În liniștea ploii...

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/06/in-linistea-ploii.html

De aproape două săptămâni nu mai contenea. Cădea peste oraș dimineața, la amiază, seara, iar noaptea parcă și mai cu spor.

În fiecare zi o lua de la capăt, fără odihnă. Cu mici intermitențe, cerul strecura printre norii gri o mulțime de picături, mulțime ce părea fără sfârșit. Ploaia de sfârșit de primăvară și început de vară reinventase definția infinitulului...

Până și umbrelele deveniseră aproape inutile...Tot aerul era umed...

Ștergătoarele de parbriz se mișcau continuu în liniștea monotonă a ploii. Le privea ca hipnotizat. Se afla într-un taxi și era mulțumit că taximetristul nu era unul cu poftă de vorbă. Liniștea îi făcea bine dar n-ar fi vrut nici să să fie complet singur. Îi ajungeau propriile gânduri. Deși...poate ar fi fost mai bine să fie unul vorbăreț?!? Nu mai era prea sigur. De nimic nu mai era sigur de o vreme. Viața era ca o cutie cu surprize, cele mai multe nu plăcute.

Pe de altă parte, nu se simțise capabil să scoată din garaj mașina. Unde mergea el acum avea nevoie să fie liniștit, cât mai liniștit. Nu era nici pe departe dar încerca pe cât posibil să-și impună să fie. Pentru el dar mai ales pentru Ea. Și niște curaj îi trebuia, o doză uriașă. Da, lui, bărbat în toată firea, la peste 40 de ani...

Clar! Ea era mai curajoasă ca el. De când se pregătea pentru marea încercare îl tot încuraja, pe amândoi îi încuraja. Tocmai Ea...culmea ironiei. 

Șoferul deschise puțin fereastra și-n taxi pătrunse miros de flori de tei perfect mulat pe parfumul ploii și gândul îi fugi instantaneu la seara de toamnă când o ajunsese din urmă, ademenit de dâra de parfum dulce, însă nu puternic, pe care o emana întreaga ei făptură. 

Până să ajungă să-i vadă chipul era deja fascinat de mersu-i sigur, elegant și aproape îndrăgostit de parfumul acela. În liniștea serii de sfârșit de septembrie, aerul curat de după ploaia fugară, ca de vară, îi adusese în nări aromă de vanilie și ecoul unui cocktail de coacăze, piersici, caise, pere, mere iar peste toate, învăluitoare ca o eșarfă moale, fină și caldă, notele lemnoase de santal și cedru. Îi fusese fatal parfumul acela. Ulterior aflase că se numea Burberry Classic Women. Era complet afon în materie de parfumuri pe vremea aceea. Mai învățase câte ceva între timp. De la Ea. 

Doamne, cum trecuseră anii! Paisprezece...

Îi părea că nu mai ajunge dar nu mai era prea mult. De câteva zile era într-o agitație continuă. Lăsase totul baltă. Reușise, cu greu să ia zilele de concediu, era nevoie de el la unitate. Baiatul era și el neliniștit. Peste căteva zile începea bacalaureatul...
Momentul era unul atât de delicat... 

Taxiul ajunse, plăti apoi urcă aproape în fugă treptele de la intrare.

Urcă la etaj. Acum aștepta cu nerăbdare să mai vorbească o dată cu profesorul. Privea ploaia cum se prelingea pe geamul ferestrelor. Îi veni din nou în minte seara aceea de septembrie, din urmă cu paisprezece ani. După ce aflase că fata zveltă și brunetă din fața lui se numea Monica, gândul îi fugise, printr-o rapidă asociere, la Medelenii lui Teodoreanu. Apoi ploaia reîncepuse, la fel de neașteptat. Iar lui îi venise să danseze cu Monica acolo, în ploaie. Zâmbi trist...

O iubea... Și la toți cei 43 de ani ai săi o lacrimă i se prelinse pe la colțul ochiului drept.

ACUM știa că era înarmat cu tot curajul și cu toată liniștea pentru ceea ce avea să urmeze.
Nu voia să se gândească la sfârșit, la capitulare. Pur și simplu nu voia. Știa că vor lupta împreună până la capăt. Indiferent cât de grav ar fi fost ceea ce ar fi putut afla de la profesor. 

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum ploii a fost propusă de ghurhu.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:

Mirela, Vero, Silving, Vania,  Vienela, Gabi, Sonia, Mala, Minnie, Roxana, Tina, ghurhu, Daurel, Lili, Lili2, Irealia, Dana Lalici,
  ,      Lolita,Diana, Lolita,  Sara,