Sunday, November 25, 2012

O cafea, nimic mai mult ...


La telefon era o voce normală, comună, a unui tip ce părea ușor agitat. Poate fiindcă mergea în timp ce vorbea la telefon... În secunda doi, dupa ce a salutat-o, si-a dat seama ca acelasi numar apelase cu două zile înainte. Nu fusese pe lângă telefon și nici vreo curiozitate n-o încercase.

Straniu... Omul dorea sa vorbească cu ea, nu era vreo greșeală cum se mai întâmpla. L-a întrebat de unde are numărul ei de telefon dar n-a vrut să-i spună. A insistat. Tipul a rugat-o sa nu se supere ca nu poate sa-i spuna. Doar ca i-l dăduse o cunoștință a lui și se pare și a ei, și că doreste s-o vada, s-o cunoasca. Neaparat.
Îi venea ba sa rada, ba sa-i zica vreo doua... Pana la urma, printre hohote de ras, i-a inchis telefonul in nas.

Nici nu îi trecuse bine surpriza, oarecum neplăcută, și în vreo 15 minute s-a trezit și cu un SMS: "Mă bucur ca am reușit să te amuz și-ti spun că merită să ne cunoaștem. Mă mulțumesc și doar cu o prietenie, daca mai mult nu se va putea. Să legi prietenii este un lucru frumos, nobil." Omul nu se lăsa. Peste încă o jumătate de oră, din nou a sunat. I-a răspuns, habar n-avea de ce. Poate fiindcă n-avea ce face.
Insistând pentru o întâlnire, omul se dezlănțuise. Dar nedând aproape niciun fel de detaliu despre el și nelămurind încă problema cu modul în care căpătase numărul ei de telefon. A plictisit-o cu subiectul întalnirea. Ea nu voia să cunoască pe cineva care nu se prezenta și nu spunea nimic despre el. I-a închis iarăși.
A sunat-o din nou, a doua zi, înainte de pranz. Nu i-a răspuns. În 15 minute SMS: "Mă gîndesc că nu ești pe lângă telefon sau ai treabă, dar cum poți, dă-mi un bip!"  "Hmm...Ce tupeu avea omu'!"
Apoi peste vreo două ore, altul: "Scuză-mi insistențele, iar dacă deranjez, spune-mi te rog, pentru că nu vreau lucrul asta." "Mda"...își zise ea în gând...
A mai sunat-o peste vreo 3 zile...chiar și de 4 ori într-o zi. Nu i-a răspuns, n-avea chef de complicații.
Apoi din nou, peste vreo 3 zile. Ca picătura chinezească... A răspuns, rugându-l să renunțe. Atât a insistat însă respectivul încât, numai ca să scape, i-a spus că poate vinerea respectivă s-ar putea sa poată ieși la o cafea. Dar nimic mai mult decât o cafea. I-a propus și o oră. Tot ea.
A doua zi, din nou a sunat-o. Nu i-a răspuns. Considera că doar lamuriseră ce era de lămurit... SMS: "Ok. Ne auzim cand poți."
A sunat-o si vineri, înainte de prânz, s-o întrebe dacă chiar vine. Deja o agasa. Daca așa spusese, așa era!

Venea ora stabilită si parca n-avea nicio tragere de inimă. S-a îmbrăcat fără chef, s-a aranjat minim și nu știa cum, a reușit să întârzie. Mai erau șapte minute când a ieșit pe ușă dar avea nevoie de cel puțin cincisprezece să ajungă la locul întâlnirii. Când mai erau trei minute pînă la ora exactă, a sunat-o. A aflat ca e în întârziere. Știa unde locuiește (!!!), venea s-o ia. A acceptat, cu jumătate de gură.
În mașină era cald, mirosea a lămâie. Poate de la odorizant... Însă, nu știa de ce, se simțea ca-ntr-o cușcă... Bărbatul arăta relativ OK. Bine făcut, nu urât, poate cam scund și ceva mai maturizat decat vârsta declarată. 
Ajunși la barul restaurantului, n-a intrat înaintea ei și i-a stat pe limba să-i faca observație. S-a abținut. Au comandat cafele și nectar. A comandat identic cu ea, chestie care, nu știa de ce, a impresionat-o neplăcut. În sfarsit...puteau discuta. Văzându-l însă, simțea că nu are sens întâlnirea, că nu trebuia să cedeze, că era o greșeală. 

Militar, ajuns acolo pe căi mai ocolite. Terminase un liceu, specializarea horticultură. Chiar lucrase vreo doi ani în domeniu, în pomicultură, la o stațiune de cercetare. Poate de aceea dinspre el venea un miros ca de măr, ca de lămâie, sau de...bergamotă...?!? Sau doar i se părea? În plus, mainile îi miroseau plăcut a cremă scumpă... Deși nu avea unghiile foarte îngrijite...
Încă se mai ocupa cu pomicultura în timpul liber, visând să-și deschidă o farmacie fito și alte minuni în comuna natală, la vreo 15 km de oraș... Îl asculta ca prin somn... N-o interesa. Făcuse parte din prima misiune Scorpionii roșii din Afganistan. TAB-uri. Divorțase de 3 ani...n-o interesa de ce. Avea o fetiță la fosta soție. Și voia să-si refacă viața. Cu ea. Deși încă n-o cunoștea... Credea că visează...
Nu-i provoca niciun sentiment, nu credea că l-ar putea iubi. După vreo oră de discuții despre tot felul de nimicuri, tot nu aflase cine era responsabil de "vinderea" numărului de telefon. Chipurile, el promisese aceluia să nu spună. Renunțase să mai afle.

Abia l-a determinat să plece de la bar, lucru care în drumul spre adresa ei nu i-a mai reușit. Tipul s-a încapațânat să oprească mașina la un moment dat, chipurile să se mai cunoască. Ea îl cunoscuse deja. A acceptat, doar pentru câteva minute. Îi venea sa râdă. Și nu prea. Apoi, în ceea ce era mai mult un monolog al lui, a apelat-o cu un alt nume de femeie. Ea i-a spus. A fost o scenă penibilă... Mai ales ca făcuse o tentativă de a o săruta.


Simțea că vrea să scape de acolo. Privind prin mașină, a înțeles de ce avea impresia că el mirosea când a mere, când a lămai sau a bergamote. Sau chiar a lemn de santal, ambră, cedru și tămâie. Poate și puțin a mosc și iasomie... În mașină, tipul avea, la vedere, un flacon de ASCENDANT PURE, de la Oriflame. L-a cerut, să-l miroase puțin. Nu se înșelase, flaconul era responsabil de acele note predominant lemnoase, fermecătoare. Apa de toaletă era OK. Îi plăcea. Dar era cam puțin...

Nu-i plăceau multe altele la el. Tot discutând, printre altele, el s-a cam lăudat ca a refuzat-o de curând pe o tipă fiindcă era cu patru ani mai mare. L-a întrebat dacă despre ea știe cați ani are. I se spusese ceva vag...a îngăimat o vârstă, cu vreo șapte ani sub vârsta ei reală. A trebuit să-l dezamăgească. Și ea era tot cu patru ani mai mare ca el. Nici măcar asta nu l-a îndepărtat... N-a lăsat-o să plece fără să o întrebe ce hotărâre ia în privința lor. "Lor", ce departe îî zbura tipului gândul! Dacă voia să vadă, să înțeleagă, poate n-ar mai fi întrebat. Ea i-a cerut să-i lase câteva zile de gândire, vreo săptămână... N-avusese inima să-i servească un "nu" brutal.
Până seara, la culcare, uitase și cum îl chema. Nu-și mai amintea, oricât și-a chinuit memoria...

A doua zi, la ora 09,00...SMS: "Bună dimineața!" iar la 09,30 a și sunat-o... Nu i-a răspuns dar nu fiindcă era la job. Apoi, peste nici două ore altul: "Nu vrei să vb cu mine?
...Seara îi ceruse un ragaz de o săptămână. Omul nu le știa decât pe ale lui, cum se spunea. Acum știa că prima ei impresie fusese cea corecta. Cușca...Nici macar întâlnirea nu trebuia s-o fi acceptat. Tipul era genul pisalog, de care nu scapi nici în gaură de șarpe, exact ceea ce ea detesta mai mult. N-avea să-i mai răspundă nimic. Niciodată. Chiar dacă altceva spusese seara.
Peste încă două zile, SMS: "Se pare că nu-ți plac băieții buni. Te comporți ciudat."
Peste altele trei, dimineața, când de abia ajunsese la job, a sunat-o, iar dacă nu i-a raspuns, din nou SMS: "Hai, zi-mi ceva și apoi te las în pace. Nu-mi place atitudinea ta.
Peste vreo săptămână, dimineața, alt SMS: "Nu știu ce te determină să nu vr să mai vb cu mine, dar sincer greșești. Ești datoare cel puțin cu o explicație ptr că altfel nu te pot înțelege."  
După prânz, o nouă tentativă, un apel. Ziua s-a încheiat "frumos" cu un nou SMS: "Cred c-am să vă dau disparută, domniță!"



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de măr si lămâie a fost aleasă de Tury.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela,  OchiiVerzi , Carmen, Vienela, Gabi, Silving, Simona, Lili, KARMAPOLICE, Diana
Gandvis,    Pandhora,   Lolita, Minnie,   Dana, Sara,  Lolita, Vero,            



24 comments:

  1. Ce nebunie!
    Am păţit o chestie similară, cu vreo 10 ani în urmă... un tip din Piatra Neamţ a început să mă sune (furase numarul meu de tel din agenda unei domnişoare pe care se pare că o cunoşteam) insistent, din 5 în 5 minute, ziua şi noaptea... pare de poveste, dar nu e! I-am răspuns de câteva ori, doar pentru a încerca să-l conving că nu e cazul... după 3 luni mi-am schimbat numărul şi i-am rugat pe cei de la connex să-l pună la secret! (pt 20 euro, binenţeles). Bine că la tine e doar o poveste!

    Povestea parfumată nu ar trebiu să fie romanică? :) O seară frumoasă!

    ReplyDelete
  2. Îmi sună acel ”domniță” ca un refren obsedant... Am o rezervă definitivă când îl aud. Poate nu peste tot sună așa, uite că la asta nu m-am gândit.
    Totuși, descoperind că ei ”Nu-i plăceau multe altele la el...” mă liniștesc, deci nu sunt singura!
    Oare cât de mult contează parfumul unui om, mirosul acestuia, armonia dintre mirosul personal și parfumul folosit?! Chiar atât de mult încât să treacă peste alte neajunsuri?! Pentru mine sigur contează.Contează și mirosul intuit, am așa, câte o senzație olfactivă vizavi de anumite staruri. (aparent fără legătură: nu m-am mirat că Johnny Depp folosește superbul Davidoff Adventure. Nu mă mir nici că Brad Pitt face cu mult succes reclamă parfumului Chanel No 5 , cel mai feminin parfum din toate timpurile).
    În bar și restaurant da, el intră primul, deci tipul știa.
    Ca de obicei, nonconformistă și cu un titlu cel puțin original povestea ta parfumată, dragă Elly! Foarte mult mi-a plăcut!
    Seară fantastică îți doresc! :)

    ReplyDelete
  3. O poveste interesantă, care dă de gândit asupra comportamentului oamenilor.
    Zile frumoase!

    ReplyDelete
  4. Ce poveste! Ce parfum! Ce asociere perfecta! Mi-a hranit sufletul, serios :)

    ReplyDelete
  5. :)) ce noroc pe "domnita" sa fie data disparuta! O poveste simpatica ai creat aici, Elly draga! asemenea experiente e bine sa le traiesti citite sau vazute în filme, în nici un caz pe propria piele!
    A fost o vreme, acum aproximativ 15 ani când foloseam multe produse Oriflame :) Ce frumos ca mi-ai amintit... Au fost vremuri excelente! ;)
    Sa ai o saptamâna parfumata si cat mai placuta!

    ReplyDelete
  6. Cât de nasoală e senzaţia cu care mă lasă articolul ăsta... Şi asta pentru că ceea ce este descris în el, este din păcate ceva extrem de des întâlnit în viaţă. Foarte rar reuşeşti să cunoşti pe cineva cu adevărat deosebit, care să merite fie şi o prietenie. În general, se întâmplă cam ceea ce ai scris tu aici. Iar tipologia lui, descrisă atât de bine de tine încât m-ai făcut să-l "simt" prin ecran, m-a făcut deseori (în timp ce citeam), să-mi fie ruşine de ruşinea lui... Cunosc genul. Sincer să fiu, nu m-aş mira ca protagonista povestirii să primească în curând şi câteva SMS-uri cu înjurături. E de acolo...din peisaj.:(
    Şi totul se întâmplă fix când vine vorba de "refăcut viaţa". Nu suport gândirea asta. Dacă viaţa mea e bulită, evident că încerc s-o refac, însă nu forţând lucrurile. N-am să înţeleg niciodată de ce "a-ţi reface viaţa" vine la pachet cu "să-mi trag o nevastă rapid", care "să-mi toarne un plod sau doi" şi care "să-mi calce, spele, facă mâncare", că "să nu trăiesc singur".
    -Bag picioru'! Dacă n-a fost să fie, prefer să stau singur, decât singur în doi. Nu suport forţarea unei relaţii doar de dragul de a avea un "partener" în viaţă. Dacă nu-i foc... La naiba, ce tot zic eu aici?... Dacă nu-i măcar o micuţă scânteie, atunci mai bine nu.
    Pe lângă toate mitocăniile, stângăciile şi penibilităţile săvârşite de respectivul, pe lângă toate insistenţele total inadecvate, din punctul meu de vedere (şi lucrul cu care m-a scos cel mai mult din sărite), este incapacitatea de a şti când să se retragă din peisaj. Niciodată n-am suportat insistenţa. Mai ales atunci când pare agasantă. Culmea, am ajuns să împart şi insistenţa pe categorii. :)) Şi asta pentru că orice om insistă, cred, dar cu bun simţ. Când simte că refuzul este evident, se lasă păgubaş şi pa-pa! Dar să ajungi să te loveşti şi de ignoranţă şi tu să tot insişti...deja devii agasant cu tendinţe de genuine stalker...
    Uite, vezi? De-aia îmi lasă un gust amar articolul ăsta. Pentru că îmi arăta că nu-s doar eu ghinionist, ci că mai există poate, oameni care cu greu se "împiedică" de alţi oameni ca ei...iar între timp, "opintelile" sunt doar printre exemplare precum cel din povestire...:(

    Aştept cu nerăbdare ziua în care voi mai citi şi o povestire cu happy ending. De genul celei în care "aproape accidentul" din parcare, mi-a lăsat o senzaţie superbă în suflet.
    Şi poate că aşa şi trebuie...să fie "accidente". Ceva pregătit, anticipat, forţat, scremut, nu poate fi decât artificial. Doar ce apare spontan este purtător de ...scânteie...

    ReplyDelete
  7. ce agasant!! :))
    bine ca "domnita" a zis pas, ca altfel o suna si ii trimitea sms-uri si n timpul noptii, chiar daca era lanaga ea...off.
    mi-a placut...da eu sunt curioasa, doar ma stii!! " domnita" asta exista cumva?:P

    ReplyDelete
  8. Bună Elly!
    Am citit cu mare plăcere povestioara ta și mi-a
    plăcut tare mult!
    Îți doresc o săptămână frumoasă și plină de bucurii!
    Cu mult drag!

    ReplyDelete
  9. Aaaaaa!!!! Ce om stresant!!!!!!!!!!!!!! Doamne, m-am enervat numai citind :)) eu sunt genul de persoana care zice "nu" cu zambetul pe buze o singura data. Am patit si eu sa fiu stresata de astfel de imprejurari si am reactionat urat ... in cazul de fata cred ca aruncam cu parfumul dupa el. O zi frumoasa! :)))

    ReplyDelete
  10. Povestea m-a mentinut alerta, ai un dar in descrierea intamplarilor...
    Dar referitor la "tip" , cu scuzele de rigoare il bagam la origini clar si cu virgule. Pentru mine aceasta sarada ar fi fost o hartuire. Un "lasa-ma in pace" chiar asa se doreste - cum se aude. Lucrez, am treaba, obligatii, cum sa ma suni de nu stiu cate ori pe zi si sa-mi trimiti sms-uri ca si copiii?
    Sms-uri primesc cu placere de la prietenii mei apropiati, atat.
    Enervant personaj. Sper sa nu-si duca mai departe hartuiala- indiferent daca povestea e reala sau nu :)

    ReplyDelete
  11. la inceput am crezut ca povestesti ceva ce ti s-a intamplat...sau poate asa este ? :)

    ReplyDelete
  12. Buna poveste.Aroma parfumului ramane in plan secund, insistenta si badarania miros mai mult a muraturi...Am cunoscut si eu genul asta de persoana, care nu fac decat sa butoneze telefonul toata ziua, nici nu realizeaza cat deranjeaza.Daca sunt atat de insistenti cu cineva abia cunoscut, da-ti seama cum sunt in familie!

    ReplyDelete
  13. Faină poveste! Scrii tare bine, dragă Elly! Ştii să surprinzi fiecare amănunt care dă culoare şi parfum povestirii.
    Cât despre "admirator", mi-a ruşine, ca bărbat, de astfel de indivizi neputincioşi sufleteşte, care cred că pot cuceri inima unei femei cu astfel de insistenţe obositoare şi plictisitoare. Relatarea ta mi-a amintit de un film american, în care admiratorul necunoscut dezvoltase o adevărată obsesie pentru eroină, urmărind-o ca un psihopat, zi şi noapte. Asta numai iubire nu poate să fie! Şi câţi nu sunt în realitate! Mai bine lipsă, decât cu aşa belea pe cap.
    O seară bună, dragă Elly!

    ReplyDelete
  14. NU-mi vine să cred că există un astfel de tip, dar ... mare e grădina

    ReplyDelete
  15. O cafea cu dichis, îţi ofer şi eu: http://zamphotograph.blogspot.ro/2012/11/imaginea-realitatii-251112.html
    Să ai o zi minunată în fiecare zi!

    ReplyDelete
  16. O cafea cu miros de... pisalogeala?;)) Nu, nu rad... povestea in sine este super dar personajul masculin...sub orice critica.. Bica ca a existat totusi ceva care a incantat-o pe "domnita": parfuul...

    ReplyDelete
  17. Sa mai spuna cineva ca advertising-ul e o chestie simpla. Sa scrii atata pentru un parfum... Jesus! :D

    ReplyDelete
  18. Imi place foarte mult cum scrii si cum pui in valoare detaliile.

    ReplyDelete
  19. Mi-a facut mare placere sa citesc povestioara. O fi doar o povestioara dar e rupta din realitate! La tot pasul poti da peste astfel de barbati insistenti, barbati ce te baga si in sperieti prin a lor atitudine, atitudine pe care ei nici nu o inteleg.

    ReplyDelete
  20. Imi plac povestirile tale! Ai un stil aparte. Te tine in "alerta" sau mai bine zis " cu sufletul la gura" ! :)

    ReplyDelete
  21. Eu nu prea inteleg cum se poate urca o femeie in masina unui necunoscut, mai ales ca nu a vrut nici macar sa ii spuna prin intermediul cui a aflat de ea. In rest, exact genul de barbat plictisitor, care alearga dupa multi iepuri si nu prinde nici unul. Ma crezi ca m-am enervat citind despre insistentele si gafele lui? Eu i-as fi spus vreo cateva domnului, sa ma tina minte toata viata. :))

    ReplyDelete
  22. Un astfel de tip cred ca poate fi si periculos, nu mi-ar placea sa mi se intample asa ceva.

    ReplyDelete
  23. Bine că-i doar o poveste. Realitatea e mult mai dură... :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Aproape nimic din ceea ce scriu nu-i poveste. Vad ca inca n-ai inteles...
      Pe unele le mai fardez putin sa devina digerabile dar nu sunt povesti.
      Care sunt se vad imediat. Si sunt atat de putine...nici macar cat degetele de la cele doua maini in acesti peste doi ani.

      Delete