De bunica din partea mamei îmi aduc aminte cum mereu alerga cu treburi, de colo-colo, chiar şi când, mult prea timpuriu, viaţa o curbase precum un arc şi nu mai avea nevoie de un efort prea mare ca să se aplece...
Cu ochii minţii, pe bunicul îl văd meşterind mereu ceva. Împreună cu bunica îşi făcuse casă, făcuse case pentru alţii, meşterise care, căruţe, era zidar, dulgher, lăcătuş...un spirit iscoditor...
Împreună au crescut, cu multă dragoste şi grijă, 5 copii pe care i-au facut oameni... De curând i-am vizitat acolo unde odihnesc, unul lângă altul. Vreau să cred că o parte din moştenirea de bun-simţ şi pricepere lăsate de ei, se află şi în mine...
Fotografie personală înscrisă în concursul Moştenirea, găzduit de MWB. (Fotografia este prelucrată.)
Cred ca am fost printre primii care am comentat ceva despre prestatia trupei Mandinga la Eurovision. S-ar putea sa nu fiu insa printre ultimii pentru ca, dupa editia de anul acesta a Eurovision, inca se mai simte unda de şoc.
Loreen - Suedia
Desigur ca este exagerat spus. Ceva minuscul, insignifiant, nu poate produce o unda de şoc, cel mult o zmucitură ca si o palma data peste faţă. Palma asta ar fi trebuit s-o primeasca, drept in figura, Televiziunea Romana. La Baku. Sper ca a simtit-o. Din plin.
Multi se intreaba de ce a fost trimisa trupa aceasta sa ne reprezinte acolo. Se cauta motive care mai de care mai "savante". Cred ca se da prea mare importanta faptului si acum, dupa, cum s-a dat si inainte de...
Presupun ca toata lumea stie ca "Zaleilah" este o creatie (e cam mult spus, nu?) a lui Costi Ionita. Cum, nu stiti cine e Costi Ionita? Geniul manelelor carpatice, as putea spune. Si cum sa nu trimiti la Eurovision sa te reprezinte, tocmai pe geniul muzical al tarii? Cu ceva reprezentativ pentru Romania, caci am aflat acum ceva vreme, din surse prezidentiale, ca poporul roman, in proportie de 90% asculta manele. Deci, sa trimitem ceva reprezentativ. Eurovision chiar acest scop are: de a-si prezenta fiecare tara ce are specific, traditional de-i posibil, deci ceva care sa ilustreze spiritul tarii participante. Si cum se putea mai bine decat printr-o melodie aproape de manea, deghizata pentru Europa in ceva hispano-anglo-leila-la-la? Adica nu stiti ce e hispano-anglo...bla, bla, bla? Graiul nostru din strabuni, ce altceva?
Si cine a decis? Maria-sa, Televiziunea Romana, prin cativa insi dintr-un juriu si niste SMS-uri, se zice. In ceea ce priveste juriul ăla, sunt ferm convinsa ca au facut asta. In privinta SMS-urilor nu mai am aceeasi convingere.
Si totusi, de ce Costi Ionita?
Am gasit o explicatie. Pentru ca omul dezvoltase un sindrom Eurovision, in sensul ca, de vreo 10 ani i s-a pus pata ca-i bun de trimis la export, niciunde altundeva decat la Eurovision. Si a tot propus melodii peste melodii, si cate 3 pe an, unele sub pseudonime ciudate (UmbertoTomasi), doar-doar va fi ales. Dupa atatia ani de incercari si nervi, omul cred ca a obosit si a facut un blat cu TVR. Nu cu toata TVR, a fost suficient cu juriul decident. Ca oameni sunt si ei si au nevoi. Si juriul, probabil, si-a linistit constiinta spunandu-si ca "oricum trebuie sa scapam de acest Costi Ionita, caci va continua sa paraziteze la infinit selectiile Eurovision si la anul, si peste 2 ani"...si peste 100 de ani, daca mai exista Romania. Intelept juriul, nu credeti?
Si uite-asa, l-au trimis. Fara sa tina cont ca in banii pe care l-au trimis si au trimis si toata trupa aia, sunt si banii nostri din abonamentele obligatorii.
Asa a ajuns sa ne reprezinte acolo o "tiganie", caci ce suntem altceva in ochii Europei? Mai ales in ultimii ani.
Asa am ajuns acolo cu o trupa de muzica asa-zis latino, cu o solista asa-zis cu voce, voce pe care cred ca a uitat-o acasa, n-a pus-o in bagajele pentru Baku. M-am simtit eu jenata de vocea ca un fir de ata a solistei trupei, de rigiditatea ei pe scena, de "coregrafia" aproape penibila a celor din trupa, de rochita fara forma in care a fost imbracata, creata probabil de vreo mare sau vreun mare "creator de moda", de care e plina tara noastra.
Pe cat de triumfalisto-optimist s-a vorbit despre participarea noastra la acest Eurovision, pe atat de virulent se critica acum. Unde ati fost, criticilor, ascunsi inainte? Mie, personal, nu mi-a placut melodia asta de la inceput, dar mi-am zis ca trebuie sa nu fiu carcotasa. Nu de alta, dar n-aveam chef sa-mi ridic blogosfera in cap.
Cu asemenea reprezentare de "calitate" nu va mai mira rezultatul, nu?
Ei bine, pe mine da. Pentru ca mi s-a parut si locul
12 prea mult pentru prestatia lor. Poate TVR invata ceva din asta. Dar asa am crezut ca invata si din ceea
ce s-a intamplat anul trecut sau acum cativa ani, vreo 5, cand s-au
trimis tot niste aiureli. Ar trebui sa ne resemnam. Rar reusim sa trimitem
acolo voci bune iar melodii bune chiar si mai rar.
Par prea critica, stiu. Totusi au fost si cateva lucruri care mi-au placut la acest Eurovision.
De pilda, m-a fermecat participarea Suediei prin vocea deosebita, coregrafia minimalista si toata acea simplitate, mult
studiata, cred.
M-a incantat vocea solistului din Serbia, o voce minunata.
Mi-a placut Engelbert Humperdinck, un ultim mare romantic intr-o epoca super tehnologizata, care la varsta sa s-a confruntat cu tineri ce-i puteau fi
nepoti.
Mi-au placut chiar si rusoaicele, ce-au avut curajul de a prezenta
ceva (aproape) traditional rusesc, caci Eurovisionului, la origine, asta ii era
menirea. Mi-au mai atras atentia si alti cativa...
In fine, Eurovision 2012 a fost o editie mai speciala. La care Televiziunea Romana a reusit inca o data ceva ce-i sta in fire: sa se faca de ras. Nu-i asa?
28 mai 1937... o data memorabila pentru orasul San Francisco.
In acea zi a fost deschis, pentru traficul rutier, una dintre cele mai impresionante constructii de pod din lume si, desigur, din California. Este vorba despre celebrul pod Golden Gate.
Constructia lui a inceput la 5 ianuarie 1933 si a costat peste 35 de milioane de dolari, la acea vreme. Podul a fost construit pentru a face legatura peste Golful Golden, din Pacific, intre orasul San Francisco si Marin County facand parte din faimoasa autostrada Route 101.
Golden Gate este un pod suspendat. La vremea construirii sale a fost cel mai lung pod suspendat.
Joseph Strauss este arhitectul care, prin
ambitia sa sa a dat forma podului, dupa ce primul proiect prezentat a
fost respins, lucru care se intampla in anul 1921. Pana ce proiectul sau a fost acceptat, Joseph Strauss si-a petrecut nu mai putin de 10 ani lucrand la proiectul sau si perfectionandu-l.
Noaptea, frumosul pod Golden Gate este luminat cu o multime de reflectoare, fapt ce face sa se obtina o frumoasa lumina aurie care este reflectata magic in apele Golfului San Francisco.
Ingeniozitatea proiectului precum si pozitionarea sa, au facut ca podul Golden Gate sa devina celebru in toata lumea si sa devina simbolul international al orasului San Francisco si al USA.
Dupa 75 de ani da la inaugurare, Golden Gate continua sa fie unul dintre cela mai lungi poduri, si in America inca, fiind depasit doar de podul Verrazano-Narrows Bridge din New York City.
In anul 1999 Golden Gate a fost catalogat ca al cincilea pe o lista a arhitecturilor americane.
Neamtul are o vorba: "Aller guten Dinge sind drei" ceea ce se traduce prin "Toate lucrurile bune vin cate trei".
In Romania ar putea fi invers, adica o zicala ca aceasta pe invers. Ceva cu toate lucrurile rele.
Doua deja au venit, unul dupa altul. Dupa atata vorbaraie, atat locul 12 "reusit" de trupa Mandinga la Eurovision 2012 - Baku, cand deja unii vedeau Romania organizand anul viitor Eurovisionul, cat si esecul lui Lucian Bute in fata englezului Carl Froch, la Nothingham, sunt doua dintre aceste lucruri.
Ca sa fie tacamul complet, ar mai fi si al treilea, adica ar putea fi.
Azi, la Cannes, vom afla ce se va intampla cu filmul lui Cristian Mungiu, "Dupa dealuri". Despre care, din nou s-a vorbit, ca de obicei, cam prea mult inainte...
Nu ca mi-ar parea bine pentru vreuna dintre aceste nerealizari, departe de mine acest gand, caci, sunt suficient de patrioata ca sa fi sustinut Mandinga, desi n-a fost printre favoritele mele la selectia romaneasca pentru Eurovision, de pilda. La box nu ma pricep si nu pot sa imi dau cu parerea.
Toate astea insa nu demonstreaza decat ca, iata, nu ne invatam minte sa exageram, sa vorbim prea mult despre ceva...inainte...
Cele trei lucruri despre care am scris sunt:
- Trupa Mandinga s-a clasat doar pe locul 12 la Eurovision 2012, desfasurat la Baku.
- Lucian Bute a pierdut, in aceasta noapte, la inceputul repizei a cincea, centura IBF la categoria supermijlocie in fata englezului Carl Froch, care si-a facut conationalii sa fie mandri de el, castigand centura acasa, pe Capital FM Arena din Nothingham.
- Regizorul roman de film, Cristian Mungiu, participa cu lungmetrajul "Dupa dealuri" la Festivalul de film de la Cannes. Azi, 27 mai, 2012.
27.05.2012
UPDATE: Din fericire, filmul lui Cristi Mungiu a primit la Cannes Premiul pentru scenariu si Premiul pentru interpretare feminina, acordat celor doua actrite principale. O raza de soare in toata vremea ploioasa din ultimul timp.
"- Haide sa fim sinceri! Sinceri 100%. Cum? Nu e posibil? - ............................................ - A, inteleg. E posibil dar e greu... Mda. - ............................................ - Pai sinceritatea inseamna adevar. Si ma gandeam ca ar fi nevoie macar de un dram de adevar in ceea ce ne priveste. - ............................................ - Cum, ce e acela adevar? Adevarul e cand... - ............................................ - Sa te las in pace cu adevarul meu? Nu te intereseaza...Am inteles..."
Dialog care se poate auzi in multe locuri, multiplicat, in multe convorbiri dintre doi oameni. Cel mai adesea un El si o Ea.
Pentru ca, de regula, despre sinceritate, minciuna si adevar ajungem sa discutam in cadrul unor relatii. De iubire sau, uneori, de prietenie. Si nu cand acestea functioneaza ci, mai ales, cand scartaie.
Ce-ar fi sinceritatea? Ce simt eu ca este? De definitii adevarate sau mai "smechere", este plin internetul. Daca-l rog pe domnul G, mentorul meu oficial, sa faca o simpla cautare, asa, especially for me, fiindca stie cat il apreciez, gaseste in mai putin de o secunda aproape 700.000 de pagini unde cuvantul "sinceritate" e rege sau cersetor. Nu ma credeti? Dati un search! A, ba ma credeti dar nu credeti ca acelasi cuvant poate insemna doua notiuni distincte.
E greu... Sunt prea multe pagini. Timpul imi este limitat. Asa ca incerc sa definesc , dupa parerea mea, ceea ce cred eu ca este sinceritatea. Pentru mine este atunci cand... (hmm, seamana cu definitiile copiilor despre lucruri importante, nu?). Deci, revin. Sinceritatea este ceva greu. Cu atat mai greu cu cat suntem mai educati. Cu cat suntem mai slefuiti, si am inteles ca prin viata se trece cu mai mult folos daca nu respectam normele, de orice fel ar fi ele, cu atat mai mult suntem gata sa sarim peste sinceritate. Pentru ca e calitatea/abilitatea aceea de a spune drept ceea ce gandim, fara inflorituri, fara linguseli, fara a jigni (ceea ce-i greu, daca e si corect)... Cu alte cuvinte, sinceritatea este cea mai frumoasa atitudine umana. Depinde cand si cum o folosim. Pentru ca poate fi o arma cu doua taisuri. Pentru ca e bine sa fim sinceri, insa e nevoie si pentru asta de un oarecare discernamant. Pentru ca sinceritatea poate urca un suflet pe cele mai nebanuite culmi ale fericirii dar, la fel de bine, il poate cobori in abisurile nefericirii. Si diferenta este atat de mica, uneori abia perceptibila.
Traim intr-o lume in care cel mai mult conteaza aparentele. Educatia e de asa natura incat parca n-ai dreptul la o personalitate proprie. Ti se impune sa te inregimentezi. Deci sa ne mulam pe modelele de succes ale societatii in care traim. Traim in vremuri in care minciuna si ipocrizia sunt ridicate la rang de virtute. Oamenilor le este din ce in se mai greu sa-si asume responsabilitatea pentru greselile personale. A recunoaste aceste greseli este considerata o slabiciune. Deci, sa mintim? Unii aleg aceasta cale. Din diverse motive: pentru a se proteja, pentru a da bine in ochii celorlalti, pentru ca n-au curaj, pentru ca nu au exercitiul sinceritatii, pentru ca sunt obisnuiti a minti, pentru ca...sunt zeci de motive.
Deci daca viata e grea, relatiile interumane dificile, sinceritatea neapreciata la valoarea sa reala, aceasta inseamna ca uneori este destul de greu sa fim sinceri cu ceilalti. Cei mai multi incercam sa fim, partial reusim, insa nu putem avea satisfactia ca o putem face intotdeauna. O sinceritate prea mare poate fi considerata rautate, invidie. Daca e o sinceritate brutala, poate fi considerata chiar cruzime. In privinta acestui tip de sinceritate eu am parerea ca trebuie limitata. Lucrurile care simtim ca fac rau celor din jur daca le spunem, e mai bine sa evitam a le spune, daca nu stim sa o facem intr-un mod bland si alinator ori protector. Exista sinceritati ce ranesc, ce ucid lent. De aceea, in aceste situatii, ar trebui sa functioneze discernamantul.
Daca in societate, de foarte multe ori, tindem a da gres cu sinceritatea, atunci sa incercam sa fim sinceri macar cu noi insine. E un dar pe care e bine si sanatos sa ni-l facem. Zi de zi. E suficienta povara mastilor din viata de zi cu zi ca sa purtam masca si atunci cand ne privim in oglinda sufletului. Sinceritatea cu noi e necesara pentru a ne simti liberi, pentru a ne scuti de contabilizarea neadevarurilor, pentru a ne simti demni. Si nu costa nimic. E gratis si ne ajuta sa avem un respect mai mare fata de noi insine.
Dupa cum se vede, sinceritatea nu poate fi totala, cel putin nu in societate. Caci sinceritatea, desi considerata o virtute, a ajuns sa fie catalogata ca slabiciune. Pentru ca societatea nu e pregatita sau accepta greu adevarul.
Iata ca am ajuns si la adevar. Ce este adevarul?! Pablo Neruda a spus ca "adevarul este ca nu exista niciun adevar". Inclin sa cred, caci mii de ani de gandire filosofica stau in sprijinul a ceea ce gandesc, deci inclin sa cred ca in cateva cuvinte, Neruda a sintetizat o intreaga discutie filosofica. Pentru ca adevarul meu si adevaul altcuiva nu pot fi aceleasi. Si vorbele lui Pablo Neruda fac vorbire nu despre lipsa adevarului in viata noastra ci despre multiplele fatete ale adevarului, despre relativitatea sa. Despre faptul ca adevarul absolut nu exista. Decat pentru cei obsedati de corectitudine si care nu au intelepciunea de a intelege un lucru atat de simplu, cum este aceasta relativitate.
Personal, ma lupt cu toate aceste probleme. Incerc sa fiu sincera cu ceilalti dar, recunosc, uneori ma izbesc de pereti. Simt ca imi fac rau singura si sunt speriata, o anumita vreme dupa, renuntand nu la sinceritate, ci trecand la o noua abordare, adica de a o expune altfel, imbracata in alte straie. Ca sa devina mai digerabila. Iar in cazurile cand a fi sincera e greu, incerc sa evit a intra in discutiile respective, sau ma eschivez. Pentru ca nu vreau sa-mi fac si mai mult rau. Nu este chiar laudabil dar simt ca e singura comportare posibila. Sunt momente cand ajung sa ma simt rusinata ca am fost sincera. Pentru ca am fost pedepsita pentru sinceritatea aceea. Stiu ca nu-i firesc sa simt asta. Dar stiu ca nu mi se intampla numai mie. E singurul lucru care ma consoleaza putin.
Cine imi cunoaste povestea trista, s-ar putea sa fi gandit ca tema despre sinceritate este ca si cum as vorbi despre funie in casa spanzuratului. In sensul ca (am spus-o de nenumarate ori) celor din familie nu le-am marturisit toata nenorocirea sufletului meu. Pare o minciuna. Nu este, este doar evitarea acelei sinceritati ce ar ucide. Ar fi ceva ce stiu ca ar face foarte mult rau celor din preajma mea. Si am nevoie de ei. Sanatosi si senini sufleteste. Pe cat posbil...
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 23, tema "Sinceritate
si Adevar - Sinceri cu noi insine, sinceri cu ceilalti. Poate fi
sinceritatea totala? Dar adevarul poate fi absolut? Mai este
sinceritatea o virtute sau a devenit o slabiciune?"Buna, rea, tema imi apartine si pe aceasta cale tin sa multumesc tuturor celor ce m-au ajutat sa o pot propune, adica celor ce mi-au acordat intreaga lor apreciere saptamana trecuta.
Rătăcea printre cascade de
gânduri. Gânduri nesfârşite, ca speranţa unui căutător de aur.
Mergea la întâmplare, cu pas
blând şi temător, de căprioară, cu chipul luminat
de razele de cer senin ce răzbăteau printre frunzişul bogat, de smarald.
Gândurile sale, cal nărăvaş cu ochii de cărbune,
căutau culori în vara calmă a sufletului. Nu le găseau.
Cuvântul întârzia să tresară. Cuvântul cel mult aşteptat nu mai venea.
Teama de sfârşit, teama de nimic, de neştiutul niciunde şi de greu ghicitul
nicăieri prindea contur. O făcea să tremure imperceptibil, înfiorată, aşa cum
se întamplă la adierea vântului de seară, primăvara.
Păşind cu
pas abia simţit, ca să nu-şi sperie tristeţea cenuşie, se consolă să
prindă tăcut, în micul căuş al palmei câteva daruri simple ale
naturii, singurele culori pe care le găsise: roşeaţa împestriţată de căpşună
de zahăr, luciul întunecat de cireşe amare, negrul cu reflexe
roşiatice de coacăze dulci-acrişoare. Un amestec confuz... Bittersweet.
Ca gustul singurătăţii sufletului său...
Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei,Psi.
Eu sunt fascinată în ce ţară extraordinară trăiesc. Tot ceea ce se întâmplă mă face să nu încetez să mă minunez. Zilnic.
Saptamana 18.05-25.05 a debutat pe zgomotul de fond al discutiilor aproape interminabile despre noul sistem de vot. Ma refer la votul uninominal. Organizatiile din societatea civila, in frunte cu Cristian Parvulescu, au spus ca „sistemul majoritar cu un singur tur ar avantaja în mod incorect USL” și
au cerut stoparea inițiativei pe motiv ca electoratul n-ar fi reprezentat corect. Posibil, dar parca eu imi aduc aminte ca si in sistemul de vot cu doua tururi de scrutin s-a intamplat la fel. Oare cetatenii romani care nu l-au votat pe cetateanul T. Băsescu s-au simţit
reprezentaţi în vreun fel de respectivul din 2009 incoace? Cum-necum, uninominalul a trecut la Camera Deputatilor. Ca distractia sa fie completa, PDL anunta atacarea la Curtea Constitutionala a uninominalului. Baieti, nu va lasati!
Dupa deja ingrijoratoarea tacere care nu-i statea in fire, intr-un interviu, dl. Basescu a facut niste aprecieri despre noul guvern al Romaniei. Nu le-a facut aici, ci tocmai la Chicago, de parca vorbele i-ar cantari mai mult de acolo, direct proportional cu distanta fata de casa. "Aprecierile" au fost doar o repetare a nemultumirii ce il incearca in privinta coabitarii cu guvernul Ponta. Ca sa-l parafrazez: Ponta nu e ca Boc.
"Sigur, nu este un guvern
convenabil pentru mine. Pentru ca trebuie sa privesc cu atentie la ce
face acest Guvern in raport cu ce spune. Ca una e sa spui, alta e sa
faci. Dar eu cred ca drumul Romaniei e ireversibil indiferent de cine este
la putere. Nu se mai poate da ceasul inapoi" a spus Basescu, ca si cand te astepti ca noul guvern sa ciordeasca ceva, orice, la o simpla intoarcere a capului domniei sale in alta directie (eventual ceva legi: a Educatiei, noul Cod al Muncii, etc.). Fiti vigilent, domnule presedinte!
Razboiul Ponta-Basescu. Care e mai potrivit sa ne reprezinte la summit-ul de la Bruxelles, la Consiliul European?
Fiindca cei doi vor cu tot dinadinsul sa ne se reprezinte amandoi, separat, la summit, Parlamentului ii revine o sarcina ingrata. Sa faca pace intre doua... Sa speram ca asa se vor incheia ostilitatile. Vom afla saptamana viitoare. De fapt, o problema este cu Constitutia care nu prevede chestiuni de gen, fiind foarte vaga.
Eu as avea o solutie, cel putin la fel de buna, cred. De ce, naiba, nu dau cu banul?
Razboiul Campeanu-Anastase.Fiindca nu ne ajungea un singur "razboi", saptamana aceasta avem parte si de unul feminin. Dupa ce ministrul Mariana Campeanu a cerut (mai bine se abtinea!) Robertei Anastase sa explice provenienta unor bani pentru nimicuri de Craciun, plimbari parlamentare prin Antalya si biciclete electorale, Roberta Anastase a ripostat. Si nu oricum, ci punand diagnostice. Psihiatrice. “Constat o tulburare psihică a Marianei Câmpeanu. Aceasta este pradă unor pusee grave de delir”, a spus presedinta Camerei Deputaţilor. Parca stiam ca Roberta Anastase are studii de sociologie. O fi studiat in secret si medicina?
Impozitarea marilor averi mai asteapta
Proiectul de lege initiat de UNPR referitor la instituirea unei
taxe de solidaritate din impozitarea averilor mari a fost respins,
marti, de Camera Deputatilor. Desicat s-au aflat la guvernare parlamentarii PD-L se declarau "pentru", ajunsi in opozitie au votat "contra". UNPR-ul le-a reprosat ca i-au folosit ca manta de vreme rea. UNPR va insista cu legea aceasta. Fie vremea cat de rea, noi nu ne vom lasa, a declarat Nicolicea. Cam suna a poezie...sper ca nu si a minciuna.
Electorale. Negoita vs.Negoita (Liviu vs. Robert, adicatelea)
Invitat intr-o emisiune si intrebat cate panouri electorale are afisate in sector (Sectorul 3), dl. Liviu Negoita a raspuns, cu seninatate, ca are 7 bannere, mari si late. Inspirati de originile umorului romanesc si de Pristanda al lui Caragiale, niste reporteri curiosi au numarat afisajul. Rezultatul: 24 panouri si 31 de prisme (cuburi rotitoare). Fara bannere, care sunt mizilic. O prisma costa "doar" 756 de euro iar afisajul cca. 1500 euro/luna. Un calcul elementar da sume frumoase...nu pentru alegatori. In cazul asta situatia e invers. Daca Pristanda nu stia cum sa-i iasa mai multe steaguri (lucra, saracu', pe cont propriu, deh!), aici omu' se mira cum sa le ascunda. Aroganta, populism, dispret fata de alegator. Care inca este prostit.
Curios ca Liviu Negoita are contracandidat la primarie pe Robert...ati ghicit!, tot Negoita. Ciudata coincidenta! Eu ma intreb ce va face alegatorul mai putin avizat. Cati vor sti care e Negoita primarul si care Negoita aspirantul la primarie??
Aflam metode de furat voturi - deja "omologate" prin utilizarea cu succes de-a lungul anilor. Ar cam fi:: metoda "suveica"cu buletin alb, furtul de buletine de vot, stampile false folosite la numararea voturilor pentru anulare, stampile cu elastice, profitarea de neatentia celorlalti din comisie.... Cata imagintie! Suntem extraordinari! Intr-o tara la fel.
Dumnezeu exista! Cel putin in saptamana asta a existat. Dupa ce in 2009 a ingrozit o tara intreaga cu crima faptuita pentru care a primit 20 de ani de inchisoare, Carmen Bejan, studenta criminala, ramasa insarcinata cu un detinut, a nascut un copil cu "plurimalformatii la creier, membre si plamani", care n-a supravietuit. "Dumnezeu i-a blestemat...Sunt mulţumită că Dumnezeu m-a
ascultat. Dacă în ţara asta nu este lege, să ştiţi că există o judecată
divină. Legea lui Dumnezeu. Ţucu-i slava Lui", a spus văduva barbatului transat, Lucretia Schroth.
Cristian Mungiu cu actritele din "Dupa dealuri"
Dl. Grajdan, numit acum cateva zile de catre prim-ministrul Ponta sef la ISC, a retras ISC din dosarul "Trofeul Calitatii" in care este inculpat Adrian Nastase. Motivul: "Se implinesc 150 de ani de cand Al. I. Cuza a infiintat aceasta structura". Pentru care Ponta i-a cerut demisia. Lui Grajdan. Halucinant si amuzant deopotriva. Trofeul declaratiilor saptamanii se acorda d-lui Grajdan.
Revenind la normalitate:
Din nou la Eurovision... Marti seara, 22 mai, trupa Mandinga a reusit sa se califice in finala pentru Eurovision 2012. Melodia lor, "Zaleilah", compusa de Costi Ionita, pare sa fie una dintre favoritele festivalului. Sambata, 26 mai, vom afla cat de favorita.
Din nou la Cannes...Cinematografia romaneasca e reprezentata de pelicula "Dupa dealuri" de Cristian Mungiu si scurtmetrajele "Orizont" si "Family Dinner", semnate Paul Negoescu si Stefan Constantinescu.
Filmul lui Cristian Mungiu a zguduit Festivalul de la Cannes, impartind presa in doua:
critici dure de o parte, ploaie de elogii de la alta
parte sau huiduieli si aplauze.
Va lua sau nu Cristian Mungiu Marele Premiu, va lua măcar un premiu,
sau, dimpotrivă, premiile il vor ocoli? Duminică, 27 mai 2012, vom
afla raspunsul.
Sperand intr-o clasare cat mai buna a trupei Mandinga la Eurovision 2012, va las in compania clipului oficial:
Să tot fie peste doi ani de când, într-o zi, venind de la job, de cum cum am intrat în casă, mama a început să îmi povestească ceva ce m-a lăsat mască:
- M-a sunat cineva, pe telefonul fix, în legătura cu X, cică are niște bani luați împrumut.
- Ce fel de bani, cum adică? am întrebat repede, cumva mirată și neînțelegând pe moment la ce se referea mama. (X e o persoană care locuiește pe strada noastră).
- Păi, se interesa dacă îl știm pe X, că nu are cum să-l găsească altfel decât apelând la vecini.
- Cine era la telefon?
- Păi n-am prea înteles, n-am reținut... Dar era o voce de fată, cineva de la ceva ca o bancă.
- Deci căuta pe X. Și cum de suna la noi? În fine, așa... Și mai departe?
- I-am spus că eu cunosc și persoana și familia dar că stau la vreo zece case de noi. Și i-am întrebat și eu de ce nu îi sună personal.
- Și ce-a răspuns?
- Că ar suna dar nu au alte date decât adresa și numele.
- Aha. Am înțeles. Așa că deranjează oamenii pentru niște neserioși. Nici nu cred că au habar că X nici nu mai are loc de muncă de mai bine de un an.
- Da, că așa m-am tot gândit și eu de când a sunat. Fata aia de la telefon mi-a dictat numărul lor de telefon să-l dau lui X. Adică m-a rugat să îl anunț eu pe X și să-i spun că trebuie să-i sune pe ei la numărul ăla. Îmi venea să-i zic ceva dar m-am abținut.
- Adevărul e că merita să-i dai cu telefonul în cap. Dacă puteai. Doar nu ești angajată să le rezolvi lor problemele! Eu cred că nu are rost să vă duceți, niciunul, nici tata, să-l anunțați pe X. Altă treabă n-aveți? Și nici eu n-am s-o fac. Nu vreau ca după aceea să se uite urât respectivul la noi fiindcă știm ce probleme are.
Pe scurt, cam asta a fost ceea ce mi-a relatat mama.
Am înțeles că era vorba fie despre vreo bancă ce dăduse credite cu buletinul fie de vreun mai mic creditor.
Nu prea contează, contează însă ca au dat bani cu împrumut la oricine, fără să aibă nicio garanție că vor primi banii înapoi. Probabil pe vremea când s-a dat împrumutul aveau de realizat plan la împrumuturi iar ulterior au constatat că respectivii ori nu au returnat deloc banii ori, după o vreme au încetat a-i mai returna. Presupun că nu era vorba de sume foarte mari sau cine poate ști? Am întrebat pe mama de ce nu a încercat să afle despre ce sumă ere vorba, așa, de curiozitate. A zis că s-a gândit la asta abia după încheierea convorbirii. Nu l-a anunțat pe respectivul, pe X. În schimb, persoana de la firma respectivă a mai sunat la noi acasă de încă două ori în următoarele câteva zile.
Poate că nu relatam întâmplarea dar dacă vă spun că această poveste, cu alte firme creditoare și alți Y, Z din vecinătatea noastră, s-a repetat în acest interval de timp (adică în acești doi ani) puteți să credeți? De încă vreo 5-6 ori. Cu alți protagoniști, normal. Toți vecini de-ai noștri, mai apropiați sau mai îndepărtați. Unul deja decedat...
S-a repetat chiar și de foarte curând, înainte de Paști. Si la fel, s-a revenit de vreo 3 ori cu telefoane. De data aceasta persoana care a împrumutat este o femeie, care nici măcar nu mai locuiește acolo de când s-a casatorit, adică de vreo 15 ani, la adresa aceea locuind doar părinții ei și un frate. Și, lucru și mai incredibil, a împrumutat bani cu numele de dinainte de căsătorie.
În baza căror documente împrumutau aceste firme bani, cum își găseau și găsesc clienți de asemenea "calitate"... mi-e greu sa îmi explic.
Cred că în spatele unor situații de felul acesta se ascund mai multe:
- o oarecare inconștiență a celor ce s-au împrumutat la întâmplare, fără să știe dacă au posibilitatea de a plăti ratele
- lăcomia băncilor (termen generic pentru toți cei ce au dat împrumuturile) care au acordat creditele fără buletin tocmai pentru a prinde cât mai mulți clienți.
- unele credite au fost făcute în ideea de a da o țeapă băncii
- parțial este de vină și criza pentru că mulți au rămas între timp fără locuri de muncă nemaireușind să își returneze împrumuturile.
Posibil ca respectivii să fi fost notificați anterior prin scrisori ori SMS-uri și neprimindu-se niciun răspuns să se fi ajuns la această soluție extremă. Bănuiesc.
Dar cel mai greu îmi este să înțeleg cum de Romtelecom le furnizează acestor creditori numerele de telefon ale celor ce locuiesc în vecinătatea debitorilor, ca oamenii să fie deranjați. Se poate întâmpla să dea peste un om mai în vârstă, care nu înțelege exact despre ce este vorba, care să intre în panică și să creadă, poate, că este urmărit pentru datorii inexistente...putându-se întâmpla chiar ceva neplăcut, poate tragic. Am convingerea ca Romtelecom a facut acest lucru, pentru că numărul nostru nu se află în cartea de telefon.
Cred că Romtelecom face un abuz în acest caz. Pentru că dă ocazia ca abonații săi să fie hărțuiți fără vină. Și fiindcă nu te simți deloc bine când primești astfel de telefoane chiar dacă nu ești tu cel vizat.
Nu am informații prea clare în legătura cu felul cum se puteau face creditele. Nu am făcut niciodată unul. Și nu aș dori ca persoane care au necazuri din cauza creditelor pe care nu le pot returna să dea cu pietre în mine. Am scris acest articol doar pentru că, noi personal, suntem agasați de insistențele telefonice ale acestor firme. Deja, când sună telefonul, unul dintre lucrurile la care mama se gândește este acesta. Că din nou suntem rugați să facem servicii de genul. Lucru anormal dupa parerea mea și pe care nici nu dorim și nu trebuie să-l facem.
Părerea mea este că acei care fac credite ar trebui să fie mai atenți la taxe, comisioane, la moneda în care contractează creditul, și, în primul rând, să nu-şi supraestimeze posibilităţile financiare. O condiţie esenţială este aceea că trebuie citit foarte bine contractul. Iar băncile ar trebui să nu mai acorde credit unor persoane ce nici nu știu citi, pentru că am auzit și de asemenea situații, în care cel împrumutat a încercat să se prevaleze de faptul că nu știe să citească, motivînd că de aceea ar fi fost păcălit de bancă.
Sunt conștientă și că se poate întâmpla să rămâi fără bani și să nu mai poți plăti acel credit. Dar a ignora această problemă cred că e calea cea mai nepotrivită de a rezolva ceva. Un astfel de credit poate duce la executări silite dar mulți tratează cu indiferență problema.
Am făcut niște căutări înainte de a scrie articolul, având curiozitatea de a vedea dacă se mai confruntă cineva cu o asemenea situație, adică să fie deranjat mereu pentru vecini datornici. Am găsit și asta dar am mai găsit un forum pe care majoritatea discuțiilor se învârteau în jurul a cum să nu plătești ratele sau cum să fentezi firmele ce se ocupa de recuperarea creditelor. Nu cum să rezolvi problema, cum să încerci să le plătești adică și să scapi de necaz. M-a uimit mentalitatea acelor debitori. Probabil e specific românească. Sau...nu??
