Sunday, June 9, 2013

În liniștea ploii...



De aproape două săptămâni nu mai contenea. Cădea peste oraș dimineața, la amiază, seara, iar noaptea parcă și mai cu spor.
În fiecare zi o lua de la capăt, fără odihnă. Cu mici intermitențe, cerul strecura printre norii gri o mulțime de picături, mulțime ce părea fără sfârșit. Ploaia de sfârșit de primăvară și început de vară reinventase definția infinitulului...
Până și umbrelele deveniseră aproape inutile...Tot aerul era umed...

Ștergătoarele de parbriz se mișcau continuu în liniștea monotonă a ploii. Le privea ca hipnotizat. Se afla într-un taxi și era mulțumit că taximetristul nu era unul cu poftă de vorbă. Liniștea îi făcea bine dar n-ar fi vrut nici să să fie complet singur. Îi ajungeau propriile gânduri. Deși...poate ar fi fost mai bine să fie unul vorbăreț?!? Nu mai era prea sigur. De nimic nu mai era sigur de o vreme. Viața era ca o cutie cu surprize, cele mai multe nu plăcute.

Pe de altă parte, nu se simțise capabil să scoată din garaj mașina. Unde mergea el acum avea nevoie să fie liniștit, cât mai liniștit. Nu era nici pe departe dar încerca pe cât posibil să-și impună să fie. Pentru el dar mai ales pentru Ea. Și niște curaj îi trebuia, o doză uriașă. Da, lui, bărbat în toată firea, la peste 40 de ani...
Clar! Ea era mai curajoasă ca el. De când se pregătea pentru marea încercare îl tot încuraja, pe amândoi îi încuraja. Tocmai Ea...culmea ironiei. 

Șoferul deschise puțin fereastra și-n taxi pătrunse miros de flori de tei perfect mulat pe parfumul ploii și gândul îi fugi instantaneu la seara de toamnă când o ajunsese din urmă, ademenit de dâra de parfum dulce, însă nu puternic, pe care o emana întreaga ei făptură. 

Până să ajungă să-i vadă chipul era deja fascinat de mersu-i sigur, elegant și aproape îndrăgostit de parfumul acela. În liniștea serii de sfârșit de septembrie, aerul curat de după ploaia fugară, ca de vară, îi adusese în nări aromă de vanilie și ecoul unui cocktail de coacăze, piersici, caise, pere, mere iar peste toate, învăluitoare ca o eșarfă moale, fină și caldă, notele lemnoase de santal și cedru. Îi fusese fatal parfumul acela. Ulterior aflase că se numea Burberry Classic Women. Era complet afon în materie de parfumuri pe vremea aceea. Mai învățase câte ceva între timp. De la Ea. 
Doamne, cum trecuseră anii! Paisprezece...

Îi părea că nu mai ajunge dar nu mai era prea mult. De câteva zile era într-o agitație continuă. Lăsase totul baltă. Reușise, cu greu să ia zilele de concediu, era nevoie de el la unitate. Baiatul era și el neliniștit. Peste căteva zile începea bacalaureatul...
Momentul era unul atât de delicat... 

Taxiul ajunse, plăti apoi urcă aproape în fugă treptele de la intrare.
Urcă la etaj. Acum aștepta cu nerăbdare să mai vorbească o dată cu profesorul. Privea ploaia cum se prelingea pe geamul ferestrelor. Îi veni din nou în minte seara aceea de septembrie, din urmă cu paisprezece ani. După ce aflase că fata zveltă și brunetă din fața lui se numea Monica, gândul îi fugise, printr-o rapidă asociere, la Medelenii lui Teodoreanu. Apoi ploaia reîncepuse, la fel de neașteptat. Iar lui îi venise să danseze cu Monica acolo, în ploaie. Zâmbi trist...

O iubea... Și la toți cei 43 de ani ai săi o lacrimă i se prelinse pe la colțul ochiului drept.
ACUM știa că era înarmat cu tot curajul și cu toată liniștea pentru ceea ce avea să urmeze.
Nu voia să se gândească la sfârșit, la capitulare. Pur și simplu nu voia. Știa că vor lupta împreună până la capăt. Indiferent cât de grav ar fi fost ceea ce ar fi putut afla de la profesor. 




Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum ploii a fost propusă de ghurhu.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Vero, Silving, VaniaVienela, Gabi, Sonia, Mala, Minnie, Roxana, Tina, ghurhu, Daurel, Lili, Lili2, Irealia, Dana Lalici,
  ,      Lolita,Diana, Lolita,  Sara,   


25 comments:

  1. Este atât de potrivită ploaia în povestea ta.
    Și, ciudat, dincolo de toată tristețea mi s-a părut că zăresc o rază de soare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se potriveste poate fiindca e vorba despre tristete. Multa tristete. Nu stiu inca daca raza de soare va fi sau nu...Si daca va fi, nu stiu cat va dura... E trist pentru ca e o poveste reala, care se intampla exact in aceste zile... Totul e foarte real.

      Delete
  2. Ploaia ajută de multe ori. E plăcut când o auzi răpăind dincolo de geamuri. Cred că ne face să ne simţim mai puternici, fiindcă suntem capabili să ne ferim de biciul stropilor ei...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sincer, nu stiu daca el are timp sa se gandeasca astfel in incercarea grea prin care trec amandoi. Cred ca doar iubirea il face mai puternic, nimic altceva...

      Delete
  3. E ciudat că nu-mi pot imagina foarte bine mireasma de tei în ploaie, poate și pentru că asociez teii cu zilele din prima sesiune a anului I, când am avut o vară superbă, cu colegi frumoși și mulți tei înfloriți, într-un senin iunie de neuitat.
    De ce a trebuit să se reîntoarcă el în toamnă?! Poate pentru că așa sunt marile povești de iubire...sau unele din ele. O iubea, desigur, iar parfumul ei a ajutat mult un sentiment, și nu e singura dată când un parfum întregește feminitatea și zăpăcește frumos o inimă, o minte...și bine face.
    Frumos, așa cum m-ai obișnuit. Dacă ar fi optimist, aș intra la idei, așa rămâi tu însăți.
    O seară parfumată divin îți doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mirela...povestea se intampla chiar acum. E o poveste in timp real, asa cum nu v-am obisnuit.
      Inca nu stiu nici eu ce se va intampla pe termen lung, nimeni nu stie inca. Asteptam mai multe vesti de la el si speram. De fapt ceva s-a intamplat intre timp, adica de la momentul surprins in povestea mea. Vestile acelea, asteptate cu infrigurare, erau foarte proaste...operatia a fost vineri. Am scris mai fara detalii...asa am dorit.
      Multumesc, Mirela. :)

      Delete
  4. O frumoasa poveste cu miros de viata, de speranta de amintiri. Ploaia ne provoaca la amintiri.
    Te imbratisez, Elly draga!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Printre parfum de tei in ploaie, printre sperante si amintiri, e totusi povestea trista. N-am mai vazut-o pe Monica de vreo 3 ani... si aflu acum asta. Le stiam toata povestea, o poveste frumoasa, dar ceea ce li se intampla acum m-a intristat.
      Multumesc, Tina!

      Delete
  5. Stii... atunci cand sufletul este trist, o ploaie il spala de pacate, cu conditia ca ploaia sa nu fie rece si interminabila!
    Ploaia din povestea ta da speranta, renaste amintiri!
    Te pup Elly, am citit cu placere povestea ta!
    Saptamana faina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa dea Dumnezeu sa redea sperante!
      Merci, Minnie!

      Delete
  6. Ploaia liniștește, întristează, curăță...

    ReplyDelete
  7. O raza de soare vad si eu in povestea ta! Sper sa vad bine, ca la anii mei ....:)
    Mi-a placut cum ai povestit.
    Pop!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt nori grosi pana la raza aceea, Geanina... Nu stiu.
      Multumesc. :)

      Delete
  8. imi plac ploile repezi , de vara , apoi sa iasa soarele , da !

    ReplyDelete
  9. Nu ştiu să existe persoane cărora să nu le placă parfumul florilor de tei.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poate ca n-or fi dar...nu despre asta era vorba aici....

      Delete
  10. Intotdeauna ploia e o binecuvantare.

    ReplyDelete
  11. Imi place cum ai impletit in povestire parfumul florilor de tei! :)
    Seara placuta draga Elly!

    ReplyDelete
  12. Cum ştii tu să mă prinzi de la primul rând şi să mă emoţionezi ... :)

    ReplyDelete
  13. Mie imi place ploaia, tunetele si fulgerele, desi atunci cand eram mic copilandru, fugeam in gratele mamicii sa ma ascund de fulgere si tunete. Frumoasa poveste si atat de parfumata. Numai bine.

    ReplyDelete
  14. Sa le fie bine, sa fie minuni si sa le fie bine! ......

    ReplyDelete
  15. Ploaia si florile de tei, o , da...asta intalnesc si eu zilele astea in cartierul meu. Povestea e trista....dar frumos si natural impletita cu parfumul

    ReplyDelete
  16. Am citit povestea atunci cand ai postat-o si dupa aceea mi-a ramas in gand insa m-a si blocat putin. Mi-a placut misterul dar de asemenea si deschiderea pe care o ai in scriere. Pui mintea cititorului la contributie, ii dai oportunitatea de a face scenarii.
    Apoi mi-a venit in minte cuvantul speranta. Pentru ca nu-i o poveste trista, si la fel ca personajul principal, asta simtim si noi.
    Pupici multi!

    ReplyDelete
  17. Mi-ar fi placut sa fie doar o poveste, o poveste frumoasa, usor trista, din care sa rasara speranta. Din nefericire, aflu ca exista o Monica si ca nu ii este bine. E dureros cand viata iti da asemenea palme.
    Le doresc sa aiba putere, sa spere si sa lupte cu tarie pentru ceea ce merita!

    ReplyDelete