- Tu nu mai pleci în oraș? Parcă spuneai că trebuie să mergi azi la omul ăla, mă pomenesc cu mama, chiar acum, că-l întreabă pe tata. E ora 8,40.
- Mă duc mai târziu puțin, se aude răspunsul morocănos al lui tata care caută ceva prin camera de alături, prin anexa cu documente. Dupa zgomote îmi dau seama.
- Păi nu ziceai că trebuie sa ajungi pana la ora nouă și jumătate?
- Lasă-ma în pace, că mă duc eu! Mai bine nu-ți spune omul, că nu mai taci!, se ghicește puțină revolta în vocea lui tata.
- Mami, lasă-l în pace, că știe când să se ducă! Așa faci mereu!, sar și eu, deja un pic agasata.
Dar mama nu tace:
- Mă gândeam că poate ai uitat și-am zis să-ți aduc aminte... nu se lasă maică-mea.
Deja parcă-l văd pe tata enervat, deși nu-l văd de fapt, căci în continuare caută ceva dincolo. Dar nu mai
zice nimic. Tace, săracul.
zice nimic. Tace, săracul.
Îmi trece prin cap să pun puțin gaz pe foc. Doar puțin.
- Mami, ce zici că și eu trebuie să merg în oraș? Sunt umflată de râs dar nu arăt. Mi-am croit o figură impasibilă și privesc cu atenție la maică-mea.
Atât a trebuit.
- Păi și tu ce faci? mă întreabă instantaneu mama.
- Aștepți să se pună căldura? Nu te pregătești să pleci? vin ca din mitralieră întrebările. Și deodată... privindu-mă pe mine, care eram nemișcată și aparent fără reacție, începe sa zâmbească amuzată. Se prinde ca am păcălit-o.
- Nu mai lași laptopul ăla? continuă să mă întrebe mama. Acum chiar râde dar știu că, de fapt, cam așa gândește, deși acum se vede că se autoironizează.
- Nu mai lași laptopul ăla? continuă să mă întrebe mama. Acum chiar râde dar știu că, de fapt, cam așa gândește, deși acum se vede că se autoironizează.
N-am mai putut. Am explodat. Am început să râd în hohote, cât pe-aci să-mi cadă incriminatul laptop din brațe. Râde și tata din camera alăturată. Mama, parcă un pic fâstacită, râde în continuare. Ce să mai facă?
Toți cei din familie o știm pe mama că e insistentă. Insistentă până la a deveni agasantă. Adică pisaloagă, mai ales cand ai apucat să-i spui că vei face un lucru și începe să te întrebe apoi din 5 in 5 minute de ce nu te apuci să-l faci. Uneori se mai lasă și cu scântei. Fiindcă, mai ales pe mine, mă scoate din fire când cineva mă pisează la cap.
Dar, de cele mai multe ori, am ajuns să ne amuzăm de situațiile create pentru că și mama înțelege ca se comportă așa, dar nu se mai poate schimba. Dacă pâna acum n-a facut-o, nu cred că mai are șanse să i se întâmple. Totuși, e mult mai bine. Cu ceva ani în urmă nici măcar nu înțelegea cât este de insistenta.
E drept, a fi insistent dă de multe ori și rezultate și insistența este o calitate de apreciat. Dar a depăși o anumită limită devine ceva greu de suportat pentru cei din jur. Pentru că a exagera cu insistența e dovadă de prostie. Cel puțin așa se spune...
Dar, de cele mai multe ori, am ajuns să ne amuzăm de situațiile create pentru că și mama înțelege ca se comportă așa, dar nu se mai poate schimba. Dacă pâna acum n-a facut-o, nu cred că mai are șanse să i se întâmple. Totuși, e mult mai bine. Cu ceva ani în urmă nici măcar nu înțelegea cât este de insistenta.
E drept, a fi insistent dă de multe ori și rezultate și insistența este o calitate de apreciat. Dar a depăși o anumită limită devine ceva greu de suportat pentru cei din jur. Pentru că a exagera cu insistența e dovadă de prostie. Cel puțin așa se spune...
Stiu, poate cativa dintre cei care veti citi articolul veti gandi ca am niste traume sau ca nu-mi iubesc mama. Nu e cazul. Imi iubesc ambii parinti foarte mult, de aceea sunt acasa cu ei desi puteam pleca daca as fi dorit.
Deci inainte de a ma judeca dupa ce ati citit acest articol, ganditi-va la un lucru. Parinti si copii, cu totii avem defecte. Nimeni nu este perfect. Consider ca este grav a ne preface ca nu avem defecte, nu a vorbi despre ele. Nu pot fi ipocrita, nu am fost educata sa fiu asa. Parintii sunt niste oameni normali, nu niste zeitati.
Ai mai ca nu e pisaloaga.... e mama!!!
ReplyDeleteAsa sunt mamele,ma recunosc un pic în ea. Atunci cand tatal tau spune.... cu ce ma îmbrac... ai calcat camasa?... sau cand tu spui mama îmi este foame... nu mai e pisaloaga?
Este, este! :)) N-o cunosti!
DeleteTata e prea putin pretentios, ia orice camasa gaseste calcata, are destule in dulap.
Nici cand eram mica nu ceream de mancare, daca poti sa crezi. Daca imi era foame imi luam singura ceva, gaseam eu, fiindca intotdeauna am fost foarte independenta. Cu atat mai mult acum n-as face asta :)
Nu, Minnie, mama e atat de insistenta, sau mai bine-zis era, ca s-a mai potolit intre timp, incat pe mine m-a facut sa devin chiar usor nepasatoare din cauza asta. Numai ca sa nu-i dau satisfactie. ;)
Eu nu cred ca "pisalogeala" e semne de prostie.
ReplyDeleteMai ales cand vine vorba de parinti. Eu mereu spun ca nu stim niciodata cum imbatranim si cum o sa parem pentru cei mai tineri. Banuiesc ca a fost pisaloaga mereu numai ca gradul vostru de toleranta s-a schimbat, nu? :)
Sunt convinsa ca nu intentioneaza sa va scoata pe voi din sarite. Asa e ea, pur si simplu. Stiu, stiu ca e greu de suportat cand esti "in fapt" dar cumva trebuie sa echilibrezi situatia si sa nu mai pui la suflet?
"Nu pleci"?
"Nu. Numai peste 30 de minute"
In general cu pisalogii trebuie sa fii clar si ferm.
Pentru ca nu toata lumea intelege la fel un "imediat" ;)
Am zis ca "se spune" ca e dovada de prostie. E un proverb in sensul asta, n-am vrut sa risc sa mi-l serveasca sau sa-l gandeasca altcineva :))
DeleteNu-mi idealizez parintii, desi sunt oameni foarte buni, dar, ca fiecare au si ei micile lor defecte, de care sunt constienta. Si eu am defecte.
Nu asta intentioneaza maica-mea, bineinteles, o face pentru ca asa ii e firea, de aceea ziceam despre narav. Tocmai ca acum o laudam fiindca a fost cu muuuult mai pisaloaga, dar a inceput de cativa ani sa inteleaga ca nu a fost bine, ca ne-a cam agasat o viata intreaga si pe noi, fetele, si pe tata.
Si sora-mea, care nu sta cu noi, zice la fel ca tine, ca imi ies eu cam repede din fire. Daca insa sta cateva ore pe la noi isi da seama ca am dreptate. O prietena de-a mea se mira cum de nu ajungem sa ne certam stand in aceeasi casa tot timpul. Ne mai contrazicem, e firesc sa se intample, insa la certuri nu am ajuns niciodata.
Cu mama a fi calm si ferm inseamna sa-i faci pe plac in momentul ala. Ca ai, ca n-ai chef :)) Desi i-ai spus ca vei face ceva mai tarziu, de vreme ce ai apucat sa spui asta, nu mai tace pana nu vede rezolvat acel nimic, de parca intreaga viata ne-ar depinde de chestia aia, de cele mai multe ori minora :))
Nu ma apucam sa scriu daca era ceva obisnuit.
Eu, de pilda, daca am zis cuiva o data sau de doua ori ceva si nu s-a facut, imi vad de treaba, nu vreau sa devin nesuferita. Sau mai bine fac singura. Ori nu mai fac deloc ;)
Am inteles eu gresit :)
DeleteCateodata pe mine ma intreaba almeu de mai multe ori "cand faci aia" "cand mergi acolo" si eu raspund cu Imediat
El nu intelege imediatulmeu, de fapt uneori nici eu nu stiu exact ce inseamna. Poate fi vorba de 2 minute sau de 30
Mi-am dat seama ca in general oamenii pisalogi nu stiu ca ...sunt asa. Iar daca stiu, nu pot corecta asta din pacate......
Corect, nu-s foarte constienti...treaba cu naravul ;)
DeleteDar mama chiar face eforturi, pe care i le apreciez. Le-am si subliniat aici.
Nu stiu ce fel de semn o fi pisalogeala, dar sigur apare si cand interlocutorii sunt ori incapatanati, ori uituci si neglijenti. Cineva trebuie sa-si asume rolul de coordonator, supervizor, :)), ma rog, cel care face lucrurile sa functioneze. Am avut si eu destule persoane pisaloage in apropiere. Unele cred ca lumea nu se poate invarti fara pisalogeala lor... Altele insa sunt foarte indreptatite sa cicaleasca: lucrurile chiar nu s-ar intampla fara grija lor continua.
ReplyDeleteMamei i se trage de la meseria avuta. A fost invatatoare. Asa cum tinea in mana clasa de copii, asa voia sa fie si acasa :))
DeleteAcasa nu e chiar acelasi lucru, si a inteles greu. Tata e foarte bland si se enerveaza greu. Eu sunt mai temperamentala si pe motivul insistentei mamei si al incapatanarii mele ca raspuns la atata pisalogeala am mai avut conflicte.
Mama mai are alt defect. Vrea sa stie tot ce misca, sa stie tot ce fac eu...fara sa tina cont ca am o varsta si ca e absurd sa ii povestesc orice miscare pe care o fac. Lucrurile astea te afecteaza cat ai vrea sa le ignori, cat ai iubi-o pe persoana respectiva.
of mamele astea!
ReplyDeletesi a mea mama e la fel! parca de ce am plecat atat de devreme de acasa. doar de gura ei! nu mai incapeam una de alta:))). ca nici cu mine nu mi-e rusine. zicea ea, ziceam si eu si tot asa.
tre sa recunosc ca pisalogeala asta a ei m-a indepartat. preferam sa nu o intalnesc ca sa nu o mai aud! la orice are ceva de comentat.
acum, parca s-a mai domolit. foloseste alt ton parca, desi tot pisaloaga e! :)
nu se mai poate schimba....
Imi pare rau.
DeleteCred ca intr-o intrecere intre mamaele noastre, mama ta e castigatoare :)) Ori poate toleranta ta atat a suportat. Ma bucur ca ai inteles exact la ce ma refer. Ma bucur mai ales pentru ca m-am asteptat sa primesc reactii dure si foarte dure la acest articol.
De schimbat nu se vor schimba niciodata mamele noastre :) Macar noi sa nu fim la fel :) Eu stiu sigur ca nu voi fi asa niciodata.
sunt mama la randul meu! pisaloaga...nici nu poate fi vorba. cred ca mai degraba sotie pisaloaga sunt :))). in ceea ce priveste rolul de mama..e de ajuns sa zic doar o data. deci ce fel de mama sunt?:))). vai de capul meu!!
DeleteEu cred ca esti o mama care intelege mult mai bine decat multe alte mame ca orice om are personalitatea lui, inclusiv un copil. Oricum viata e destul de dura. Macar in familie situatiile sa fie detensionate.
DeleteMa refeream la personalitate. Ca parinte trebuie sa veghezi la formarea unui copil dar nu sa incerci sa-l faci cum ai dori, ca nu-i plastilina, ci trebuie sa-i respecti acea personalitate. Ce e bun pentru unul nu e si pentru altul. De multe ori, in aceeasi familie, doi sau trei copii au personalitati cu totul deosebite si educatia lor trebuie sa tina cont de acest lucru. E foarte important.
Esti o mama buna, sunt convinsa de asta :)
Hehe, cam asa sunt si parintii mei, mai mult tata. :P Mama a realizat ca e inutil sa se streseze... Dar mie nu-mi place sa stea cineva cu gura pe mine, sa ma intrebe si sa se intrebe din cinci in cinci minute de ce nu mai plec odata.
ReplyDeleteOricum intarzii peste tot, e imposibil sa ajung la fix la serviciu sau la intalnire. Mi-a intrat in sange acest obicei prost. :D
Pai asta e, cand nu e unul, e celalalt :)
DeleteTi-am spus eu ca semanam ;)
Si eu intarzii la fel, ma incadrez, de regula, in acel sfert academic, dar intarzii cam in 95% din cazuri. Obiceiul acesta, la mine, e in contrapondere la pisalogeala, la prea desele atentionari. S-ar putea ca si la tine sa se fi "dezvoltat" in mod asemanator. Cu cat insista cineva mai mult, cu atat obtine mai putin de la mine. M-a pierdut :))
Eu nu prea ma impac cu treaba asta:)) adica ma deranjeaza cand cineva sta in capul meu si imi tot spune cum trebuie sa fac ceea ce fac mai ales cand stiu asta...pentru ca daca nu stiu intreb eu, dar daca stiu si ma descurc imi joaca pe creieras cand aud "fa asa si asa si acum fa aia si aia trebuia sa faci asa si asa nu asa"...si de multe ori renunt, ma enervez prea tare si plec:))
ReplyDeleteHmm...si tie ti se intampla? Credeam ca numai eu am parte de un tratament special :)
DeleteUneori se intampla sa aiba si mama dreptate, trebuie sa recunosc asta si i-o spun dar felul insistent in care o face este foarte deranjant. Asta am vrut sa spun in articol.
Muahahahahahaaaa!!!! parca e mama!!!! :))))) si zic si eu ca nu se mai schimba daca nu a facut-o pana acum! imi zice ca nu a fost mereu asa, ci numai dupa ce am aparut noi, copiii si bagajul de responsabilitati! si atunci ma intreb.....om pati si noi la fel pe masura ce trec anii? am cateva exemple care au zis "noi asa? niciodata!" si ghici ce? exact asa au ajuns!
ReplyDeleteSi tie??? Eu cred ca de-aia ne-am facut noi bloguri, fiindca avem frustrari :))
DeleteNu, Mona, sigur ca glumesc. Dar multi au tendinta de a judeca un om daca il aud ca are niste mici necazuri si imediat isi imagineaza ca e marcat de nu stiu ce traume in viata.
Chestia asta cu responsabilitatile e si nu e adevarata. Unii considera ca, gata, intrat in viata de familie si mai ales cu copii, "trebuie" sa te schimbi cu totul, sa dai dovada de niste calitati extraordinare, altfel nu esti demn. E si asta o mentalitate destul de comuna. Ar fi bine sa ramanem noi insine. Asta trebuie sa facem in viata. Sora mea are si ea o fiica dar nu e patrunsa de aceste responsabilitati grozave. Ii ofera foarte multa libertate si toata lumea e multumita, inclusiv fiica ei. Nu, nu trebuie sa ne schimbam doar fiindca asa spune lumea ca trebuie.
Am mai spus, nu voi fi asa niciodata.
Mama putea sa spuna orice, tata avea un singur raspuns: da, bine! Cat poti sa insisti cu intrebarile cand ti se raspunde asa? Si eu mai am obiceiul de a " taia macaroana "omului zicand "fa-mi un rezumat, ca ma grabesc".Nu e frumos, dar e sanatos, mai facem economie de cuvinte, ca e austeritate.
ReplyDeleteSi eu inchei discutia destul de abrupt de multe ori si fac tot cum cred eu ca este mai bine. Uneori mai fac si ca mama, trebuie sa-i mai dau satisfactie cand si cand :)
DeleteUneori se intampla sa aiba si dreptate dar felul insistent in care o face este foarte deranjant. Asta am vrut sa spun in articol. Nu sa fac un atac la mame :))
Buna treaba asta cu austeritatea! ;)
E MAMA ! Este cea care a "dus greul" pana ai crescut si ai ajuns pe picioarele tale. Pisalogeala, este din grija pentru voi. Ii pasa de ce vi se intampla. Va fi MAMA pana la sfarsit: nu poate fi altfel!
ReplyDeleteStiu ca ii iubesti si ii pretuiesti. Eu sunt mama si fiica. De-abia cand am devenit mama, am inteles !
Draga mea, da, e mama :) Adevarul e ca si-a facut datoria, destul de bine, trebuie sa recunosc si ii multumesc pentru asta prin tot ceea ce am facut si fac in viata, cat mi-a stat si imi sta in puteri. Daca intelegeam cumva pisalogeala pana pe la varsta adolescentei...mai departe, mi-a fost de neinteles.
DeleteSi o iubesc enorm dar asa cum mama imi spune toate defectele mele, asa i le spun si eu. Articolul asta e despre mama mea. Nu e unul generalizator, n-am vrut sa jignesc pe nimeni, n-am avut in intentie sa atac pe nimeni. Am sa fiu putin dura si am sa spun ca nu noi am dorit sa ne nastem si stie oricine ca e asa. A aduce pe lume un copil nu e un mare act de vitejie, mai mult e unul destul de egoist. Dar asta se stie, e discutata de psihologie, de filozofie.
Odata "aruncat" in lume oricum un copil nu ne mai apartine si-n plus, are o personalitate care trebuie respectata. Cata vreme spui cuiva ca pisalogeala aceea dauneaza si nu pricepe eu cred ca e o mica problema, chiar daca acel cineva ti-e parinte. Eu chiar nu pot suporta pisalogeala. De la doi ani, parintii mei si-au dat seama ca eram cumva altfel, ca aveam o personalitate foarte puternica. Mai sus scriam despre exemplul surorii mele. Avand un contraexemplu in acest sens, ea nu a devenit o pisaloaga. Nici eu nu sunt si nu voi fi.
Elly , mama mea era la fel de pisaloaga. Uneori gandeam: mai bine imi da o bataie si sa ma lase apoi in pace. Acum nu ma mai "pisalogeste" si duc dorul acelor vremuri. As vrea sa fie ca acum 5 ani. Traieste dar intr-un fel nu mai este ea. Nici nu mi-a dat prin cap sa te critic. Si eu am o personlitate puternica, nu suport sa ma "bata " cineva la cap... Eu nu sunt "pisaloaga" tot din aceleasi motive. Ii zic fiului meu o singura data parerea mea si apoi il las in pace. Mi-am facut datoria, i-am spus odata..daca vrea tine seama de ce zic, daca nu- se loveste si invata. Eu vroiam sa-ti explic ca trebuie sa o accepti asa cum este...insistenta...
DeleteAm citit cu plăcere articolul tău şi l-am înţeles foarte bine. Asta pentru că aşa a fost să fie...
ReplyDeleteBuna ziua, Liviu!
DeleteMa bucur ca ai inteles exact mesajul din acest articol. E un articol despre mama mea si despre acest defect pe care il are. Doar despre mama, n-am avut intentia sa fac vreo generalizare. Si ma bucur mult si ca ti-a placut, pentru ca am ilustrat exact o farama din viata noastra de zi de zi. Poate un cuvant-doua sa nu fie chiar conforme, uitarea si-a facut si ea treaba :)
Multumesc din suflet!
Personal ... cunosc :D dar m-am invatat asa si de multe ori raman pasiva la acest fel de "insistenta".
ReplyDeleteE bine ca reusesti sa ramai pasiva. Pentru mine e ceva mai greu. Sunt foarte temperamentala, ma "aprind" imediat :))
Deletehe he he...asa este si mama mea :)). O iubesc, ca e mama, dar recunosc ca uneori ma scoate din sarite...dar cum zice toata lumea, cam asa sunt toti parintii. probabil si noi vom fi la fel candva, nu? :))
ReplyDeleteIdeea e ca nu trebuie sa fim astfel. Sigur, nu dau sfaturi, nici macar nu am avut aceasta intentie cand am scris articolul. Am dorit sa arat doar faptul ca avem defecte, ca putem face ceva sa le amelioram, mai ales cand le constientizam. Se poate.
DeleteSi, nu, nu toti parintii sunt asa. Dar, in general, parintii sunt prea patrunsi de "misiunea" lor... Prea :))
Cred că toate mamele vor ca lucrurile să fie perfecte . Ştii am impresia că femeile au început să îşi dorească să deţină controlul,poate ca să fie protejate.. în ciuda faptului că mămica ta e puţin insistentă aşa e şi mămicuţa mea ,să ştii că ele ne iubesc din tot sufletul oricât de mari am fi!:) Vom ştii mereu că fără părinţi nu vom putea trăi. Ei sunt ca şi aerul nostru ,crede-mă că ştiu asta din experienţă.
ReplyDeleteVor si asta dar vor si sa ne ghideze in viata, exact asa cum considera ele a fi bine, fara a tine cont ca uneori ne pot face si rau. Mama nu e doar "putin insistenta", e de-a dreptul pisaloaga :))
DeleteNu se asociaza cu iubirea. Poti iubi si fara a fi asa.
Oricum, cum spuneam, in ultimii ani mama a inceput sa constientizeze ca exagereaza, tot e un lucru bun.
Intelegi de fapt ca ele doar vor sa detina controlul?:)) Eu asa cred!Cateodata ele fac asta si fara sa isi deie seama,am noroc ca ..eu sunt tot plecata,mami s-a cam lasat de pisologism:)) dar niciodata nu e prea tarziu,sa vina sa ma bazaie! E bine macar ca avem si mame pisaloage,decat sa nu le pese deloc..
DeleteSi eu ma cam recunosc in articolul tau. Uneori il zapacesc pe Ionut cu sfaturi si insistente, pana cand rabufneste si imi amintete ca nu mai are trei ani si ca se poate descurca si singur. :))
ReplyDeleteDar nu ma pot abtine, desi fac mari eforturi.
:)) Fa eforturi putin mai mari! ;) Se poate!
DeleteMama abia de curand a inceput sa inteleaga, cam tarziu, e drept, ca a exagerat. Cat am fost la facultate am fost singura si nu mi s-a intamplat nimic. Absolut nimic. Mi-a fost chiar foarte bine fara toata acea pisalogeala. Am fost mai senina, mai libera.
Eu n-am retinut decat o idee din ce-ai scris: ca AI o mama, ca ii poti vedea defectele (ca sa incerci sa le inlaturi din propria-ti persoana), ca ii poti aprecia calitatile (ca sa incerci sa le duci mai departe).
ReplyDeleteUnii au doar o amintire si, de cele mai multe ori, genul asta de amintiri, oricat de neprihanite ar fi, nu suplinesc lipsa fiintei in carne si oase, cu toate defectele ei.
Eu inteleg perfect prin ce treci tu. Chiar si dupa, caci candva sunt constienta ca va veni si ziua aceea, imi voi aminti cu drag si umor de defectele mamei. Pentru ca defectele noastre ne fac mai umani si placuti chiar in masura mai mare decat calitatile. Ma refer la defecte de genul asta.
DeleteNu ma chinui sa le inlatur. Pur si simplu n-am aceste defecte.
Am altele :)) Sunt intarziata oriunde, nu ma intereseaza ce se intampla in jur, uneori sunt aeriana. Nu barfesc. Sa stii ca asta e chiar mare defect pentru o femeie :))