Sunday, August 26, 2012

Parfumul unui paradis (aproape) pierdut


Cosette - Coperta
Oare își mai amintește cineva ce carte a citit pentru prima oară? Cred că nu prea. Cei care citim, citim mult așa că e cam dificil. Cei care nu citesc, nu au ce-și aminti.
Totusi, prin nu știu ce capriciu al sorții, eu îmi amintesc. Nu a fost chiar o carte. Era ceva aparut in Editura Ion Creangă, o broșurică de 16 pagini, din colecția ABC, care se numea Patria, cel mai frumos cuvînt, apărută de mult, în 1972, găsită prin bibliotecă. Am ales-o fiindcă era foarte mică, nu aveam curaj să citesc ceva mai voluminos. O am și azi, chiar am căutat-o acum, pentru că, deși foarte plictisitoare, cam propagandistică, a fost prima. Și primei iubiri, chiar dacă n-a ieșit mare lucru, îi păstrăm întotdeauna o amintire tandră. Are ilustrații frumoase, este singurul ei atu. Abia ce începusem clasa întâia, știu și azi că în octombrie am citit-o pentru că deja abecedarul nu-mi prea mai spunea mare lucru, îl citisem în câteva zile. Cu scrisul era un pic mai greu, mă plictiseam să fac liniuțe, bastonașe...le făceam de parcă eram pedepsită. Ce nu înțelegeam era de ce trebuie să le repet pagini întregi când mie îmi ieșeau din prima.
După ea, oarecum dezamăgită, am făcut o pauză. Dacă toate cărțile erau așa de plictisitoare?!?
Pauza a durat până ce m-am hotărât. Îmi era clar că în biblioteca noastră nu găseam ceva care să mă încânte, cel puțin nu pe moment. O singură cărticică am mai găsit pe gustul meu, atunci. Tot în aceeași editură, apărută, habar nu am în ce an (pe ea nu scrie nimic), o cărticică numită Cosette. Mai târziu am înțeles că era doar un extras, pentru copii,
din Mizerabilii lui V. Hugo.
Îmi plăcea, avea ilustrații alb-negru pe care tot citind-o, le-am transformat în parțial colorate. Tata nu mă încuraja să citesc dintr-un motiv care mereu mi-a părut ciudat: să nu îmi afecteze vederea. Cam ciudat, dar din punctul lui de vedere explicabil. A purtat ochelari de pe la 18 ani, având convingerea fermă că din cauză că citise mult, în condiții grele, fără lumină electrică în adolescență.
Ilustrație (Cosette)
Ilustrație (Cosette)












Era prin luna iunie, se apropia vacanța de vară, și asta îmi aduc bine aminte. Într-o după-amiază mi-am luat inima în dinți și m-am dus la mama s-o rog să-mi dea buletinul. I-am spus si pentru ce. Mi l-a dat cu sfatul să am mare grijă de el. Am plecat glonț acolo, în locul care mă atrăgea ca un magnet. După ce am ocolit puțin clădirea veche, am urcat treptele și bâjbâind am ajuns unde trebuia. La Secția "Copii" a Bibliotecii. Doamna bibliotecară, care mi se părea o stăpână a cărților, trona peste un fel de tejghea imensă, de cel puțin 3 metri, avea registre mari în față, avea și vizitatori. Ca mine însă nimeni, toți erau ceva mai mari. Unii printre rafturi, alții dădeau sau cereau cărți. M-am simțit ușor stingheră până m-a întrebat ce doresc. Bibliotecara era o doamnă micuță, creolă, amabilă, plină de bunătate și zâmbet. Ca o mamă a cărților. I-am spus ce vreau și zâmbind, m-a întrebat dacă chiar știu să citesc. În glumă, desigur. Mi-a făcut înscrierea, mi-a explicat regulamentul. Un singur lucru nu-mi plăcea. Nu se împrumutau mai mult de 3 cărți. Mi-a recomandat niște rafturi potrivite cu vârsta mea și mi-am ales ceva.
Așa a început o poveste de dragoste care a durat foarte mulți ani. Între timp, stăpâna cărților a ieșit la pensie și eu am citit mare parte din bibliotecă. Mi-era rușine să returnez cărțile în aceeași săptămână, deși le terminam, de cele mai multe ori, în maxim 3-4 zile.
Mirosul cărților mă fascina. Mirosul acela de carte citită, răscitită, veche, hărtănită. Și acum îl am în nări, niciodată nu cred că-l voi uita. Ușor înțepător, miros de cerneală de tipar amestecat cu urme de sudoare, de salivă, de multe lacrimi, de praf, de mucegai, de umiditate...toate astea dădeau parfum cărților împrumutate. Unele dintre cărți parcă miroseau mai frumos decât altele. Am observat că și hârtia părea a fi "vinovată" de acel melanj de parfumuri ale cărților. Mirosul acela a rămas prezent, bine înfipt în memoria mea olfactivă. Pe unele, înainte de a le citi, știu că le miroseam mult și bine. Ori, în timp ce citeam, mă opream și mai adulmecam acel miros fantastic.
Multe erau hărtănite, cum am spus. Nu toți cititorii lor le respectau. Mi se rupea sufletul când le vedeam rupte și pe multe le-am reparat cusându-le, lipindu-le, croindu-le și scriindu-le coperte, încercând să le prelungesc viața. Probabil nu pentru mult timp, căci se întorceau în mâini care părea că nu le iubeau. Dar știu că doamna bibliotecară era impresionată și-mi și mulțumea.
Știu, am fost un copil atipic. Făceam simultan operații din astea estetice și micilor comori pe care le descopeream prin biblioteca proprie. Poate sunteți curioși cam ce le făceam. Iacătă!
Copertă nouă - eram copil, nu dați cu pietre! :)
La fel, copertă nouă (de fapt nu mai aveau niciuna coperte)
Chiar și pe coperta interioară am "meșterit" ceva, un portret al autorului
Cartea are câteva ilustrații deosebit de frumoase - e o ediție de buzunar, 10x14,5 cm, dintr-o serie de câteva astfel de traduceri din Jules Verne, ed. Cultura Românească, 1930

"Întîmplări cu haz", o carte excepțională, care mi-a încântat copilăria. Drept mulțumire am reparat-o cât de bine am putut. Coperta I
"Întîmplări cu haz"- Coperta II - desene de Nell Cobar și versuri Nina Cassian. E o carte de citit și colorat din 1969
E un manual, foarte vechi, tot din perioada interbelică, afectat de umezeală și mucegai, pe care l-am găsit, dar, de pe care, ca de pe multe lucrări de atunci, anul apariției lipsește. E o adevărată lecție de cum trebuie să fie un manual de istorie. E precum o poveste frumoasă, pe care n-ai vrea s-o mai lași din mână.
O ilustrație din acest manual
Și această carte (Cinci săptămîni în balon) are câteva ilustrații deosebit de frumoase - e tot ediție de buzunar, 10x14,5 cm, traducere din Jules Verne, ed. Cultura Românească, 1930 - aceeași serie
Cinci săptămîni în balon, de Jules Verne, traducere din 1930 - una dintre cele câteva ilustrații

Între timp, în biblioteca de acasă continuam să dezgrop adevărate comori, pe care ochii mei, la cei aproape 8 ani, când începusem să descopăr firescul verbului "a citi", nu le putuseră vedea. Nici nu aveau cum: erau destul de urâte, jerpelite, pătate. Niște "vechituri"... Cam ca acestea:
Rosmersholm - celebra piesă a lui Ibsen, publicată în 1929, ediție de buzunar, 10x14,5 cm
Iulius Cezar de William Shakespeare, cam din aceeași perioadă, anul apariției lipsește, deja fapt obișnuit, tot ediție de buzunar, 10x15 cm
Una dintre operele părintelui tragediei italiene, Vittorio Alfieri (1749-1803) - anul apariției 1943, o ediție în format mic, 12x17 cm
Celebra scriere a lui Daudet, Tartarin de Tarascon - apărută în lb. franceză, în România, editura Luteția, perioada interbelică. Din nou anul apariției lipsește, deși cartea e într-o stare destul de bună
Îmi plac carțile. De fapt e puțin spus. Le iubesc, sunt pasionată de ele. Cartea nou tipărită are un parfum plăcut, acel parfum de cerneală care se revarsă din plin din fiecare pagină nou deschisă.
Pe de altă parte, cărțile bune, frumoase, au un parfum ce nu se aseamănă cu nimic. Nu e nici măcar sesizabil olfactiv, căci nu-i ceva concret. Este vorba doar de sentimentul acela pe care mi-l dă cartea scrisă. Un sentiment legat de valoarea obiectului numit carte, un sentiment foarte greu de descris.

Încă se tipăresc cărți. E un motiv de bucurie. Dar am și momente în care nu știu dacă și cât să mă bucur. Pentru că am constatat că mulți le cumpără azi doar pentru că dă bine să ai câteva cărți în acel obiect de mobilier ce se cheamă bibliotecă. Fără a avea curiozitatea să le deschidă măcar. Fără a ști ce înseamnă acele cărți.
Mă îngrozește ziua în care cartea scrisă ar putea deveni o amintire, iar a găsi undeva o carte scrisă s-ar putea să devină o mare aventură, să coste o avere să poți intra în posesia unui asemenea obiect care ar putea deveni curând o curiozitate, un lux. Deja industria parfumurilor se pregătește pentru acest moment, a făcut primul pas. Karl Lagerfeld a lansat de curând un parfum, Paper Passion, cu miros de carte proaspăt tipărită. Nu cred că mi-ar plăcea să miros așa. Nimic nu va putea înlocui mirosul de carte, nici măcar un parfum de lux de vreo sută de dolari flaconul. Nu vreau să existe parfumuri care doar să amintească de un paradis pierdut. Cui să amintească dacă toți oamenii, în curând, s-ar putea să citească doar e-book-uri? Cei ce n-au mirosit o carte nouă niciodată, nu au ce-și aminti.

In the Library
Dacă am să spun că mai mult îmi place mirosul de carte veche nu cred să par o ciudată. Nu cartea veche uitată în pod, ci cartea aceea care a trăit o viață printre suratele ei, într-o bibliotecă. Nu, nu o bibliotecă luxoasă, impecabilă, unde cartea doar se învechește imperceptibil. Deci nu cartea aceea al cărei miros din nou s-a găsit un parfumier cu fantezie, să-l creeze, cum ar fi parfumul In the Library, imaginat de Christopher Brosius, un parfum unisex, cu miros greu de mosc ce-ar aminti de niște ediții princeps, legate în piele de calitate. Sincer, nici așa ceva n-aș purta.

EDT - NOA - Cacharel
Poate cu oarecare speranță aș încerca să port parfumul Noa, de la Cacharel. Apă de toaletă florală, Noa a fost lansată în anul 1998 de către casa Cacharel, fiind creată de parfumierul  Olivier Cresp. Piramida de note parfumate arată cam așa:
- la vârf note de prune, note verzi, frezie, piersică, bujor și mosc alb.
- la mijloc note de iarbă verde, crin, iasomie, ylang-ylang, lăcrămioare și trandafir
- baza e asigurată de note de coriandru, lemn de santal, boabe de tonka, vanilie, cafea, tămâie și cedru.
Mirosul săpunos și ușor prăfuit, ca de carte veche cu pagini îngălbenite de vremuri e dat de notele de vârf și puțin de cele mijlocii. Parfumul se stabilizează într-un miros lemnos, înecat in mult mosc alb. E delicat, intelectualizat, spiritualizat.

Dar cel mai bine aș purta oricând cu mine o carte din biblioteca aceea, despre  care am vorbit, un parfum când delicat când greu, când condimentat, când prăfuit, lemnos, leneș și confortabil. Mi-e dor de acel parfum pe care nu știu dacă vreun parfumier din lume îl va putea crea vreodată. Dar cred că e greu să se poată crea parfumul unui paradis aproape pierdut...cum e cartea.


Această poveste despre Parfumul cărților, a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, pe o temă propusă de Diana.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată, pe tema propusă de Diana, următorii:

40 comments:

  1. Sa stii ca am avut si eu aceasta editie cu Cosette, pe mine m-a impresionat.
    Fratele meu mai mare cand imi faceam curat in birou ma tachina ca ce ma tot vaiet si ma "compatimea" zicandu-mi Cosette, si bineinteles ca isi radea de mine.
    Daaa foarte frumoase amintiri. Chiar mi-ai trezit o amintire placuta, multumesc
    Si eu imi doresc sa am celebrul Noa de la Cacharel, daaa'....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Numai pe asta o am, inteleg ca ar fi fiind si cu Gavroche, desi, am vazut ca au fost alte editii ulterioare, cuplate Cosette si Gavroche.
      Tata, care a fost si el un mare iubitor de carte (de aceea ma atatea carti si publicatii prin casa) nu mi-a incurajat prea mult pasiunea de a citi din cauza ca s-a gandit ca ar fi pacat sa pun ochelari prea devreme. Nu am avut nevoie, am ochi buni :)
      Au parfumuri bune la Cacharel, dar nu toate. Sau nu toate sunt pe gustul meu. Anais Anais e din nou foarte bun si imi place mult, chiar il folosesc, am unul micut. Mai am Loulou, care insa e mult prea tare pentru gustul meu, prea exotic. L-am primit cadou si e chiar parfum dar nu prea pot sa-l folosesc. Doar cate o data...asa, rar. Il privesc, are un flacon dragut...si mi-e foarte drag.
      Multumesc si eu pentru comm. :)

      Delete
  2. Aproape toate cartile le-am avut si noi în biblioteca în Romania. Pacat ca a trebuit sa la lasam acolo.
    Noa si Eden de la Cacharel sunt preferatele mele. Nici-o data nu mi-au lipsit din dulapior! Parfumuri care mi se potrivesc perfect!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pacat ca a trebuit sa le lasati...Stiu ce inseamna. Stii cat ma bucur ca am nimerit un parfum care place? Nu l-am avut niciodata dar din ceea ce contine, cam stiu ca mi s-ar potrivi. Am invatat sa cunosc deja lucrul acesta. Am si eu Anais Anais si Loulou de la Cacharel :)

      Delete
  3. A 14-a poveste parfumată de la această temă a fost așteptată cu drag de către mine, pentru că...
    Poate pentru că aveam Cosette exact din aceeași ediție, era aceeași broșură, același an de apariție și am citit-o cu același drag, mai ales că tata ne cumpăra mie și fratelui meu, tot ce apărea nou. Îți amintești că apăruse și Gravroche, din aceeași colecție? Le savuram! Sau poate pentru că și eu am avut bucuria să mă întâlnesc cu un bibliotecar minunat prima dată! Și poate pentru că Tartarin de Tarascon am citit-o tot în francează, în original, cu siguranță dintr-un volum vechi, pe care l-aș putea găsi în biblioteca fratelui meu. Și sigur pentru că, în ciuda parfumul bun al cărților nou tipărite, nici mie nu mi-ar plăcea să miros ca o carte, dorindu-mi un parfum cu mai multă pesonalitate, al meu, nu al cărților!
    Am încetat să mă mai minunez de colecțiile tale impresionante, ca să nu mă repet și te felicit că ai răbdare să fotografiezi tot, e demn de laudă! Și cu cât talent ai refăcut coperta cărților, impresionant!
    Da, te văd bine cu Noa de la Cacharel. E creat parcă pentru tine!
    Mulțumesc, Elly, aceste rânduri m-au făcut mai fericită! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu doar Cosette am. Stiu ca era si Gavroche, pana sa ajung sa citesc Mizerabilii am citit-o de la biblioteca. Dar Cosette mi-a placut si, intr-un fel, mi-a marcat copilaria, cand eram foarte micuta. Iti dai seama ca am citit-o in clasa I-a? Nu mai aveam rabdare, cititul a fost ca o boala. Adevarul e ca am citit foarte mult, poate de aceea de vreo 3-4 ani am mai rarit-o cu cititul, din pacate.
      De fotografiat le fotografiez pentru voi, pentru blog. Eu pun enorm de mult suflet aici :)
      Iti multumesc pentru comentariu, Mirela!

      Delete
  4. P.S.Rectific: Este a 15-a poveste parfumată din această ediție! Superb! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa e...a 15-a. Inca o editie de succes :)

      Delete
  5. Eu inca mai imprumut carti de la biblioteca si inca le mai repar, la fel ca si tine, la fel ca si in copilaria mea...
    L-am invatat si pe Ionut, de cand era micut, sa aiba grija de carti. Niciodata nu a imprumutat carti vreunui copil pe care il vedea ca nu stie nici macar sa dea paginile usor.
    Uitasem de Tartarin. Il voi cauta la biblioteca, sa il citeasca si Ionut.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu am deja foarte multe carti cumparate intre timp pe care inca nu le-am citit. La bibiloteca n-am mai ajuns de cativa ani buni. Nu-i asa cate apuca mila si jalea cand le vezi aduse in ultimul hal de catre "cititori"? Foarte frumos ca si tu le repari.
      Daca-ti mai spun ca in scoala generala, in clasa a VII-a si a VIII-a am avut si biblioteca scolii pe mana ce mai spui? Am fost semibibliotecara... Se ocupau profesoarele de limba romana dar m-au luat ca ajutor, pentru ca stiam tot ce misca in biblioteca :)) Invatasem toata biblioteca. Imi placea. Mi-am adus aminte cu ocazia asta. Uitasem.
      Despre imprumutatul de carti...aproape ca nu vreau sa-mi amintesc. Am dat si eu carti la cateva persoane. Mi le-au adus fie jerpelite fie deloc. Am avut Ingerul albastru de Heinrich Mann in editie din anii '20. Si acum plang dupa cartea aia pe care n-am mai vazut-o. Cica a pierdut-o, asa m-a mintit persoana careia i-am dat-o...

      Delete
  6. tu elly nu ai vorbit doar despre dragostea de carte,ai si aratat cat de mult iubesti cartile...ai toata admiratia mea...
    incerc acum sa-mi amintesc prima carte pe care am citit-o,alta decat lecturile obligatorii de la scoala...
    cred ca a fost "Ciresarii"...da,cu siguranta da...
    am citit cu emotie aventurile lor si imi amintesc ca am batut-o la cap mult timp pe bunica mea intreband-o unde este Cetatea Vulturilor :)
    felicitari,parfumul povestii tale este deosebit :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am citit si eu Ciresarii. Mi-au placut foarte mult insa ceea ce stiu e ca filmele m-au dezamagit dupa ce imi imaginasem propriile mele personaje :(
      Multumesc mult!

      Delete
  7. Referitor la partea de cărţi : este înduioşător să citeşti crâmpeie de amintiri din copilăria cuiva, prezentate cu atâta sinceritate şi dezinvoltură, mai ales când şi ale tale se suprapun aproape perfect peste cele citite aici.Am avut toată colecţia de Jules Verne, aceea din anii '30, cu ilustraţiile originale ale Librăriei Hetzel, de fapt "Maison d'Édition"...Culmea e că maică-mea şi-a luat şi "Cosette" şi "Gavroche", acelea pomenite mai sus, apărute prin anii '70, deşi eu eram student deja...Dar vremurile au făcut ca gospodăriile să se desfacă, oamenii să dispară, iar cărţile să se risipească în cele patru zări...Cine ştie....poate la urma-urmei au nimerit bine : să fie onorate tot la loc de cinste, adică în...biblioteci!
    Postarea de azi îmi răscoleşte multe amintiri de odinioară.Au şi ele farmecul, dar şi rolul lor în viaţa fiecăruia : ne mai îmbogăţesc spiritual şi ... sentimental! "À bon entendeur, salut!" Mulţumim lui Elly pentru acest prilej oferit nouă să punem "INVENTAR" pe noianul de amintiri al fiecăruia dintre noi!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-am descris exact bucata aia de copilarie, cea de cititor de carte. Cititor pasionat. Cosette a mea este luata de tata, pentru care literatura franceza este un fel de varf, el venerand cultura franceza. Pe Gavroche nu l-am avut dar l-am citit de la biblioteca, atunci cand am ajuns acolo. Insa personajul Gavroche nu l-am putut niciodata iubi cum l-am iubit pe personajul Cosette, a carei soarta m-a induiosat intotdeauna intr-un alt mod. Deh, suflet mai sensibil, de fata :)
      Avem mai multe carti in limba franceza in biblioteca, Tartarin e un singur exemplu.
      Postarea mea, pana ce am scris-o, m-a rascolit chiar si pe mine fiindca sa stii ca nu-i tocmai lesne sa-ti pui viata pe taraba :)
      Simt ca ti-a placut cu adevarat postarea mea si ma incanta acest lucru. Si eu iti multumesc. Seara frumoasa!

      Delete
  8. Frumoasă postarea!
    Cărți cu parfum de amintire...
    Și câte povești poartă în ele!...
    O seară de poveste! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, draga Sara! Daca ai sti cate amintiri...
      Vei vedea si tu peste ani :)
      Multumesc. O seara buna!

      Delete
  9. superb parfum al cartilor!
    incercam sa-mi amitesc prima mea carte citita, dar nu reusesc. recunosc ca nu mi-a placut sa citesc in copilarie. era un chin pentru mine sa citesc cartile in vacanta pentru a face fisele cerute la literatura. nici nu mai vorbesc de placerea de a merge la biblioteca.nu exista! mergeam si luam carti dar nu le citeam...placerea cititului am descoperit-o mult mai tarziu dintr-o pura intamplare.
    insa te admir pe tine si contrar tatalui tau, mama tot timpul imi spunea sa mai pun mana pe o carte in loc sa bat mingea pe asfalt...dar fara rezultat.:)
    seara faina sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-ai fost singura si nici nu e ceva iesit din comun. Sora mea a inceput a iubi cititul abia la liceu...si atunci si-a dat seama ca a pierdut ceva timp. Nu, tata saracul, intotdeauna a citit si dorea sa ii impartasesc pasiunea pentru carte insa i se parea mereu ca citesc mult prea mult si-o sa raman fara vedere. Nu stiu daca stii cat de mare e romanul Idiotul. L-am citit fara sa rasuflu, in mai putin de vreo 16 ore...Asta asa, ca sa-ti faci o idee despre mine. Eram exact ca si copiii care se joaca acum pe calculator :)) Fara masura.
      Merci, Geanina. Numai bine!

      Delete
  10. Frumoase amintiri şi... preocupări! Şi mie îmi plăcea să recondiţionez cărţile şi sufeream foarte tare dacă cineva îmi rupea o carte sau nu mi-o mai înapoia. Felicitări pentru articol!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Inseamna ca avem experiente comune...la distanta. E grozav!
      Multumesc mult!

      Delete
  11. Frumoasă postare-n seară de duminică. Îmi amintesc mai clar cât de mult mi-a plăcut Gulliver, o carte mare, cu ilustrții frumoase, am adorat-o când eram pici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am o editie Gulliver mai veche, din 1964, fara ilustratii :) Am citit-o prin clasa a 6-a. Mi-a placut foarte mult.
      Vad ca v-am rascolit o multime de amintiri tuturor :)

      Delete
  12. ce copil si-a trait fericit copilaria fara sa fie impresionat de povestea Cosettei sau a lui Gavroche, fara sa cunoasca aventurile lui Tom Sawyer si calatoriile lui Jules Verne? parfumul acestor carti razbate prin veacuri si e mereu proaspat în narile celor ce le-au citit! superbe arome!
    Elly draga, povestea ta este parfum pur! ce amintiri placute ai rascolit!
    Sa ai o saptamâna minunata! .)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Of, chiar tuturor v-am rascolit amintirile? Ma bucur pentru ca stiu ca acestea nu pot fi decat amintiri extrem de placute :)
      Iti multumesc mult, Carmen!

      Delete
  13. Stii sa aduci la viata amintiri si emotii, amintiri ce imi sunt extrem de dragi, care ne trezesc un zambet,o amintire sau o imbujorare!
    O saptamana senina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am incercat, in principal, sa imi aduc mie amintirile la suprafata :) Am reusit, dar iata ca am reusit chiar mai mult. Sa vi le aduc si voua :)
      La fel, o saptamana buna sa ai!

      Delete
  14. Ce de arome razbat din randurile articolului, toate imi sunt dragi, toate imi sunt aproape de suflet... Insa cel mai greu de uitat este parfumul amintirilor.
    O seara linistita iti doresc, Elly. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Parfumul amintirilor de acest gen ne incanta. Pe toti, fiindca perioada copilariei a fost fericita, cea mai fericita din viata :)
      Multumesc, Nice! Numai bine!

      Delete
  15. Minunate arome aici la tine! Dragostea ta pentru cărţi se simte în fiecare rând şi te felicit pentru că ai reuşit să ne faci să rememorăm... Cam aşa arată şi cărţile pe care le-am primit din casa îmbrăcată în iederă... Îmi sunt tare dragi...
    Parfumurile de la Cacharel sunt de vis...
    Numai bine Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am incercat sa imi rememorez mie insami niste lucruri. Am reusit dar sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa va fac si pe voi sa simtitit aceleasi stari.
      Sunt convinsa ca acele carti din casa cu iedera sunt carti frumoase, de pretuit si de iubit.
      Numai bine si tie!

      Delete
  16. Imi aduc si eu aminte unele ilustratii, le-am vazut prin biblioteca bunicii, cand eram mai mica, insa tot de nevoie a trebuit sa renunte la anumite carti, deci nu le mai am. De "Cosette" nici nu am stiut pana azi, cand ti-am citit postarea, insa pot spune ca mi-a placut atat de mult "Mizerabilii" incat am citit cartea si am vazut si filmul de doua ori (cel cu Gerard Depardieu) ... cred ca a fost una din lecturile care si-a pus amprenta pe mine. Se vede clar dragostea ta fata de carti si se simte parfumul amintirilor tale.

    O zi frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca ai citit Mizerabilii, si stiam sigur ca ti-a placut, chiar de n-ai fi spus-o, deci daca ai citit romanul, nu mai e nevoie sa citesti Cosette. Cosette e un extras format din copilaria ei, din roman, desigur. E facut in asa fel incat sa fie chiar si pe intelesul unui copil de 7-8 ani. Ti-ar placea, chiar si in aceasta forma :)
      Multumesc mult. Seara placuta sa ai!

      Delete
  17. Impresionant. Dadeam des din gene citind randurile scrise de tine :)
    Bibliotecile mi-au fost straine timp indelungat pentru ca bunicii din partea tatalui au fost invatatori si aveau o multime de carti. Ce frumos ai descris acea parte din copilarie cand - in general - ni se deschide (sau nu) apetitul pentru citit.
    Care a fost prima carte citita m-am intrebat adesea, dar nu-mi amintesc. Sigur, stiu ca erau carti cu povesti: unele subtiri, niste "patrate" cu latura de cca 15 cm... dar care a fost prima nu stiu :) Si azi citesc, cu pasiune, cartile scrise pentru copii!

    Tare imi place cum m-ai plimbat prin universul parfumat al cartilor copilariei... Multumesc, Elly.

    Viata fericita!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa stii ca aveam multe carti si eu acasa, insa nu prea potrivite cu cei 7 ani ai mei... Cand vedeam atunci 50 de pagini...ma speriam ;)
      Eu n-am sa uit niciodata acea prima carte pentru ca a fost o foarte mare dezamagire. Era mica, atragatoare (avea imagini frumoase) dar limbajul era unul de lemn. Citeam o fraza si nu-mi spunea nimic. O reciteam si aproape ca adormeam inainte a o termina, daca poti sa crezi.
      In ceea ce priveste povestile...sa ne luam de mana. Mult timp am citit povesti: nemuritoare, 1001 de nopti, alte povesti...tot felul, tot ce-mi cadea in mana. pana pe la terminarea facultatii am tot citit sistematic :)
      Cred ca as mai citi si acum. Insa de ceva vreme n-am mai citit nicio carte. Stiu, si asta e cam greu de crezut. Cred ca am citit foarte mult, a venit vremea sa si scriu :))
      Multumesc! O seara minunata sa ai!

      Delete
  18. Minunat articol! Ce frumoase amintiri ai păstrat în suflet! Cărţile - prietene minunate, gata să îţi ofere atâtea bucurii şi comori nepreţuite, gata să te înalţe spiritual acolo unde numai cu gândul poţi ajunge. Ce bine că le-ai păstrat. Iar faptul că le mai şi "cosmetizai", cu pricepere de copil, arată cât de mult îţi plăceau. Emoţia citirii primei cărţi...ce amintire deosebită!
    Mi-ai dat o idee minunată despre cărţile copilăriei. Trebuie să fac "săpături" prin biblioteca părinţilor.
    O zi frumoasă, dragă Elly! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Alex, sunt amintiri gravate in suflet si in minte. Am citit de cand am deschis ochii asupra vietii. Am iubit cartea, am iubit cuvantul scris. Nici nu visam pe vremea aceea ca voi ajunge eu insumi sa scriu. Desi, nu neg, ma chinuiau mereu talentele. Acele carti le pastrez si le voi pastra mereu.
      Ma bucura ca aceasta postare ti-a dat o idee. M-ai facut putin curioasa.
      Multumesc mult, la fel iti doresc si eu!

      Delete
  19. Si eu am citit o carticica intitulata "Cosette", altfel arata,dar parca o vad,si tare mi-a mai placut! Mi-amintesc ce reciteam mai ales fragmentul cu papusa.Desigur nici eu nu stiam pe atunci ca e parte din ditamai romanul.
    Oare pe atunci chiar se stricau ochii de la prea mult citit la lumina slaba? Acum cu siguranta se strica de la citit pe computer.Dar cartea de hartie nu se compara cu cea electronica,nu-ti amorteste fundul cel putin,si nu te doare spatele :D
    Ma intrebam si eu cand imprumutam carti de la biblioteca, de ce rup unii cartile,si de ce le mai iau daca nu-s interesati in a le citi ci a le distruge,asta era un mister pt mine.
    Bastonasele,haha,inteleg,la fel ma intrebam si cu astea,ce rost au, fetele mele aici vad ca nici nu fac asa ceva.
    Frumoasa povestea parfumului de carte,nostalgica :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Au fost, in timp, foarte multe reeditari ale povestii. Asta am constatat si eu cautand editia mea pe net. Abia am gasit vagi informatii despre ea, fara sa reusescsa aflu anul in care a fost tiparita. Probabil inceputul anilor '70. Oricum, este cumparata de tata, care nu-si mai aminteste anul. Toate fragmentele ce intregesc povestea bietei Cosette au fost foarte bine "adunate" din roman. De atunci tata mi-a spus ca e un intreg roman dar la 7 ani nu te intereseaza un roman atat de are. Nu stiu daca chiar se stricau ochii...dar e posibil. Tata spune cum citea si la lumina lunii, inca nu aveau curent electric in cartier in copilaria lui. Copilaria lui se intampla demult, tata e destul de in varsta.
      Sa stii ca eu cred ca le citeau totusi, nu cu gandul de a le distruge, dar unii nu au respect fata de obiecte. Asa, in general. Bastonasele...se exagera cu ele. Nu stiu acum cum mai este in clasa I...dar eu le-am vazut ca pe-o povara. Nu aveam nevoie. Eu, dar altii, e drept, cam aveau.
      Multumesc din suflet. Ma bucur ca ti-a placut!

      Delete
  20. ultima data m-am lasat pacalit de Kafka, a doua oara, si a doua oara iar m-a dus de nas in stilul lui caracteristic de a nu povesti de fapt nimic concret.

    Il urasc cu pasiune, un coitus interruptus literar dar de car eparca nu te poti lipsi, atat de masochist descoperi ca esti in fapt fara sa fi stiut.

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am citit decat Procesul. M-a cam enervat...fiindca nu se intampla mare lucru. In romanul lui Kafka omul e strivit de sistem. Dar, pe de alta parte, l-am asimilat cu birocratia romaneasca... Si mi-am dat seama ca nimic nu-i nou sub soare.

      Delete