Poate că ați observat săptămâna aceasta, care abia ce a trecut, că pe blog n-a prea fost mișcare câteva zile. Dacă nu s-a observat e și mai bine.
Pentru cei care totuși v-ați gândit ce-i cu mine, trebuie să vă spun că am fost călătoare. Aproape două zile m-am aflat în cel mai drag oraș mie.
Mi-aș fi dorit să stau mai mult, să pot participa la evenimentul cultural de excepție care a debutat exact în a doua zi a sosirii mele însă doar atât s-a putut.
Am făcut o mulțime de fotografii, unele chiar foarte interesante dar pe care am să le prezint în timp. Că timp este, slavă Domnului!
Azi doar câte ceva legat de acel eveniment.
La Sibiu s-a desfășurat (deja) TIFF (Transilvania International Film Festival). Între 19-23.06.2013. Am ajuns acolo pe 18 iunie, am plecat pe 20 iunie dimineața. Am ratat premiera filmului Funeralii fericite, al cărui afiș l-am fotografiat aici (sus) iar mai jos am fotografiat în vitrina librăriei cartea lui Adrian Lustig, carte care stă la baza filmului. Funeralii Fericite este o comedie produsă anul acesta.
Desigur că am ratat și concertul Zdob și Zdub. :(
Plimbându-mă prin oraș am primit de 3 ori fluturași cu TIFF și am văzut unele pregătiri.
Flyere TIFF Sibiu |
Între cele două boxe pe care scrie Carlsberg avea să fie ecranul de proiecție |
Terasele erau gata, așteptau berea și spectactorii |
Berea venea... |
Și se depozita aici... |
Pe 19 seara am (re)văzut totuși filmul E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil, la care au fost prezenți chiar regizorul și actrița franceză din rolul principal, Natalie Bonifay, incă alți trei actori principali: Marius Stănescu, Valentin Teodosiu, George Alexandru dar și Tudor Giurgiu ca organizator. In afară de o întrerupere a proiecției de vreo 7-8 minute, totul a mers bine.
M-am ales și cu alte materiale publicitare, adică un program mai amplu al manifestării.
Puteți da click dreapta pe imagine, ca să se deschidă în altă fereastră. Se va vedea ceea ce este scris. |
Fața programului |
Dar tot îmi pare rău că n-am reușit să văd Funeraliile și concertul Z&Z...
Merg să văd alte întâmplări din săptămână aici.
Ce zile interesante ai avut in aceasta perioada.
ReplyDeleteAm vazut ceva pe la televizor cu tot felul de activitati si evenimente de prin tara...dar, cel mai interesant e sa iei pulsul de la fata locului.
Din fericire am avut o saptamana foarte interesanta. Din pacate blogul a avut de suferit.
DeleteSper ca am oferit imagini interesante, din culise, ca sa zic asa :)
Merci, Anca!
Blogul te aşteaptă, alte evenimente vin şi pleacă. Mă bucur că ai avut o săptămână faină, aşteptăm poveştile :)
Delete:) Nici nu stiu cand sa mai scriu tot ce am de gand. Au venit toate ca o avalansa peste mine :))
DeleteCand am vazut titlul, m-am speriat. La prim afraza la fel. Acum sunt linistita, ai vazut locuri frumoase, invidia mea sa fie cu tine :)
ReplyDeleteM-am gandit si la posibilitatea asta ;)
DeleteDar totusi, titlul e cat se poate de corect. :)
Da, am revazut locuri frumoase si foarte dragi. Iti doresc sa ajungi curand acolo :)
Cât aş fi vrut să fiu şi eu la Sibiu... Asta e, altă dată.
ReplyDeleteMă bucur pentru tine. Te pup, o săptămână minuntă!
Am ajuns si eu mai mult pe negandite, cam nepregatita, lucru care nu-mi place. Dar cu toate astea a fost foarte frumos. :)
DeleteMultumesc, Anastasia! La fel!
m-ai speriat , nu mai face asta ... uf uf uf . ma bucur ca nu s-a intamplat nimic din ceea ce ma gandeam eu.
ReplyDeleteAm un stil aparte de a da titluri. Stiu, mi s-a spus.
DeleteDar nu-i corect titlul? Este... :)
Ai fost tare simpatic, Andrei. Merci.
da da da , chiar ca ... aparte , sti ? pe facebook era o chestie mica neagra acolo , tot timpul astept sa apara ceva nou acolo din partea ta si eram oarecum plin de bucurie ... iar ceva nou ... poate vacutele ... ceva acolo . Cand ma uit mai bine si vad titlul sti ? toata bucuria disparuse , deja eram pe ganduri , ma gandeam oare ceva la tine in familie ? o vacuta ? eu iubesc animalele uneori mai mult ca pe oameni.
DeleteDa, imi imaginez ca te-am speriat putin. Imi pare rau.
DeleteA fost un fel de gluma :)
Cât aş vrea să ajung şi eu la un astfel de eveniment. Mi-e dor de Sibiu!
ReplyDeleteO seară faină, Elly!
Merci, draga mea!
DeleteFoarte frumoase evenimentele astea.. si la Timisoara este ceva asemanator...
ReplyDeleteDa, Adriana. Asa este. Dar nu am mai avut timp de nimic. :( La blog ma refer.
DeleteEu m-am obisnuit cu titlurile tale, insa faptul ca ai fost in cel mai frumos oras al Romaniei(dupa parerea multora) e chiar o surpriza. Una frumoasa, abia astept mai multe povesti si imagini din acest loc. :)
ReplyDeleteSeara buna si saptamana reusita. :)
Eu cred ca e cel mai frumos. Eu asa il vad. Cu vreo 2 zile inainte nici eu nu stiam ca voi fi acolo :) Sper sa mai povestec cate ceva. Macar in imagini frumoase. Am vreo 200 :))
DeleteMerci, Nice!
Sibiu, Horatiu Malaiele, Naie Caranfil, concert Zdob si Zdub... Ce usurare! Cand am vazut titlul am avut un sentiment ciudat, dupa ce am inceput sa citesc m-am linistit. Alegi titluri corecte care reprezinta foarte bine scrierile tale, insa, te rog eu, gandeste-te si la noi, cei care te citim... :) Nu ne mai baga in sperieti.
ReplyDeleteIn alta ordine de idei, blogul tau n-a avut de suferit, l-am pazit noi, cititorii. :) Bine ai revenit.
Daca l-ati pazit, eu sunt fericita :) Multumesc pentru urare. Da, a fost o calatorie foarte frumoasa. Titlul a fost o gluma. Cand stii despre ce-i vorba, e frumoasa :)
Deletetare iubesc si eu Sibiul ! :)
ReplyDeleteMa bucur ca mai suntem :)
DeleteSe pare ca ai lipsit motivat:) E bine ca te'ai simtit bine :)
ReplyDeleteDa, si da :) Merci!
DeleteCat pe ce sa ma solidarizez si sa-ti transmit condoleante, ca si eu am avut funeralii, dar de-alea nefericite. Si eu am vizitat ultima data Sibiul sub sloganul "bere si cultura!Da' mai mult bere...":))
ReplyDeleteNu, chiar a fost fain si titlul o gluma nevinovata. La tine nu prea dar asta e viata. :)
DeleteMunca serioasa nu gluma !
ReplyDeleteEh, mai mult cu fotografiile ;) Dar a fost fain :)
Deletesuperbe zile ai avut! bravo!
ReplyDeletesi eu pandesc o vacanta... :)
pop!
Vacanta asta a dat peste mine :)) Dar a fost bine :)
DeleteElly dragă, anul acesta n-am avut timp de TIFF nici la noi, adică la el acasă, la Cluj! A fost primul an când n-am participat la deschidere și n-am vizionat filme, fiind foarte ocupată. Bine că ai avut timp măcar tu, așa mai aflu câte ceva. O seară așa cum ți-o dorești! :)
ReplyDeleteMirela, mi-a parut rau ca n-am mai putut sta inca o zi dar nu s-a putut. Cat a fost insa, a fost frumos :) Multunesc mult :)
DeleteNumai ce am văzut vitrina şi uşa de la intrare a Librăriei Humanitas, am exclamat. e vorba de Sibiu! Am locuit câţiva ani acolo şi mi-a rămas "lipit" de suflet. Un oraş excepţional, un adevărat centru cultural al zilelor noastre. Este admirabil câte evenimente culturale se organizează acolo. Înseamnă că se poate şi că se vrea. Ar fi minunat să facă şi alţii astfel de lucruri cu adevărat valoroase. Prea mult s-a "manelizat" ţara asta şi e păcat.
ReplyDeleteMă bucur mult pentru tine că ai fost acolo. Iar dacă nu ai reuşit să vezi tot, nu-i nimic, mai mergi o dată la Sibiu! :-)
O seară frumoasă, dragă Elly!
In Sibiu mereu se petrece ceva frumos. Cred ca in orice zi e o manifestare sau poate mai multe. :)
DeleteCred ca ti-a prins bine iesirea! blogu a fost ok, l-am vizitat noi! :)
ReplyDeleteCe dulce esti, Mona! Merci frumos :)
DeleteEste bine, atunci cand totul este bine ... cu asa titlu de post, m-am gandit la ce este mai råu :D Sigur o plimbare fie si de 2 zile prin frumosul Sibiu, face mult bine spiritului.
ReplyDeleteDa, face bine spiritului, foarte bine te-ai exprimat. A fost foarte bine.
DeleteTu ştii cel mai bine cum îţi este blogul.
ReplyDeleteDar, cu siguranţă, acum ai despre ce scrie.
În plus, te-a refăcut psihic şi emoţional voiajul ăsta.
M-ai tinut in suspans cateva clipe... Ai lipsit de pe blog (ceea ce nu ti se intampla prea des), ai pomenit de funeralii, ai plecat din orasul tau..., m-am gandit la tot ce poate fi mai rau...
ReplyDeleteFirea mea de mata curioasa ma face sa te intreb daca ai mers la Sibiu special pentru festival.