Acum vreo opt ani, cand firma la care am lucrat a mai trecut printr-o perioadă grea, am încercat să mă orientez în altă direcție. Printr-o conjunctură, pe care în momentul acela am considerat-o fericită, m-am reîntâlnit după o perioadă oarecare cu un amic de prin liceu care era consilier la o importantă firmă de pe piața asigurărilor.
Am fost respinsă. O dată fiindcă nu aveam cont bancar. Mă rog, nu aveam unde trebuia. M-am întristat dar am înțeles.
Apoi fiindcă nu aveam un job. Zile întregi am avut o intensă revoltă interioară dar am încercat să înțeleg.
Am fost din nou respinsă fiindcă nu sunt înnebunită după a mânca trei frunze de salată la prânz și cinci semințe seara și nici după petrecerea timpului la sala de fitness. Adevărat, într-o societate plină de fițe eu mă încăpățânez să fiu tradiționalistă. Și să și recunosc asta.
Ultima dată pentru că am răspuns ca nu sunt adepta cumpărăturilor frecvente
dintr-un hipermarket. Oricare ar fi el. Această respingere mi s-a părut
cea mai umilitoare, cea mai greu de acceptat. Magazinul de la colț ce are?
Am învățat din toate aceste întâmplări frustrante și chiar dureroase.
- Wow! Cat e de frumos! Sunt coplesita! Vazusem pe site dar e mult mai frumos in realitate.
Si fugi sa deschida larg usa si ferestrele, sa priveasca de pe terasa. Draperiile grele, de brocart cu flori si intarsii aurii nu pareau prea cooperante. Erau uriase dar se ambitionă si le invinse. Cu ceva efort totusi. Prin deschiderea generoasă pătrunse hamsinul uscat si prăfos, nu foarte puternic, aducând, parca mai pronuntat acum, parfumul desertului fierbinte in chiar spatiosul lor duplex. Ramase in extraz, poate doua-trei minute care i se parura doar clipe... Clima din prima vară era cu mult mai placută decat isi imaginase. Temperaturile de 35-40 de grade n-o speriau absolut deloc. Era de-abia luna iunie. Poate in cea de-a doua vară sa fie mai dură clima...
In fata ochilor i se asternea parte din curtea enorma a hotelului, pe care o vazuse in fuga si in timpul traversarii. Era un adevarat parc, plin de verdeata...ici-colo cu cate o bougainvillea, cu florile ei de hârtie, roz-mov sau trandafirii si cu palmierii, cu trupuri fara sfarsit, parca sarutand norii cu frunzisul lor rebel... Superb! Superb!
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________
Inventatori, muzicieni, frumoase...au ceva in comun
În istorie ziua de 23 februarie a fost o zi foarte interesantă. Parcă nu mă credeți. Haideți să vedem!
Chiar azi, dar în 1770, Leopold Mozart și fiul său, Wolfgang Amadeus, erau în Italia, la Milano. Aveau primul mare turneu italian. Va dați seama ce emoții aveau? Wolfgang Amadeus a fost un copil genial. Tatăl său a știut instinctiv acest lucru.
Leopold cu Anna și Wolfgang Amadeus, copiii săi
Cu 85 de ani mai inainte, in 1685 se naște Georg Friedrich Handel, un foarte important compozitor german.
Tot azi, germanul Johannes Gutenberg, metalurgist și inventatorul tiparului, tipărește prima Biblie. Dar în anul 1455.
Biblia lui Gutenberg
Nu știu cum, poate că avînd o fixație pentru data de 23 februarie sau poate pentru că așa s-a întâmplat, Johann Strauss are premiera unor lucrari: în 1846 valsul "Zeitgeister Waltz" op. 25, în 1854 polka-mazurka "La Viennoise" op.144 iar în 1857 valsul "Wien, mein Sinn!" op.192. Mai putin cunoscute nouă azi dar absolut minunate. Polka se poate asculta aici:
Ziua de azi pare să fie foarte muzicală și încă n-ați văzut totul.
În 1873 celebrul compozitor (tot german) Richard Strauss, un alt copil genial, dirijează pentru prima dată public, la Munchen, o mică proprie compoziție numită "Schneider-polka", orchestrată de tatăl său. Mica lucrare a supraviețuit timpului metamorfozându-se. O puteți asculta în interpretarea unui band american! Lucrarea unui copil dă ocazia unui alt copil să ne uimească.
Gata cu muzica! Să mai facem și puțină mișcare. Exact în scopul acesta maiorul Walter Clopton Wingfield patentează în 1874 un joc devenit cunoscut și practicat pe tot mapamondul denumit "sphairistike". Nu vă spune nimic, nu-i așa?
De înțeles. A fost rebotezat. E vorba despre tenisul de câmp. Maiorul a fost părintele său. Poate că e amuzant să vedeți cum jucau oamenii de atunci tenis. De câmp.
Frumos dar al naibii de incomod. Pentru noi, azi. Parcă nu se compară cu ... Sharapova. Ba chiar deloc!
Un alt inventator nu avea astâmpăr prin 1893. Tot un german, Rudolf Diesel, patentează motorul care-i poartă numele. Și care pe mulți dintre noi ne face fericiți. Mai ales când e atașat unui frumos bolid.
Apropos de frumusețe...azi, dar în 1929, în București a avut loc primul concurs oficial de frumusețe feminină Miss România. Prima Miss România, adică Magda Demetrescu, arăta astfel:
Apoi puțin "retușată" arăta cam așa:
Cred că se încadra în idealul de frumusețe al vremii. Iat-o și pe Elena Rotaru, Miss Muscel din același an:
Iată-le și pe Miss France, Miss Italia și Miss Anglia, frumoasele premiate ale aceluiași an, 1929:
Avand ocazia unor comparatii, cum vi se par frumusetile acelor vremuri? Aveti vreo preferinta?
Sa ne grabim. Papa Grigore al XIII-lea tocmai inventeaza ceva extraordinar. Un calendar. Maine ii da drumul pe piata. Maine...24 februarie 1582. Ce credeati?
Calendarul gregorian s-a dorit o mare inventie. N-a prea fost, fiind cu greu adoptat de toata Europa.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
La job are, de când se știe, probleme mai mari sau mai mici cu șefii. Aproape toți i-au facut sau îi fac diverse propuneri. O cafea, o ieșire în natură, alții chiar mai mult.
Tot la job, colegii, mai ales cei noi, cei ieșiti de curând de prin facultăți, o tutuiesc. Pană află...
Merge pe străzi și masculi mai îndrăzneți o claxonează, o fluieră admirativ sau, pur și simplu, cei mai curajoși îi șoptesc din vârful buzelor "ce frumoasă ești!".
Alții, și mai curajoși, îi urmăresc cu privirile, mult și bine, silueta gracilă. Unii chiar opresc autoturismele făcându-i invitații. Îi ignora amuzată.
Câte unul dintre cei foarte curajoși sau tupeiști o opresc pe stradă încercând o cunoaștere.
O distrează atât de mult situațiile create încât de abia își poate stăpâni râsul. De fiecare dată. Nu refuză însă întotdeauna să vorbească cu ei. De mulți ani e atât de obișnuită cu astfel de reacții încât nimic nu e nou. Știe exact ce să le spună și cum.
Tăvălugul vieții a venit peste mine în ultimii aproape patru ani încât n-am prea mai avut timp să trăiesc. Am trăit pentru cei din jurul meu, nu-mi pare rău, însă viața mea a rămas suspendată undeva...prin 2009.
Multe dintre activitățile familiare s-au împuținat până la a deveni inexistente în peisajul cotidian al vieții mele.
Poate părea o exagerare dar n-am mai citit o carte din vara lui 2009, eu care devoram cărțile. N-am mai avut timpul și, mai ales, n-am mai avut starea să pot citi. Dispoziția de a citi n-o am nici azi. Tocmai de aceea, în atare situație, hotărârea pe care am luat-o cred că e un act de curaj.
Atunci când alții deja au început să producă recenzii, eu de abia m-am înscris. Așa, pe ultima sută de metri. Am întârziat atât de mult fiindcă m-am gândit dacă pot, dacă voi reuși.
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________
Azi nu ne mai hlizim. Vorbim doar despre lucruri serioase.
Ce se spune când cineva strănută? Se spune ceva sau nu?
Papa ...nu, nu Papa Benedict al XVI-lea care tocmai și-a anuntat retragerea...ci un alt papă, numit Grigore I cel Mare (590-604)a decretat "Dumnezeu să te binecuvânteze" ca fiind răspunsul corect atunci când se stranută. Ca să știți. Deci e foarte important, mai ales că a decretat asta exact azi, 16 februarie, fix în anul 600.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
"Another Chance", a fostco-scrisăși înregistratăde cătrecasa de producție American House și DJ-ul Roger Sanchez. Piesa a fostlansatăîn iulie2001devenind unhitla nivel mondial, plecând ca numărul unuînUK Singles Chart,din Marea Britanie, chiar dacă doar pentruo săptămână.
Piesa e o metaforă superbă...dar tristă.
Iar în contextul zilei de azi foarte potrivită. Asta pentru că tot se vorbește azi (prea mult) despre inimă....inimi... Nu-i așa?
A existat o zi în care am apăsat pe un buton. Au existat două zile de fapt. Mai mult timp m-am tot întrebat care a fost cea mai importantă. Să fi fost prima? Sau poate că totuși a doua...atunci când, efectiv, am hotărât căpot. Că e timpul. După o luptă cu mine însămi de vreo jumătate de an, probabil că era cu adevărat timpul.
Întotdeauna mi s-a părut că se folosesc prea multe cuvinte atunci când iubim. Oamenii scriu mult, cântându-și iubirea, fericirea. Scriu poezii unii. Lungi poeme în proză alții. Mai puțin talentați, alți semeni tastează multe SMS-uri, cu zecile, într-o singură zi. Știu cupluri, mai comode, care sunt capabile să vorbească la telefon de dimineața până dimineața despre ceea ce simt. Alții povestesc prietenilor, prietenelor, aproape până îi exasperează, cât de fericiți sunt.
Milioane de oameni...milioane de chipuri ale fericirii... Nu-i puțin lucru totuși. Privilegiul de a se îndrăgosti nu-l are oricine.
Da... Se vorbește prea mult despre iubire și fericire. Și despre sex. Când iubim și suntem fericiți de ce ar mai fi nevoie de cuvinte? De așa o mulțime de cuvinte?!?
Eu?!? Cred că sunt o "zgârcită"... Sunt altfel, n-am nevoie de atâtea cuvinte. Mi-a fost întotdeauna teamă că dacă vorbesc prea mult, fericirea se va volatiliza...precum un abur diafan...
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________
Unora afacerile le merg bine...
"Doamne, tot ce-mi doresc pentru 2013 este un cont bancar gras și un corp subțirel. Dar te rog să nu le-ncurci ca anul trecut. Amin!"
Ce să fac? Sunt o tipă cu ceva kilograme în plus și cu un cont firav. Mai încerc și câte-o rugăciune. Poate mi-o ajuta Dumnezeu anul ăsta.
În fața bisericii sunt o mulțime de cerșetori. Nici n-am ieșit bine și se apropie unul:
- Domnișoară, va rog, de cinci zile nu am mâncat nimic....
- Ehee, daca aș avea și eu așa voință...
Am citit de curând un sfat. "Daca va este frică să nu vă îngrășați, încercați să beți înainte de fiecare masă 50 ml de coniac. Coniacul, precum se știe din bătrâni, atenuează teama."
Nu mi se pare un sfat pentru mine. Nu-mi place coniacul.
Acum câteva zile, la pizzerie, am observat în fața mea un bărbat care a comandat o pizza mică la pachet. A fost întrebat dacă dorește să i se taie pizza în 4 sau în 6 felii. A stat și s-a gândit un pic înainte să răspundă:
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
În mediul 2.0 se apreciază că ființează în jur de 60.000 de bloguri. Poate că și mai multe. Unele sunt foarte active, altele mai puțin, unele aproape deloc. De aceea, din aceste 60.000 nimeni încă nu știe câte pot fi numite cu adevărat bloguri cu activitate.
Posed acest blog de puțin mai mult de un an. Am și scris, la împlinirea unui un de activitate, un articol ca un fel de bilanț. Am fost întrebată, încă de pe la sfârșitul anului 2012 ce-mi doresc eu de la blogul meu pentru viitor, adică pentru 2013. De fapt, dacă doresc ceva anume în legătură cu el.
Aș fi putut spune că mi-am propus să ating cel puțin 2000 de vizitatori zilnic. Sau că mi-am propus ca Page Rank-ul să ajungă de la PR3 la PR5. Sau că îmi doresc să am câteva sute de comentarii la fiecare articol. Sau că aș vrea să scriu câte 4-5 articole pe zi fiindcă se spune că ar fi unul dintre secretele succesului.
Ce-aș mai vrea de la blog? Păi aș mai fi putut spune ceva despre o optimizare SEO de milioane dar poate că aș mai fi putut spune și că aș vrea să trec pe domeniu propriu. Și că poate că aș vrea să public numai articole extraordinare pentru că degeaba ar fi multe numeric dacă nu plac nimănui, adică nu sunt citite, nu sunt comentate.
Aș fi putut spune multe, nu-i așa? A visa nu costă nimic. Absolut nimic.
Încă suntem la început de an. N-a trecut prea mult din anul 2013, vreo lună și ceva. Încă este de actualitate
preocuparea pentru viitorul blogurilor, deci și pentru viitorul blogului
meu.
Tăvălugul vieții a venit peste mine în ultimii aproape patru ani încât n-am prea mai avut timp să trăiesc. Am trăit pentru cei din jurul meu, nu-mi pare rău, însă viața mea a rămas suspendată undeva...prin 2009. 
Întotdeauna mi s-a părut că se folosesc prea multe cuvinte atunci când iubim. Oamenii scriu mult, cântându-și iubirea, fericirea. Scriu poezii unii. Lungi poeme în proză alții. Mai puțin talentați, alți semeni tastează multe SMS-uri, cu zecile, într-o singură zi. Știu cupluri, mai comode, care sunt capabile să vorbească la telefon de dimineața până dimineața despre ceea ce simt. Alții povestesc prietenilor, prietenelor, aproape până îi exasperează, cât de fericiți sunt. 
