 |
| foto personală |
Zgomotul insistent al mașinilor care gonesc pe sub ferestre îmi alungă muza. Apă, un strand amenajat pe mal, foarte multă verdeață, răcoare, un cer cu nori interesanți, soarele care așteaptă să se împăștie norii să își facă și el programul... Peisajul ar fi aproape superb dacă n-ar fi ele, mașinile, care să-mi zburătăcească gândurile și să mă determine să-mi doresc să nu fi fost inventate. Cel puțin acum.
Poate că nici nu sunt inspirată în dimineața asta. Sunt mai mult obosită decât cu chef de povești. După ce aseară, târziu, în ultimul episod al unei zile agitate, am fost consilier pe probleme de imagine pentru prietena mea fiindcă nu știe ce rochie să poarte la o nuntă la care urmează să meargă foarte curând, am adormit aproape instantaneu.
Mai înainte, de abia avusesem timp să văd comentariile postate peste zi și să descarc din telefonul mobil câteva fotografii în laptop. Îl am cu mine, timp de el n-am avut...
Peste noapte m-am trezit, așa, somnambulic, dându-mi seama că laptopul a rămas deschis. Nu am idee cât a stat astfel, nu am avut nici măcar puterea să privesc ecranul, să văd ora. Am tras rapid oblonul și m-am aruncat din nou în pat.
Deci, după cum bănuiesc că v-ați dat deja seama, nu sunt acasă. De abia deseară ajung.
Aveam nevoie de o pauză după ziua de miercuri în care am început antrenamentele. Nu o să spun că nu am obosit. Oarecum da pentru că am alergat, în două runde (una înainte de prânz, alta după-amiaza), cincisprezece ture de stadion. Mult, puțin, habar n-am. Știu că m-am simțit bine, că n-am avut nicio problemă. Exceptând febra musculară firească. De o pauză însă era nevoie. Mâine reîncep.
Deci de multe povești nu-s capabilă la ora asta dar totuși mi-a rămas înfiptă în minte una aflată ieri.
Mai întâi să vă spun câte ceva despre prietena mea, nu ca s-o laud. O ființă mai generoasă ca ea, mie rar mi-a fost dat să întâlnesc. Printre altele, dăruiește la vecini și mai ales la copii mâncare, prăjituri, fructe, diverse. E și foarte credincioasă, dar nu cred că e ăsta motivul.
Acum mai mult timp, să tot fie vreo cinci ani, în blocul în care locuiește s-a mutat o familie, mamă și fiică. La câteva zile de la mutarea celor două femei, prietena mea, ca o un fel de bun-venit, le-a dus niște prăjituri pe o farfurie de porțelan. Cele două s-au bucurat și prietena mea a aflat că fiica este de o vârstă apropiată cu a ei dar și că mama are niște probleme de sănătate. Ușoare pierderi de memorie.
Ulterior, problemele de sănătate ale femeii s-au mai agravat, par să evolueze către un Alzheimer, deocamdată, din fericire, în stadiu relativ incipient.
Ulterior, problemele de sănătate ale femeii s-au mai agravat, par să evolueze către un Alzheimer, deocamdată, din fericire, în stadiu relativ incipient.
Cu o altă ocazie, peste câteva săptămâni, a dus ceva de mâncare pe o altă farfurie. Altădată a mai dus ceva într-un castron. Și altceva în altă farfurie în altă împrejurare... De multe ori nici n-a mai intrat în apartament, doar în hol.
Până ce, într-o zi, când a fost rugată să o suprevegheze puțin pe femeia respectivă, când fiica a fost plecată undeva pentru vreo două zile, cu nu știu ce treburi. Atunci prietena mea a descoperit că farfuria de porțelan pe care le-o dăduse cu prăjituri devenise farfurioară pentru un ghiveci cu flori. Și castronul cu flori albastre, tot de porțelan și el, odihnea cu niște fructe în bucătăria celor două.
Realizase, în timp, că vasele nu mai apăreau dar îi fusese jenă să vină să le ceară, sperând că le vor returna. Nu s-a întâmplat niciodată.
Ca un suflet extraordinar ce este, prietena mea nu le-a mai zis nimic vecinelor, închipuindu-și că degeaba ar mai face-o. Era clar că respectivele aveau o problemă cu simțul de proprietate. Însă s-a lecuit. De atunci nu mai dă nimic nimănui decât în vase de unică folosință.
:) Deh, frunză verde de dai na-i,
ReplyDeleteIa nu da să vezi cum ai...
;)
Da, asa se intamplă :)
DeleteSalut, Cip! Nu te-am mai văzut de-un car de ani... ;)
Elly dragă, ai o condiție fizică de invidiat constructiv! Îți destăinui că începând cu duminica asta ne refacem abonamentele la bazinul de înot. Monica, prietena mea cea mai bună, a pățit ceva asemănător, uite cum se leagă lucrurile. Știi, când lași pe cineva să stea la cabana ta de vară și te trezești că-i ocupată și pentru tine...Unii nu știu să aprecieze generozitatea, nu-și dau seama că li s-a făcut un bine. Poate li se pare că li se cuvine, e și o treabă de educație, dar e neplăcut. Eu duc mâncare și prăjituri în caserole de unică folosință, le iau de la ambalajele cu fructe sau legume, le spăl, le înfoliez. Îți amintești din vara trecută, în care a trebuit să-i închiriez mamei un cadru pentru a reînvăța să umble după oprația la șold? Ei bine, acolo mi s-a spus că nu costă nimic, dar dacă am ceva bani și haine de dat, ei primesc. Le-am dus ce trebuia, ce era mai bun, chiar și haine aproape noi care nu prea au fost folosite, dar nu mi s-au înapoiat sacoșele de voiaj în care am făcut greșeala să le împachetez. Dacă cumpăram cadrul, ieșeam mai bine. Dar mă gândesc că poate cineva o fi avut și mai mare nevoie de gențile alea și-mi trece supărarea. Mi-a trecut demult, de altfel! Spor la antrenamente, ai o condiție fizică excelentă, sigur ai șanse să câștigi! O zi cu spor și numai bine! :)
ReplyDeleteMultumesc, Mirela! Foarte bine faceti, miscarea, sub orice forma ar fi ea, face foarte bine.
DeleteÎntâmplarea prietenei tale e demna de povestit, la fel si patania ta cu sacosele de voiaj. Dupa cum vezi se mai intampla si altora episoade neplacute, din pacate.
La fel si prietena mea, acum foloseste doar vase de unica folosinta sau caserole diverse.
Nu-mi fac mari ganduri si sperante să castig, pentru mine important este sa termin cu bine si pe o pozitie onorabila cursa. Da, eu stiam ca stau binisor la capitolul acesta, de aceea am si avut curaj sa incerc.
Mirela, tin sa te anunt ca Turnul Alb a sosit azi! L-am gasit cand am ajuns acasa :) Multumesc din tot sufletul! Te imbratisez cu drag.
Nu trebuie să-i pară rău. Are un suflet bun, nu cred că fericirea ori bunăstarea ei depinde de un castron. Cât despre celelalte, nu ştiu...mă gândesc că au o scuză.
ReplyDeleteNu Laura, desigur ca nu statea in cateva farfurii dar totusi, asa ceva nu se face. I s-au descompletat niste servicii de vase pe care le are in casa, ca tot omul. Cele doua nu au nicio scuza, cum sa aiba? Prietena mea este mult prea intelegatoare, ma depaseste desi si eu sunt proasta de buna. :)
DeleteMi se pare exagerată reacţia de a pune capăt oricărui fel de..."danii" numai din cauză că s-a reţinut ŞI farfuria. Cine are în sânge ideea de a da sau de a ajuta, DĂ şi AJUTĂ luând în calcul şi cedarea implicită a "amabalajului". Dacă totuşi destinatarul persistă într-un mod deranjant în "amnezia" sa şi nu returnează "ambalajul", atunci i se poate oferi farfurii de unică folosinţă, şi astfel "dania" se poate continua cu cugetul (creştinesc) împăcat.Am păţit şi eu de multe ori acest lucru, uneori trec cu vederea, alteori nu. Cel mai mult îmi place să împart de Moşi, după tradiţie, de sufletul celor plecaţi dintre noi.
ReplyDeleteNumai bine !
Nu am scris asta. :) Tocmai, ca a renuntat la a mai darui ceea ce daruieste in vase adevarate trecand la vase de plastic, de unica folosinta sau diverse caserole.
DeleteImi pare tare rau ca ai inteles astfel. Si ma mir putin :)
Ea nu imparte doar de sarbatori, cum ar fi Moșii, atunci se intelege si se stie, toata lumea imparte. Ea imparte tot timpul, dintr-o mare bunatate, generozitate. Iar daca e sa vorbim despre vasele care se impart cu mancarea, chiar exista ocazii la care mancarea + vasele reale formeaza impreuna ceea ce se imparte, dar nu despre asta este vorba in povestea de aici.
Multumesc, numai bine si tie :)
Eu am înţeles bine.Dar am supralicitat un pic.Şi tu ai înţeles.
DeleteChestia e că nu faci cuiva asemenea daruri în piese scumpe de la servicii complete! E la...mintea cocoşului, nu-i aşa ?
Eu consider ca, in mod normal, ar trebui sa se dea mancarea in ceea ce daruitorul are in casa si gandind despre cel caruia ii daruieste cel putin cat si despre el insuși, acordandu-i, ca sa zic asa, prezumtia de nevinovatie.
DeleteE pentru prima data cand aud asa ceva, cum ca cineva nu returneaza vasele in care a primit ceva de mancare. Dar cand nu existau vase de unica folosinta? Caci nu sunt de chiar asa de mult timp prezente in viata noastra.
La contra-răspunsul tău de mai sus :
DeleteLa primul alineat : aşa consider şi eu la nivel teoretic, dar am păţit-o de mai multe ori şi, de aceea, am devenit un spirit practic ("pragmatic"!) :) Am investit multă încredere în oameni, dar ei m-au înşelat.Sau poate că m-am înşelat eu asupra lor.Ani buni, decenii, am mers cum spui tu pe "prezumţia de nevinovăţie"în ceea ce-i priveşte pe semeni.Acum am trecut în partea opusă : las să treacă un timp până să mă conving de caracterul cuiva.De obicei, nu-mi trebuie mult ca să-l "încadrez" la categoria cuvenită.
La cel de-al doilea alineat : şi iar repet că sunt decenii de când asist (încă şi acum!) la aceste rele obiceiuri de an returna vasele.Unii sunt anume obişnuiţi numai să primească daruri, danii, etc....Am dat cuiva nevoiaş ceva mobilă, să fie vreo şapte ani...În interiorul unui dulap era şi o faţă de masă de...nedat.Acum vreo cinci ani am rugat să-mi fie returnată.O aştept şi acum.Între timp, persoana dobândeşte bani buni din Emiratele Arabe.Şi-a făcut şi o vilă mare...Asta este !
Nu pot să închei fără să-mi amintesc cu plăcere de o postare în care spuneai că ţi-ai revăzut o carte împrumutată unei colege,şi neînapoiată, în biblioteca acesteia şi că ţi-ai redobândit-o cu mult curaj extrăgând-o fără scrupule.Agreez acest lucru !
Cu bine şi cu răbdare şi efort gradat la antrenamente!
P.S. Mă aşteptam ca la rubrica "Reflexii" să-ţi vedem silueta reflectată în undele bazinului de înot!
Aşteptăm ! :)
In fine, aspectele sunt destul de variate. Eu daca dau (caci mai impart si eu) astept ca chiar atunci sa-mi fie returnat vasul. Asa am pomenit, asa fac. Suntem firi mai practice cei din familia noastra. :))
DeletePai cartea pe care mi-am luat-o singura din biblioteca o dadusem ca imprumut, deci clar asteptam sa-mi fie inapoiata. Si de fapt am mai fost pagubita de inca una, la care tineam chiar mai mult, fiind o carte de colectie (ii imprumutasem doua carti). Am luat-o cu tupeu pentru ca eram sigura ca ea nici habar nu mai avea ca o are si nici nu va observa prea repede. Oricum nu-i apartinea.
Prietenei mele i-am spus ca eu ma duceam dupa vase a doua zi sau, in cel mai rau caz, cand le gaseam acolo, i le luam. Numai s-o invat minte pe rspectiva :))
Multumesc pentu urare :) Ma antrenez cat mai am timp, care nu-i prea mult, din pacate.
Azi n-a fost rubrica Reflexii...Sorin n-a publicat postarea-mama :) Probabil e in vacanta.
Cat despre fotografii cu siluete reflectate, am vorbit despre strand dar n-am fost acolo. Vremea n-a fost propice si oricum n-aveam timp de plaja, am avut alte treburi. :) Poate de la mare, desi nu stiu, nu promit nimic. Posibil sa fiu fi atat de obosita incat nu voi reusi nici sa mai stau la plaja :))
Imi pare rau de lucrurile astea, se mai intampla... altceva nu stiu sa zic, deocamdata, nu stii cum sa iei problemele astea. Poate altii ti-ar spune ca pui mult la suflet, cel putin asa imi reproseaza prietenii mei. Ajungi sa crezi ca lucrurile astea sunt firesti si fac parte din viata.
ReplyDeleteFac parte toate din viata dar si bunul simt ar trebui sa faca parte tot din viata :)
DeleteMultumesc, Anca.
15 ture de stadion!???!!!! Maiculita! :)) Am senzatia ca mi s-a uscat gatul numai gandindu-ma la efort! A fost o vreme cand nu ma afecta sa alerg! Acum mi-e lene de ma doare!
ReplyDeleteIti urez mult-mult succes!
Povestea ta e frumoasa si prietena ta trebuia sa stie ca oamenii primesc darurile fara a se gandi ca ambalajul nu face parte din dar! :) Atata paguba sa aiba! Gesturile ei sunt minunate si - din fericire - nu asa de rar intalnite cum am auzit pe unii sustinand. Ceea ce ei nu vad nu inseamna ca nu exista! Prietena din povestirea ta e o dovada ca oameni care pot darui exista.
Succese!
:)) Le-am facut totusi in doua reprize = 8+7 :)
DeleteNu i s-a mai intamplat niciodata asa ceva. Nici mie, de altfel si n-am mai auzit despre situatii de genul. Iti dai seama ca le-a pus cruce vaselor dar de atunci a si renuntat sa mai dea in astfel de vase ci doar in din cele de plastic de unica folosinta sau caserole.
Multumesc pentru incurajari, draga Diana! Sper sa functioneze ;)
15 ture de stadion înseamnă 6 km. Vei câştiga maratonul fără probleme.
ReplyDeleteS-au înscris mulţi oameni supraponderali. Ei nu se vor lupta cu tine, ci cu ei...
De castigat nu-i chiar asa usor, oricat mi-a placea mie sa cochetez cu ideea. Nu e chiar maraton, sa nu exageram, este o alergare de rezistenta sau un mini-maraton. :) De unde stii ca s-au inscris oameni supraponderali? Mi-ar placea sa fie asa dar nu prea cred. Dar voi vrea sa cred ;) Multumesc pentru incurajare :)
DeleteEu cred ca aici e vorba de oneintelegere culturala, nu de ceva nesimtitor sau rau intentionat. E posibil sa fi fost vorba si de tulburarile cognitive ale mamei ca doar fiica-sa nu sta sa aiba grija de fiecare detaliu, cine are un parinte cu Alzheimer, chiar si incipient, e el insusi probabil tracasat si distrat si nedormit de cate trebuie sa aranjeze pt 2. Eu nu as fi catastrofizat in halul asta, dar desigur daca pt ea acele farfurii reprezentau ceva ultra super pretios, doar nu te duci la oameni cu tulburari cognitive sa le dai vase Ming pe mana, adica trebuie sa existe si o doza de realism inainte de a se cere bun simt de la oricine, ca lumea din jurul nostru nu e alcatuita numai din lume asa perfectibila,e chiar alcatuita din destui oameni chiar imperfecti, unii chiar ireversibil si vulnerabil de imperfecti din ce in ce mai rau,insa important e sa nu se catastrofizeze, ci sa se mentina o doza de realism cat mai sanatos,ca altfel zau,isi face toat alumea sange rau, si nu e bine pt nimeni,persoana cu Alzheimer va avea o evolutie nefavorabilamai proasta,fiica ei va fi la risc si mai crescut sa faca un episod depresiv major cu sentimente exagerate de vinovatie, prietena ta, va face tulburare anxioasa si va incepe sa aiba tulburari de somn, iar tu...zau, cine mai o sa aiba grija si de tine sa te aplaude si sa te sustina acolo la maraton ?
ReplyDeleteEu cred ca aici e vorba de oneintelegere culturala, nu de ceva nesimtitor sau rau intentionat. E posibil sa fi fost vorba si de tulburarile cognitive ale mamei ca doar fiica-sa nu sta sa aiba grija de fiecare detaliu, cine are un parinte cu Alzheimer, chiar si incipient, e el insusi probabil tracasat si distrat si nedormit de cate trebuie sa aranjeze pt 2. Eu nu as fi catastrofizat in halul asta, dar desigur daca pt ea acele farfurii reprezentau ceva ultra super pretios, doar nu te duci la oameni cu tulburari cognitive sa le dai vase Ming pe mana, adica trebuie sa existe si o doza de realism inainte de a se cere bun simt de la oricine, ca lumea din jurul nostru nu e alcatuita numai din lume asa perfectibila,e chiar alcatuita din destui oameni chiar imperfecti, unii chiar ireversibil si vulnerabil de imperfecti din ce in ce mai rau,insa important e sa nu se catastrofizeze, ci sa se mentina o doza de realism cat mai sanatos,ca altfel zau,isi face toat alumea sange rau, si nu e bine pt nimeni,persoana cu Alzheimer va avea o evolutie nefavorabilamai proasta,fiica ei va fi la risc si mai crescut sa faca un episod depresiv major cu sentimente exagerate de vinovatie, prietena ta, va face tulburare anxioasa si va incepe sa aiba tulburari de somn, iar tu...zau, cine mai o sa aiba grija si de tine sa te aplaude si sa te sustina acolo la maraton ?
ReplyDeleteRudolph...nu stiu, dar parca de data asta nu ai prea prins ideea textului. De fapt deloc.... :(
DeletePe principiul Mento sana in corpore baro sano !
ReplyDeleteCred ca-i plin de mediatori pe net. Si daca as avea nevoie...fii sigur ca as apela la unul cunoscut. Asa ca decat sa comentezi o ineptie...mai bine abtine-te.
DeleteSi noi mai primim prajituri de la vecini(rar, e adevarat), dar niciodata nu s-a pus problema sa nu inapoiem vasul/farfuria oamenilor. Mie nici nu mi-ar placea sa folosesc farfuria altuia...indiferent de utilizarea gasita.
ReplyDeleteDraga, Elly, inteleg ca esti foarte ocupata cu antrenamentele, te felicit pentru o conditie fizica, o vointa si o rezistenta de invidiat. Conteaza mult ca miscarea te face fericita, ca practici sportul de placere. :) Mult succes in continuare. :*
Nici nu am auzit nici eu despre altcineva care sa aiba un asemenea comportament pana acum. Aste e, oameni si oameni.
DeleteMultumesc, Nice. Sa vad ce-i face :)
*ce-oi...
DeleteVai, eu n-as fi in stare sa fac nici o tura de stadion :))! Asa ca te felicit pentru conditia fizica si pentru ambitie! Iti tin pumnii pentru maraton!
ReplyDeleteCat despre simtul de proprietate, asa sunt unii oameni. Poate au crezut ca prajiturile au fost daruite cu tot cu farfurioara :D. De aceea este mai bine uneori sa ceri direct, de la obraz cum se zice...
Weekend placut Elly draga si spor la alergat!!!
Hmm...n-aveau cum sa creada asa ceva. Nu, unii pun stapanire pe tot ce le cade in gheara. Cu nesimtire.
DeleteMultumesc pentru incurajari, Larisa draga!
o decizie inteleapta a luat prietena ta!
ReplyDeleteimi amintesc ca intre mama si vecinele ei era cumva o regula nescrisa: farfuriile nu erau niciodata restituite goale, ci pline asa cum au venit :P
pop!
15 ture????? ti-au iesit din prima? e clar! o sa castigi maratonul! fara dubii! :)
ReplyDeleteiar Elly si titlurile bomba care te sperie! :) dar dupa ce am citit postarea chiar ca nu se putea un titlu mai bun :)
povestea prietenei tale mi-a amintit de copilarie, cand in weekend se puneau mamicile pe facut "ceva bun" si asa ne trezeam toti copiii trimisi cu farfuriile la vecine! :) ne vanturam toti pe la usi! :) mai greu era sa tii minte ce farfurie apartine fiecarei vecine, ca sa o inapoiezi weekendul viitor! :)
p.s: ma pregatesc si eu de HW! :)
Tu chiar esti de o conditie fizica incredibila, nu alta :)) 15 ture fara probleme? Wow...jos palaria!
ReplyDeleteIar prietena ta se vede ca are un suflet de aur, in loc sa se opreasca din daruit, a continuat, dar a invatat totusi o lectie, doar in vase de unica folosinta :)
Nu stiu ce sa spun... Nu mi se pare un motiv serios... Daca iti face placere sa daruiesti oamneilor mici atentii, o farfurie oprita nu te poate opri. Pana la urma, te poti gandi ca femeii i-a placut atat de mult acel obiect, incat este un alt dar pe care i l-ai facut. Sau poate ca si-a imaginat ca este cu totul, daca prietena nu a specificat ca vrea vasul inapoi.
ReplyDelete