Știu, e departe iarna însă de la 15 august ne îndreptăm cu pași repezi spre toamnă iar odată instalată toamna, până să vină iarna...nu mai e decât un pas. Nu despre iarnă am să povestesc însă ci despre cu totul altceva.
A apărut în casă într-o seară de iarnă. A sosit împreună cu alte surprize: cărți de povești, dulciuri și fructe. Deși dulciurile și fructele nu se găseau pe atunci pe toate drumurile, au fost lăsate de-o parte, prin comparație fiind mai puțin impresionante.
Ochii care priviseră cărțile și contabilizaseră dulciurile și fructele au fost vrăjiți de frumoasa din cutie. Văzând-o, nici eu, nici sora mea, n-am mai avut în seara aceea ochi pentru altceva.
Era o seară de Crăciun din copilăria mea, cred că deja ați ghicit.
Frumoasa din cutie ne-a cucerit cu candoarea privirii ei albastre-cenușii...
Apoi a continuat să ne cucerească cu zâmbetele pe care ni le arunca șăgalnic...
Ne încânta că în orice moment părea gata de joacă. Și noi la fel...
Și, în plus, avea o rochiță superbă, din cea mai frumoasă catifea azurie pe care o văzusem vreodată. Era îmbrăcată ca de sărbătoare și așa a rămas de atunci.
Deși cutia în care a sosit și pe care, desigur, că stătea scris "Arădeanca" s-a distrus de mult, frumoasei cu ochi albaștri și rochie azurie nici măcar un fir de păr auriu nu i s-a smuls, nici măcar un puf de catifea nu i s-a smintit.
Frumoasa mea, pe care o iubesc cu același suflet de copil de atunci, îmi aduce și azi zâmbetul pe chip când sunt tristă.
Parcă le văd frumos aliniate pe raftul Librăriei din cartier. Așa era librăria din cartierul nostru, cu un raft de cărți, unul de rechizite și unul de jucării.
ReplyDeleteBlonde, brunete, roșcate, îmbrăcate în haine de gală, mă cucereau de fiecare dată când treceam pe acolo. Până într-o zi când mama m-a luat de mână și am poposit în fața frumoaselor din cutii cu pușculița mea din lut în brațe. Știu și acum că a costat 130 lei, că era blondă și avea rochiță din catifea albastră. Și un bănuț din plastic agățat de o mână. Pe care evident scria Arădeanca. :)
:) Buna seara, Sonia! Da, acum că ai evocat acest episod din copilăria ta, îmi amintesc si eu că erau în librării într-o zonă anume, doar a lor. Care era magică pentru noi, fetitele. Nu numai ca aveau toate culorile de par dar erau chiar de toate natiile pentru ca imi amintesc ca erau si papusi de culoare. Cred ca si noi le priveam destul de mult insa stiind ca doar de Craciun puteam spera sa primim vreuna nu ne faceam mari iluzii. Eu mai pierdeam mult timp si la raionul de carti, si de ele eram cam la fel de vrajita, de editiile frumos ilustrate pentru care reuseam sa strang bani si sa imi iau cate una din timp in timp. :)
DeleteUite ca de banutul acela nu imi mai amintesc deloc, eram destul de mica cand am primit-o :) Despre preturi chiar nu mai stiu nimic dar daca zici ca era un astfel de pret...era destul de mare, cu 100 de lei faceai multe inainte de '89 :)
Nu pot sa nu remarc cat de bine seamana papusica ta preferata cu tine, tot blonda, tot cu ochii albastri. :) Poate asta e unul din motivele pentru care o iubesti atat de mult.
ReplyDeleteAm si eu o astfel de papusica, este roscata cu ochii verzi si seamana cu Masha din celebrul serial de desene animate, Masha si Ursul. Este o mica rusoaica. :D Cand am primit-o avea o rochita albastra cu buline albe. :)
Seamana mai mult sau mai putin.. :)
DeleteCred ca si papusica ta roscata e tare frumoasa, mai ales daca seamana cu Masha cea nazdravana. Papusica ta sa inteleg ca acum nu mai are acea rochita?
Eu am o vară primară cu 9 ani mai mică decât mine.Acum vreo patru decenii ştiu că avea vreo patru...cinci păpuşi mărişoare ca talie, scumpe, cu ochi mişcători, cu sonor "mama", cu membre articulate, şi cu veşminte alese, fabricate tot la "Arădeanca".Totuşi, ele veneau ambalate în cutie dar gata..."botezate" din fabrică.Aşadar, exista păpuşa Ileana, Nicoleta, Mihaela, etc...
ReplyDeleteOoo, acelea sunt papusi mult mai sofisticate. Nu am avut asa ceva niciodata. La papusi vorbitoare ma refer. Erau mult mai scumpe, cred ca am visat dar am fost si constienta ca nu voi avea niciodata vreuna, prioritatile fiind altele. Pai si aceasta avea nume, are un nume cu care a venit si pe care inca il tin minte desi nu mai am cutia. :)
DeletePot sa spun numele daca cineva doreste :)
a. Am citit ceva mai jos cum o cheamă pe păpuşă. "Arădeanca" fabrica multe păpuşi, câte un "regiment" cu acelaşi nume, culoare de păr, îmbrăcăminte, preţ, etc...Librăriile erau pline de păpuşi.Soţia mea nu a avut decât una modestă.De câţiva ani, ea a primit cadou - ca o compensaţie tardivă a vieţii - una vieneză, înaltă, cu cap de porţelan, de epocă, cu păr în bucle lungi pe spate, cu rochie lungă, pălărie şi umbreluţă. Păcat că nu am cum să v-o arăt în poze...
Deleteb. Nu mai am nicio jucărie rămasă din copilărie.Le-am dat varei mele menţionată mai sus.Au mai rămas trusa de compas şi trusa de traforaj de prin 1964...(toamna !). :) Nu am avut jucării scumpe, de obicei le desfăceam imediat şi le stricam.Apoi pe la 15...16 ani am început să repar de toate, începând cu aparate de radio şi până la...jucării. :) Repar şi acum tot ce se poate repara.
c. Postarea de faţă este nostalgică.Uneori , simţim nevoia să atingem nişte obiecte-simbol din alte epoci sau timpuri care reprezintă multe pentru noi.Eu nu mai am decât...fotografiile de pe atunci.Mai am aproape toate cărţile de poveşti din anii 1950...1960...
Pentru nostalgici, dedic o melodie pe această temă a copilăriei care a zburat de mult spre alte zări : http://www.youtube.com/watch?v=6dkn1N8PfKo (Cui îi place !)
d. Am vrut să donez sau să arunc jucăriile fiului meu, dar el s-a opus cu cerbicie.Acum are 29 de ani şi o cutie mare de carton încărcată până la refuz cu minunatele comori ale copilăriei pe care tot la mine le ţine în...custodie ! :)
Mulţumim pentru acest prilej de "remember" şi mi-aş dori sincer ca Elly să ne lase mai mult nouă, ăstora mai..."copţi" de ani, nostalgia şi amintirile care sunt şi ele bune, dar...pe mai târziu... :)
Păpuşica asta are pste 25 de ani.
ReplyDeleteDe câte ori i-ai spălat veşmintele?
Din păcate, nu mai am nicio jucărie.
Dar faptul că mai ţii la păpuşa ta
şi ai grijă de ea, spune ceva despre tine.
Cam asa are :)
DeleteCred ca i le-am spalat de vreo 3 ori, nu mai mult. Dar cand am ajuns noi pe la 13-14 ani nu ne-am mai jucat cu ea, deci a stat pur si simplu in casa, ca un frumos exponat.
Cum de nu mai ai nicio jucarie? Pacat...
Se vede ca va fermecat! Arata ca in cutie.:)
ReplyDeleteSi eu le am pe ale mele la mama. Unele din ele mai au hainutele lor....altele nu...
Pop!
Cred ca era si mai frumoasa atunci, banuiesc ca i s-a mai decolorat macar putin culoarea rochitei. Nu am termen de comparatie deci...
DeleteNe-am jucat cu ea dar n-am chinuit-o si crescand am avut si mai mare grija. Cred ca am sa mai povestesc eu ceva despre asta...cu alta ocazie. Te pup si eu :)
Ce frumos ca ai pastrat-o ca noua! Eu toate papusile le-am distrus. Imi placea sa le tund, sa le coafez, sa le schimb hainele. Dar cel mai rau era cand ma jucam de-a doctorul cu ele si le operam :)). Acum mi-ar fi placut sa le mai am...
ReplyDeleteDa, seamana cu tine sa stii, blonda cu ochi albastri :)
Pai tu te-ai jucat cu ele, nu gluma :))
DeleteAm avut si eu una, dar din aceea din cauciuc, careia i-am facut de toate, mai putin sa o tai. Asta pentru ca de jucat de-a doctorul nu ne-am jucat niciodata, nu mi-a placut sa fiu doctor nici macar in gluma. Spre marea dezamagire a mamei mele :)
Tu nu te-ai jucat cu papusile?Am si eu una bruneta,dar am primt-o la 22 de ani.E batrana,are aproape 40 de ani.Nu se atinge nimeni de ea,deaia arata bine.Contine o parte din copilarie ,nu?
ReplyDeleteBa m-am jucat :) Dar de tavaleala aveam alte papusi, mai mici, de cauciuc. Suportau cu stoicism diverse :) Da, e parte din copilaria mea :) Cand o privesc ma simt tot fetita de atunci :)
DeleteDar CUM naiba, nu ai tuns-o, nu ai machiat-o, nu ai torturat-o de loc ??!! Cum naiba te jucai tu cu aceasta papusa de arata asa ca scoasa din cutie, acum dupa poate 20 de ani ??!! Ce fel de joaca e aia, daca nu-i tai nici macar asa o suvita de par, nu ii descosi rochia, nu o tatuezi, nu ii faci nimica ?! Zau, eu nu am avut papusi, dar am avut un catel cu mutra de ursulet pe care l-am iubit ff tare, insa saracul arata rau de tot de la atata iubit, pai oricat de respectuos eram fata de el, tot il mai dadeam cu capul de pereti uneori ! Plus de cate ori l-am calcat in picioare, m-am luat la tranta cu el, l-am tuns asa cat se putea tunde, l-am si machiat cu carioca, i-am rupt si nasul si tot l-am iubit, si l-am respectat chiar ff mult, zau. Si mai zici ca aveai si o sora !! Pai, zau, asta mi se pare culmea, numai si tragand una intr-o parte si alta in cealalta parte de ea, sau folosind-o ca sa va dati una la alta in cap cu ea, si tot nu se putea sa nu se sifoneze totuusi cat de cat. Dar ZAU, ce fel de joaca mai era si aia ? Sau poate aveati amandoua peste 12 ani cand ati primit-o ? Ca asa se mai poate explica sa nu va mai intereseze ca obiect de joaca reala, ci doar asa ca exponat de muzeu.
ReplyDeleteDin nou m-ai facut sa zambesc, Rudolph :)
DeletePai nu am distrus niciodata papusile in felul acela. Cum sa ii tai parul sau sa-i rup rochita daca o iubeam? De tatuaj sincer, nici nu mi-ar fi dat prin cap asa ceva. Eu iubesc frumos, nu distructiv. Poate tocmai de-aia n-am noroc in dragoste Era pacat ca o papusa atat de frumoasa sa fie distrusa. Nu ti se pare?
Pentru o joaca putin mai temperamentala aveam noi si alte papusi, mai micute. De tras de papusi, din nou te voi dezamagi, dar nu am facut asta niciodata. Poate ca ma mai certam cu sora mea dar nu aveau vina papusile deci nu ne razbunam pe ele, ar fi fost absurd. Nu, eram mai mici :)
Ai si cutia originala ? Eu am reusit sa pastrez intacte aproape toate jucariile pana cand au intrat pe mana generatiei tinere ! :)
ReplyDeleteNu, Radu, am scris si in text ca acea cutie s-a distrus. Si imi pare rau. De fapt nu cred ca era loc prin casa si de cutii, caci nu erau prea mici, ocupau mult spatiu.
DeleteCopiii de azi au prea multe jucarii, nu le mai pretuiesc.
este intr-adevar frumoasa, dar mai frumoasa este papusa ta pentru ca iti aminteste de clipele minunate ale copilariei... Atunci, viata era fara griji!
ReplyDeleteCe frumos ca ai pastrat-o! cum o cheama? chiar "Frumoasa din cutie"? ;)
Un start bun in weekend, Elly draga!
Are un nume, desigur. Stefania o cheama, dar nu mi s-a parut niciodata prea potrivit. Copil fiind, imi parea un nume cam masculin :)
DeleteNoroc ca este frumoasa si am incercat sa fac abstractie de nume. Nu prea aveau imaginatie cei de la Aradeanca :)
Multumesc mult, Carmen!
Ce amintire frumoasă! Cine nu-şi aminteşte de jcăriile care ne-au încântat copilăria? Şi cum o chema pe frumoasa ta păpuşă? Sora mea avea două, una era Nicoleta, cealaltă Mihaela. Ce le mai pieptăna şi le făcea şi rochiţe noi. Iar eu o ajutam cum puteam mai bine. Am să le caut când voi ajunge pe la părinţi, căci mama a păstrat jcăriile şi cărţile noastre.
ReplyDeleteNumai bine, Elly dragă! :-)
I-am raspuns mai sus lui Carmen acelasi lucru :) O cheama Stefania, un nume care nu mi-a fost foarte drag, spre deosebire de forma la masculn care imi place. Daca le gasesti poti sa le faci niste foto sa le postezi...ar fi interesant :)
DeleteMerci, Alex.
Wow arata ca si cand ai fi scos'o din cutie cu cateva minute inainte sa'i faci pozele. Cred ca nu o sa te surprinda sa'ti spun ca eu nu prea am avut papusi in copilarie(nu ca acum as fi prea mare...inca am ursuleti de plus in camera:)) ) Am avut una singura, cam cat a ta sau putin mai mare nu'mi dau seama, insa a stat pe tusa de fiecare data:)) preferam sa descompun masinute si alte prostioare ce puteau fi descompuse, desi majoritatea erau deja descompuse cand ajungeam eu pentru ca asta era activitatea preferata a fratelui meu inca de cand a invatat sa isi foloseasa mainile si apoi o facea din curiozitate, nu putea sa reziste sa nu stie ce in interior, cum functioneaza..si m'a molipsit si pe mine. Desigur, desi papusa statea mereu pe tusa nici ea nu a scapat de o descompunere aproape totala:))
ReplyDeleteAproape, cred ca era char putin mai frumoasa. Pai de tine nu ma mir, cred ca nu doar datorita fratelui ai fost baietoasa ci chiar asa esti :) Deci pana si papusa s-a bucurat de tratament asemanator cu o masinuta :)) Amuzant.
DeleteUite ce invidioasa sunt acuma! E urat , stiu, dar nu am ce face.... Si eu am avut multe papusi de genul acesta, plus multe alte jucarii frumoasa, care acuma mi se pare si mai minunate decat cele noi, mai ales pentru ca le-as vrea pentru Emilia.
ReplyDeleteIntr-un an, de Craciun, am pirmit si eu o papusa cam la fel ca a ta: eram la fel de inalta ca mine (iti poti imagina ochii mei cand am vazut-o de la aceeasi inaltime?!) - pretindeam ca e sora mea (eu avand un frate mai mic) si ma jucam cu ea, ii pregateam mancare, o culcam in pat cu mine ... Drept sa spun, nici nu stiu ce s-a intamplat cu ea .... si acuma caut acele papusi ale copilariei mele pentru fiica mea :) Vreau sa simta si ea aceeasi placere si bucurie pe care am simtit-o si eu.
Un weekend fain, Elly draga!
PS: Aradeanca ta arata super ...la fel de frumoasa ca tine!
Eu cred ca acele jucarii si papusi nu doar ti se pareau mai frumoase ci char erau mai frumoase. Se faceau jucarii cu mai multa grija pana acum vreo 15-20 de ani. Aceasta papusa nu este foarte inalta, nici nu am masurat-o dar are cam 50-55 de cm. Ceea ce ai primit tu cred ca era o papusa ceva mai mare.
DeleteMa bucur ca ti-am facut un fel de surpriza. Chiar cu acea mica invidie pe care o inteleg :)
Multumesc, draga Alexandra! Esti foarte draguta :)
Şi eu aveam o păpuşă preferată care, pe vremea aia (aveam vreo 4-5 ani), era cât mine de înaltă. O chema Gina, avea părul negru, lung şi ondulat şi îmi plăcea la nebunie să o îmbrac în hainele mele. :))
ReplyDeleteMi se pare firec sa o fi iubit, cred ca o considerai cam ca pe o surioara :) Si faptul ca-i daruiai propriile-ti haine spune asta :)
DeleteMai exista macar ceva din Gina?
Cineva aici spunea că faptul că ai păstrat-o atâţia ani, şi intactă, spune ceva despre tine ca om. Subscriu. Am rămas mută. Mi-am mai revenit după ce am citit TOATE comentariile şi m-am bucurat să văd oameni cu nostalgii fireşti...la un astfel de subiect. Nu am primit păpuşi. Le primeau toate fetele generaţiei mele. Eu nu. Cineva m-ar trimite la psiholog pentru asta. Am avut noroc cu soră-mea care a primit o păpuşă cu bănuţ ce purta pantaloni şi se chema Sorin. Nici măcar aici nu au fost normali ai noştrii. Nu puteau şi ei să ia una ca a ta....hmmm ce amintiri.Mulţumesc, Elly!
ReplyDeleteNu doar pe ea am pastrat-o astfel :) Mai am si alte jucarii, obiecte din copilarie :) Tin foarte mult la tot felul de lucruri. La oameni nu mai spun. Odata ce cineva mi-a intrat in suflet chit ca ma mai supara, nu conteaza, ramane acolo pe veci :)
DeleteTot nu cred ca inteleg... Nu ai avut deloc papusi? Nu ai dat de inteles ca ti-ai dori una niciodata? Papusa surorii inteleg ca era baiat daca se numea Sorin. :) Apropos de asta, mi-am amintit o intamplare cu un Sorin...poate o voi povesti vreodata.
Da, am amintiri frumoase din copilarie, am avut o copilarie foarte normala. Multumesc si eu, Adriana.
EMOTIONANT! :) A MEA ERA EXACT ASA! DOAR ROCHITA ERA ROZ!:)
ReplyDelete......la un moment dat i-am facut breton mai scurt...iaics :)
Da, imi amintesc ca si noi am primit, de Craciun, cate o papusa ca aceasta. A mea era "blond-inchis", a surorii era "blond-nordic". A ei facea mama, a mea nu... pentru ca cine stie ce se intamplase cu ele in sacul lui Mos Craciun :) Si pentru ca a mea nu facea mama am tipat ca vreau papusa cealalta, dar n-am primit-o. Atunci m-am "paruit" cu sora mea, desi abia eram la gradinita (in grupa mare, desigur :) )! A fost a doua si ultima papusa pe care am primit-o, pentru ca nu voiam alta papusa in afara de cea pe care o primisem... la botez si care era roscata si mai mica si mai moale. Nu prea mi-au placut papusile. Pe "aradence" le mai avem si acum, dar in podul casei unui unchi. Poate-mi fac de lucru intr-o zi, sa le scot si sa le prind capetele - ca sunt "decapitate" (s-au stricat, deh) :) A ta e pastrata bine! A ramas la fel de tanara si frumoasa!
ReplyDeleteAmintiri-amintiri! Frumoase amintiri!
Zile fericite iti doresc, cu drag!
Doamne cat e de frumoasa.. demult nu am mai vazut o papusa atat de...pura, pur si simplu...
ReplyDeleteNu am avut nici in copilarie prea multe papusi... Mama prefera sa ne cumpere carti, jocuri educative, haine si sa ne plimbe mult... Acum am doar cateva jucarii de plus prin casa, ramase de la Ionut... Nu am pastrat mai nimic din ceea ce aveam... Poate si pentru ca m-am mutat des, poate pentru ca am putin spatiu, poate pentru ca nu am fost niciodata atasata de vreo papusa. ;)
ReplyDelete