mi s-a parut deosebit de interesant si i-am acordat o atentie speciala. :) Sper ca nu am fost prea... deranjanta :(
Mult succes iti doresc si cat mai putine neplaceri - in viata reala, mai ales!
Te imbratisez cu drag! Gata! :)
Uite, articolul de față este unul la care în mod normal nu aș fi comentat. Și am să-ți spun de ce. Deși este publicat astăzi, la ora la care am ajuns eu să-l citesc a adunat deja 32 de comentarii. Le-am parcurs și am constatat că dacă mi-aș da cu părerea nu aș putea adăuga nimic care să nu se fi spus.
ReplyDeleteTot articolul acesta mi-ar plăcea să aibă sub el un buton de like. Nu dau niciodată like din reflex. Mi-a plăcut ce am citit și aș vrea să las o urmă a trecerii mele. Ca omul care a scris să știe că se bucură de aprecierea mea.
Altfel, subiectul pe care l-ai propus s-a mai discutat și cu siguranță se va mai discuta. Pentru că fiecare ne-am pus la un moment dat întrebări și am încercat să ne evaluăm în funcție de feed-back-ul primit. Feed-back care nu știu cât este de corect. Pot fi comentatori de circumstanță sau cititori fideli, dar tăcuți.
Eu cred că în timp sita cerne oamenii care formeză comunitatea care se încropește în jurul unui blog. Și rămân doar cei cu adevărat interesați. Și mi se pare ok. Prefer 10 cititori care găsesc ceva printre rândurile mele decât 100 care să mă citească pe diagonală.
Asa, fii rea!:))
ReplyDeleteReciprocitatea se prcactica cred ca in proportie de 80%. Nu mi se pare un criteriu corect insa asa procedez si eu exceptand blogrolul meu. Oamenii din blogroll sunt acolo pt ca imi plac si pentru ca ii citesc cand am timp si nu se supara nici unul daca nu trec pe la ei o zi sau doua cum nu ma supar nici eu..
In rest celor care ajung pe la mine din intamplare si lasa vreun semn de regula ma duc sa vad cu ce se ocupa....:)
Asa e lumea asta virtuala, n -ai ce-i face!
Sunt f multi care-mi comenteaza o data pe sapt, respectiv la miercure, incantati! Pare sa le placa imaginea. In restul sapt nu le mai place....:)
La fel procedez si eu....! E tristutz dar asa se intampla lucrurile..
Te pop!
Ce as mai putea sa scriu, dupa cate s-au scris la comentarii ? Tot ce as fi vrut sa scriu au scris altii. Nu pot decat sa zic, ca o concluzie : nu lua in seama si ai rabdare !
ReplyDeleteDe data asta,dupa zeci de idei expuse si indreptate pe aceasta pagina, e simplu de comentat: ader la opiniile doamnelor Sonia si Zina.
ReplyDeleteDaurel, sunt Sonia, nu doamna Sonia. :)
DeleteDaca s-ar fi intamplat sa comentez printre primii, as fi zis asa:comentariile pe alte bloguri este o sursa sigura in atragerea cititorilor pe blogul propriu; nu este cazul celor cu notorietate afirmata la tv sau meseriasilor in gasirea "cuvinte cheie" bine ticluite.
ReplyDeleteAsadar, noi, bloggerii, avem tot interesul sa comentam,ca sa ne afirmam.
In ce priveste continutul comentariilor, stilul, ortografia, modul de adresare nu indraznesc sa ...comentez; ...nici acum, dupa aproape 5 ani de blogareala (de succes)
Prea multe nu mai sunt de spus. Am citit articolul in ziua cand a aparut, dar nu am reusit sa comentez atunci (stii asta deja, nu?).
ReplyDeleteLegat de una dintre nemultumirile tale... Printre cititorii mei este o fata care mi-a fost foarte draga, pe care o citeam zilnic si careia ii lasam cel putin un comentariu la fiecare articol. De cateva luni vine la mine de doua ori pe luna, lasa zece comentarii, fiecare dintre ele format din trei cuvinte (maxim cinci), ba uneori nici nu mai foloseste cuvinte, ci doar cate un emoticon. Uneori sunt convinsa ca nici nu citeste ceea ce scriu. Nu stiu, poate gresesc, dar traiesc cu impresia ca urmareste doar sa isi lase linkul si eventual sa ajunga in top 10.