La telefon era o voce normală, comună, a unui tip ce părea ușor agitat. Poate fiindcă mergea în timp ce vorbea la telefon... În secunda doi, dupa ce a salutat-o, si-a dat seama ca acelasi numar apelase cu două zile înainte. Nu fusese pe lângă telefon și nici vreo curiozitate n-o încercase.
Straniu... Omul dorea sa vorbească cu ea, nu era vreo greșeală cum se mai întâmpla. L-a întrebat de unde are numărul ei de telefon dar n-a vrut să-i spună. A insistat. Tipul a rugat-o sa nu se supere ca nu poate sa-i spuna. Doar ca i-l dăduse o cunoștință a lui și se pare și a ei, și că doreste s-o vada, s-o cunoasca. Neaparat.
Îi venea ba sa rada, ba sa-i zica vreo doua... Pana la urma, printre hohote de ras, i-a inchis telefonul in nas.
Nici nu îi trecuse bine surpriza, oarecum neplăcută, și în vreo 15 minute s-a trezit și cu un SMS: "Mă bucur ca am reușit să te amuz și-ti spun că merită să ne cunoaștem. Mă mulțumesc și doar cu o prietenie,
daca mai mult nu se va putea. Să legi prietenii este un lucru frumos,
nobil." Omul nu se lăsa. Peste încă o jumătate de oră, din nou a sunat. I-a răspuns, habar n-avea de ce. Poate fiindcă n-avea ce face.
Insistând pentru o întâlnire, omul se dezlănțuise. Dar nedând aproape niciun fel de detaliu despre el și nelămurind încă problema cu modul în care căpătase numărul ei de telefon. A plictisit-o cu subiectul întalnirea. Ea nu voia să cunoască pe cineva care nu se prezenta și nu spunea nimic despre el. I-a închis iarăși.
A sunat-o din nou, a doua zi, înainte de pranz. Nu i-a răspuns. În 15 minute SMS: "Mă gîndesc că nu ești pe lângă telefon sau ai treabă, dar cum poți, dă-mi un bip!" "Hmm...Ce tupeu avea omu'!"
Apoi peste vreo două ore, altul: "Scuză-mi insistențele, iar dacă deranjez, spune-mi te rog, pentru că nu vreau lucrul asta." "Mda"...își zise ea în gând...
A mai sunat-o peste vreo 3 zile...chiar și de 4 ori într-o zi. Nu i-a răspuns, n-avea chef de complicații.
Apoi din nou, peste vreo 3 zile. Ca picătura chinezească... A răspuns, rugându-l să renunțe. Atât a insistat însă respectivul încât, numai ca să scape, i-a spus că poate vinerea respectivă s-ar putea sa poată ieși la o cafea. Dar nimic mai mult decât o cafea. I-a propus și o oră. Tot ea.
A doua zi, din nou a sunat-o. Nu i-a răspuns. Considera că doar lamuriseră ce era de lămurit... SMS: "Ok. Ne auzim cand poți."
A sunat-o si vineri, înainte de prânz, s-o întrebe dacă chiar vine. Deja o agasa. Daca așa spusese, așa era!
Venea ora stabilită si parca n-avea nicio tragere de inimă. S-a îmbrăcat fără chef, s-a aranjat minim și nu știa cum, a reușit să întârzie. Mai erau șapte minute când a ieșit pe ușă dar avea nevoie de cel puțin cincisprezece să ajungă la locul întâlnirii. Când mai erau trei minute pînă la ora exactă, a sunat-o. A aflat ca e în întârziere. Știa unde locuiește (!!!), venea s-o ia. A acceptat, cu jumătate de gură.
În mașină era cald, mirosea a lămâie. Poate de la odorizant... Însă, nu știa de ce, se simțea ca-ntr-o cușcă... Bărbatul arăta relativ OK. Bine făcut, nu urât, poate cam scund și ceva mai maturizat decat vârsta declarată.
Ajunși la barul restaurantului, n-a intrat înaintea ei și i-a stat pe limba să-i faca observație. S-a abținut. Au comandat cafele și nectar. A comandat identic cu ea, chestie care, nu știa de ce, a impresionat-o neplăcut. În sfarsit...puteau discuta. Văzându-l însă, simțea că nu are sens întâlnirea, că nu trebuia să cedeze, că era o greșeală.
Militar, ajuns acolo pe căi mai ocolite. Terminase un liceu, specializarea horticultură. Chiar lucrase vreo doi ani în domeniu, în pomicultură, la o stațiune de cercetare. Poate de aceea dinspre el venea un miros ca de măr, ca de lămâie, sau de...bergamotă...?!? Sau doar i se părea? În plus, mainile îi miroseau plăcut a cremă scumpă... Deși nu avea unghiile foarte îngrijite...
Încă se mai ocupa cu pomicultura în timpul liber, visând să-și deschidă o farmacie fito și alte minuni în comuna natală, la vreo 15 km de oraș... Îl asculta ca prin somn... N-o interesa. Făcuse parte din prima misiune Scorpionii roșii din Afganistan. TAB-uri. Divorțase de 3 ani...n-o interesa de ce. Avea o fetiță la fosta soție. Și voia să-si refacă viața. Cu ea. Deși încă n-o cunoștea... Credea că visează...
Nu-i provoca niciun sentiment, nu credea că l-ar putea iubi. După vreo oră de discuții despre tot felul de nimicuri, tot nu aflase cine era responsabil de "vinderea" numărului de telefon. Chipurile, el promisese aceluia să nu spună. Renunțase să mai afle.
Abia l-a determinat să plece de la bar, lucru care în drumul spre adresa ei nu i-a mai reușit. Tipul s-a încapațânat să oprească mașina la un moment dat, chipurile să se mai cunoască. Ea îl cunoscuse deja. A acceptat, doar pentru câteva minute. Îi venea sa râdă. Și nu prea. Apoi, în ceea ce era mai mult un monolog al lui, a apelat-o cu un alt nume de femeie. Ea i-a spus. A fost o scenă penibilă... Mai ales ca făcuse o tentativă de a o săruta.
Simțea că vrea să scape de acolo. Privind prin mașină, a înțeles de ce avea impresia că el mirosea când a mere, când a lămai sau a bergamote. Sau chiar a lemn de santal, ambră, cedru și tămâie. Poate și puțin a mosc și iasomie... În mașină, tipul avea, la vedere, un flacon de ASCENDANT PURE, de la Oriflame. L-a cerut, să-l miroase puțin. Nu se înșelase, flaconul era responsabil de acele note predominant lemnoase, fermecătoare. Apa de toaletă era OK. Îi plăcea. Dar era cam puțin...
Nu-i plăceau multe altele la el. Tot discutând, printre altele, el s-a cam lăudat ca a refuzat-o de curând pe o tipă fiindcă era cu patru ani mai mare. L-a întrebat dacă despre ea știe cați ani are. I se spusese ceva vag...a îngăimat o vârstă, cu vreo șapte ani sub vârsta ei reală. A trebuit să-l dezamăgească. Și ea era tot cu patru ani mai mare ca el. Nici măcar asta nu l-a îndepărtat... N-a lăsat-o să plece fără să o întrebe ce hotărâre ia în privința lor. "Lor", ce departe îî zbura tipului gândul! Dacă voia să vadă, să înțeleagă, poate n-ar mai fi întrebat. Ea i-a cerut să-i lase câteva zile de gândire, vreo săptămână... N-avusese inima să-i servească un "nu" brutal.
Până seara, la culcare, uitase și cum îl chema. Nu-și mai amintea, oricât și-a chinuit memoria...
A doua zi, la ora 09,00...SMS: "Bună dimineața!" iar la 09,30 a și sunat-o... Nu i-a răspuns dar nu fiindcă era la job. Apoi, peste nici două ore altul: "Nu vrei să vb cu mine?"
...Seara îi ceruse un ragaz de o săptămână. Omul nu le știa decât pe ale lui, cum se spunea. Acum știa că prima ei impresie fusese cea corecta. Cușca...Nici macar întâlnirea nu trebuia s-o fi acceptat. Tipul era genul pisalog, de care nu scapi nici în gaură de șarpe, exact ceea ce ea detesta mai mult. N-avea să-i mai răspundă nimic. Niciodată. Chiar dacă altceva spusese seara.
Peste încă două zile, SMS: "Se pare că nu-ți plac băieții buni. Te comporți ciudat."
Peste altele trei, dimineața, când de abia ajunsese la job, a sunat-o, iar dacă nu i-a raspuns, din nou SMS: "Hai, zi-mi ceva și apoi te las în pace. Nu-mi place atitudinea ta."
Peste vreo săptămână, dimineața, alt SMS: "Nu știu ce te determină să nu vr să mai vb cu mine, dar sincer
greșești. Ești datoare cel puțin cu o explicație ptr că altfel nu te pot înțelege."
După prânz, o nouă tentativă, un apel. Ziua s-a încheiat "frumos" cu un nou SMS: "Cred c-am să vă dau disparută, domniță!"
Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de măr si lămâie a fost aleasă de Tury.
Au mai scris pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, OchiiVerzi , Carmen, Vienela, Gabi, Silving, Simona,
Lili,
KARMAPOLICE,
Diana,
Gandvis, Pandhora, Lolita, Minnie, Dana, Sara, Lolita, Vero,
In inima omului isi au locul tot felul de
sentimente. Si ura dar si iubire, si bucurie dar si tristete, si empatie
dar si apatie, si compasiune dar si neîndurare. Si toleranță dar si
intoleranță, încredere dar si neîncredere...
Nu-i plăceau multe altele la el. Tot discutând, printre altele, el s-a cam lăudat ca a refuzat-o de curând pe o tipă fiindcă era cu patru ani mai mare. L-a întrebat dacă despre ea știe cați ani are. I se spusese ceva vag...a îngăimat o vârstă, cu vreo șapte ani sub vârsta ei reală. A trebuit să-l dezamăgească. Și ea era tot cu patru ani mai mare ca el. Nici măcar asta nu l-a îndepărtat... N-a lăsat-o să plece fără să o întrebe ce hotărâre ia în privința lor. "Lor", ce departe îî zbura tipului gândul! Dacă voia să vadă, să înțeleagă, poate n-ar mai fi întrebat. Ea i-a cerut să-i lase câteva zile de gândire, vreo săptămână... N-avusese inima să-i servească un "nu" brutal.
